Linkuri accesibilitate

Dorește Moscova înlăturarea președintelui Lukașenka ?


Alexandr Lukașenka primit de președintele Medvedev la Gorki în iunie 2010

Alexandr Lukașenka primit de președintele Medvedev la Gorki în iunie 2010

Lukaşenka a fost unul din partenerii cei mai de încredere ai Moscovei în fostul spaţiu sovietic, dar a devenit un factor iritant în ultimii ani.


Conflictul prelungit între liderul autoritar al Republicii Belarus şi Moscova a stârnit speculaţii că Rusia ar putea căuta să-l înlăture pe Alyaksandr Lukaşenka de la putere. Corespondentul Europei Libere, Brian Whitmore a adunat informațiile disponibile într-o relatare, rezumată de Alexandru Eftode:

Un război al gazelor purtat între Minsk şi Moscova în ultimele două luni s-a încheiat cu un armistiţiu când ambele părţi au acceptat să-şi plătească reciproc datoriile. Dar cearta pe tema preţului gazelor şi tarifelor de transit nu s-a încheiat de tot, trecînd pe tărâmul propagandei.

Pe 4 iulie, televiziunea rusă NTV aflată în proprietatea Gazpromului a difuzat primul episod al unui film acid întitulat „Tătucul Lukaşenka”. Vocea de după cadru povesteşte că „până de curând Lukaşenka era numit în presa occidentală 'ultimul dictator al Europei'. Lui Lukaşenka îi place să se compare ba cu Hitler, ba cu Stalin şi se consideră tătucul întregului popor belorus”, afirmă crainicul.

Filmul descrie decesele suspecte şi dispariţiile figurilor opoziției belaruse la sfârşitul anilor 1990, sugerînd că au fost victimele unor echipe de execuţie ale guvernului. Autorii reportajului comentează viaţa privată a liderului belorus şi amintesc că Minskul a primit ajutoare de miliarde de dolari de la Moscova.

Joia trecută, Lukaşenka a contraatacat, punînd pe post la televiziunea belorusă un interviu cu inamicul înverşunat al Moscovei, preşedintele Georgiei Mihail Saakaşvili. Liderul georgian îi mulţumeşte lui Lukaşenka pentru refuzul să recunoască independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, acuzînd Moscova de război propagandistic împotriva Minskului.

„Mediile de informare ruse lansează tot felul de acuzaţii, aproape de canibalism, împotriva beloruşilor. Dar ele vin dintr-o ţară unde Anna Politkovskaya, o persoană pe care am cunoscut-o şi respectat-o foarte mult, a fost ucisă recent, fără ca ucigaşii să fie găsiţi și unde fiecare anchetă s-a împotmolit. O ţară unde a fost ucisă o Natalia Estemirova, un alt cetățean activ, cu două zile înainte de a veni la Tbilisi”, a spus preşedintele Georgiei la televiziunea belorusă pe 15 iulie.

Ping-pongul a continuat o zi mai târziu, când NTV a difuzat episodul doi din „Tătucul Lukaşenka”, în care liderul belorus este alăturat oligarhului rus auto exilat la Londra, Boris Berezovsky şi preşedintelui înlăturat al Kirghizstanului, Kurmanbek Bakiev.

Multă vreme, Lukaşenka a fost unul din cei mai de încredere parteneri ai Moscovei în fostul spaţiu sovietic, dar a devenit un factor iritant în ultimii ani. Corespondentul Europei Libere Brian Whitmore crede că, judecând după filmele de la NTV, Moscova a ajuns la capătul răbdării. Nu este singurul care face această observaţie.

„Kremlinul pare să fi decis să nu-l mai sprijine pe Lukaşenka la alegeri prezidenţiale”, spune politicianul belorus de opoziţie, Alyaksey Yanukevich, liderul Frontului Popular. „Politica Kremlinului este să-i slăbească poziția să-l umilească peersonal pe Lukaşenka. Filmul despre el este parte din ceea ce va fi o campanie constantă de atacuri prin mediile de informare”, anticipează politicianul belorus din opoziţie.

Analistul de la Minsk, Leonid Zaika, directorul centrului de cercetare „Strategia” merge şi mai departe. El este de părere că Moscova doreşte înlăturarea lui Lukaşenka, oprindu-i livrările de energie ieftină care menţin economia belorusă pe linia de plutire. Lovitura de graţie ar fi ca Moscova să se alăture Occidentului şi să refuze recunoaşterea re-alegerii lui Lukaşenka la apropiatele alegeri prezidenţiale.

Alţi analişti, ca Pavel Şeremet de la cotidianul rus „Kommersant” sînt de părere că un scenariu mai plauzibil este că Moscova doreşte să-l sperie pe Lukaşenka şi să-l refacă mai supus și respectuos față de Kremlin.
XS
SM
MD
LG