Linkuri accesibilitate

Revoltele din 1953 de la Berlin, insurecția din 1956 de la Budapesta, Primăvara pragheză din 1968 sau mișcarea sindicală „Solidaritatea” în Polonia au rămas toate în istorie ca momente de revitalizare colectivă, iar semnificația lor a fost transmisă generațiilor ulterioare.


„Pentru mine, această dată, 21 august, nu reprezintă mare lucru, fiindcă m-am născut în 1968 și cred că tinerilor de astăzi, data le spune și mai puțin. Totuși, am fi mulțumiți dacă lumea nu ar uita complet această zi și ne-ar place să transformăm această sumbră dată într-o invazie de artă și cultură în viața obișnuită”.

Sumbra dată este cea a invaziei trupelor sovietice și ale țărilor din Pactul de la Varșovia, în Cehoslovacia anului 1968 și sfîrșitul perioadei de destindere și început de reformă, intrată în istorie sub numele de „Primăvara de la Praga”.

Logo-ul Festivalului praghez
Cel care a făcut afirmația citată este tînărul Aleš Zemene, organizatorul unui Festival denumit „Invaze” (Invazia), desfășurat la sfîrșitul săptămînii trecute, concomitent, în trei centre culturale de la Praga.

Nevoia și datoria de memorie sînt, vădit, percepute diferit în Europa răsăriteană și, dacă românii, din punct de vedere al memoriei colective a deceniilor de comunism nu prea au ce să-și amintească drept eveniment unificator (dovadă, între altele, excesivul tam-tam făcut zilele trecute în jurul dispariției unui Gheorghe Apostol și a „Scrisorii celor șase”), lucrurile stau diferit la Berlin, Budapesta, Praga sau Varșovia. Revoltele din 1953 de la Berlin, insurecția din 1956 de la Budapesta, Primăvara pragheză din 1968 sau mișcarea sindicală „Solidaritatea” în Polonia au rămas toate în istorie ca momente de revitalizare colectivă, iar semnificația lor a fost transmisă generațiilor ulterioare.
In august 1968 la Praga


Festivalul multi-artistic, cum l-au definit organizatorii de la Praga, a fost o formulă alternativă de a păstra memoria, în formule aparent puțin legate de evenimentele propriuzise din 1968. Un spectacol pe acoperișul unei galerii de artă, ateliere grafice, instalații tridimensionale, grupuri muzicale reunite din Cehia și din Germania și Franța, discuții pe teme variate, de la cea a identității pînă la cea a pașapoartelor biometrice, au dat firește culoare și atracție pentru tineri primei ediții a Festivalului „Invaze”.

Pentru cei contemporani cu Primăvara pragheză, august 1968 a fost amintit dintr-un unghi mai puțin cunoscut, de radioul ceh care a scos din arhivele sale documente sonore tulburătoare. Intre ele, transmisiuni ale unui post de radio semi-ilegal, instalat într-un cartier praghez de... comuniști italieni în exil. Emițătorul, cunoscut sub numele „Oggi in Italia”, ascuns în vila unor italieni din cartierul Nusle, a transmis vocile liderilor dizidenți în chiar zilele intervenției militare sovietice. Intre ele cea a lui Jiři Dienstbier.

Jiři Dienstbier
Viitorul ministru de externe, pe atunci un tînăr ziarist, spunea: „Ascultați încă odată informații despre încălcarea frontierei statului cehoslovac contra și împotriva voinței de stat și de partid. Ministerul de externe, sediul său din palatul Cernin, a fost deja ocupat. Probabil, nu vom mai putea difuza mult timp din localurile noastre, deoarece infanteria sovietică, aflată în fața clădii radioului ceh, nu va întîrzia, cu siguranță, să o ocupe”.

Oggi in Italia” a fost singurul post care a transmis în limba cehă, după instalarea ocupației sovietice în 1968. Postul avea să existe pînă în 1971 cînd, urmare a unui interviu cu noul secretar general al partidului comunist italian Enrico Berlinguer, în care era condamnată așa-numita politică de „normalizare” sub oblăduirea Moscovei, emițătorul a fost desființat.
XS
SM
MD
LG