Linkuri accesibilitate

„Guvernul nu mai poate permite ca din datorii să se plătească salarii sfidătoare pentru şefii de regii şi şefii întreprinderilor cu mari datorii către bugetul de stat”.


20 iunie 2000

Actualitatea românească. (Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Liana Ionescu)

Greva generală în distribuția de electricitate.

O nouă întâlnire între primul ministru Mugur Isărescu şi liderii principalelor cartele sindicale, care au declanşat o grevă generală în transportul şi distribuţia de electricitate.

Greva a fost suspendată, o zi după declanşare, după ce guvernul s-a arătat dispus să modifice contestata ordonanţă 58. Sindicatele au propus ca fondul de salarii, în termeni nominali, să fie corectat în sus. Se propune de asemenea ca administratorii să primească un salariu calculat în funcţie de capacitatea lor de a reduce sau cel puţin menţine la nivelul actual, arieratele.

Prin această soluţie se încearcă eliminarea subiectivismului în alegerea şi desemnarea managerilor întreprinderilor de stat monopoliste.

Guvernul consideră că modificările înseamnă contestarea bugetului pe 2000 şi tentativa de a menţine anumite privilegii. Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Gabriela Vrânceanu Firea a declarat că „guvernul nu mai poate permite ca din datorii să se plătească salarii sfidătoare pentru şefii de regii şi şefii întreprinderilor cu mari datorii către bugetul de stat”. Purtătoare de cuvânt a ţinut să reamintească faptul că angajaţii obişnuiţi nu sunt afectaţi de ordonanţa 58.

Sindicaliştii mai cer si sistarea procedurii de privatizare a companiei CONEL. Sindicaliştii, crede guvernul, nu vor să piardă o serie de privilegii legate de această companie, în primul rând cele peste 30 de sporuri salariale diferite.
XS
SM
MD
LG