Linkuri accesibilitate

„Nimic nu poate evolua în viaţa asta în afara cărţii!”


Ieri, la Biblioteca Naţională a avut loc deschiderea Salonului Internaţional de Carte. Sute de cititori umpluseră pînă la refuz holul spaţios al bibliotecii, aşteptînd discursurile unor oameni notorii. Numărul mare al cititorilor m-a uimit, m-a mişcat de parcă un fascicul de lumină îmi străbătuse toată fiinţa. „Uite că totuşi cartea atrage oamenii ca magnetul! Uite că are şi Moldova oameni care vin să cumpere cărţi!” mi-am zis profund înduioşat.

Convingerea că oamenii au venit să golească standurile editurilor mi-a fost întărită de discursurile patriotice, uşor bombastice, ale personalităţilor. Acestea au omagiat limba română şi cartea, au vorbit patetic despre importanţa lecturii.

Foarte interesantă mi s-a părut reflecţia preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, o adevărată odă cărţii: „Dacă nu exista cartea, nu exista nici Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Nimic nu poate evolua în viaţa aceasta în afara cărţii”.

„E cert că după asemenea discursuri standurile editurilor vor fi luate cu asalt!” mi-am zis. Şi, într-adevăr, după încheierea discursurilor, sutele de cititori au dat buzna în sălile cu standuri. Numai că... cei mai mulţi dintre aceştia, după ce s-au uitat la cărţile expuse şi au discutat cu cunoştinţele întîlnite, au părăsit sălile fără să cumpere vreun volum. Prin urmare, standurile nu au fost golite, iar setea de lectură a cititorilor s-a dovedit a fi un simulacru. Sau poate criza a temperat-o.

Înainte de a părăsi Biblioteca Naţională, am vorbit cu un editor cunoscut care mi-a mărturisit că la asemenea saloane nu se prea cumpără cărţi. „Şi de ce dar participaţi?” l-am întrebat. „Păi, nu putem refuza invitaţia şi e şi asta un soi de vizibilitate...”

Am plecat descumpănit de acolo, iar în urechi îmi răsunau cuvintele frumoase rostite de preşedintele interimar: „Nimic nu poate evolua în viaţa asta în afara cărţii!”
XS
SM
MD
LG