Intre marile aniversări ale zilei, bicentenarul nașterii compozitorului Robert Schumann este cea marcată de toate radiourile lumii. Victor Eskenasy-Moroșan îi dedică Agenda noastră culturală:
Născut la Zwickau în Saxonia, la 8 iunie 1810, exact cu 200 de ani în urmă, Robert Schumann a fost pus cumva în umbră anul acesta de aniversarea identică a mai popularul său contemporan Frederic Chopin, doar cu trei luni mai vîrstnic. Nu a fost uitat însă de compatrioții săi germani, astăzi, de ziua lui, în toate marile cotidiane fiindu-i dedicată pagina culturală. Un mare compozitor și un mare intelectual, reamintesc toți comentatorii, cu o viață marcată de suferință și un sfîrșit tragic, cauzat de o demență avînd la origine sifilisul.
Cei care îi rezumă viața amintesc cinci date cheie în derularea ei: anul 1828 cînd tînărul Schumann sosește la Leipzig și o descoperă pe pianista și compozitoarea Clara Wieck, ce avea să-i marcheze întreaga viață, ca muză ascunsă, companion de aventură intelectuală și în cele din urmă soție; anul 1830, cînd Schumann ia decizia de a renunța la studiile de drept urmate la Heildelberg și revine la Leipzig pentru a se dedica muzicii; anul 1836, cu moartea mamei, an al declanșării disputei cu Wieck care refuză să-i acorde mîna Clarei, perioadă din care datează Sonata sa în fa diez, dedicată iubirii sale și Ruine. Fantezia pentru pianoforte, ce avea să devină prima mișcare a Fanteziei op. 17; anul 1840, an al liedului și, în septembrie, al căsătoriei cu Clara; în fine, anul 1854, în care tentativa de sinucidere în Rin și declararea demenței, preced cei aproape trei ani finali de suferință și agonie în ospiciu.
O viață scurtă dar plină pentru un compozitor de geniu, cum o exemplifică o antologie-colecție aniversară în 25 de discuri compact, publicată de casa Sony Classics, cu piesele sale de pian, în interpretările clasice ale lui Dinu Lipatti, Artur Rubinstein, Vladimir Horowitz și Kissin, cu cele două mari lucrări corale Scenele din Faust și Peri, dirijate de Abaddo și Harnoncourt, cu o selecție a celor mai frumoase lieduri, cîntate între alții de Dietrich Fischer-Dieskau și Thomas Quasthoff, cu muzica sa de cameră și cele 4 simfonii. Articolele omagiale îl reamintesc și pe marele intelectual Schumann, editorul a nu mai puțin de o mie de numere ale celebrei sale reviste muzicale Neue Zeitschrift für Musik.
Ultima mare biografie completă a compozitorului a apărut la editura Fayard, în 1999, sub semnătura lui Brigitte François-Sappey, pentru astăzi fiind anunțată în Statele Unite distribuția în librării a unei biografii în engleză semnată de un psihiatru muzician din San Francisco, Peter Ostwald și intitulată „Vocile interioare ale unui geniu muzical”.
Intrebată într-un interviu care sînt principalele descoperiri de arhivă care au făcut să avanseze cercetarea operei și vieții compozitorului în ultimul deceniu, muzicologa François-Sappey spunea că documentul cel mai important apărut îl constituie carnetele Dr-ului Richarz, cel care l-a îngrijit pe Schumann în azilul de la Enderich în ultimii ani de viață. Carnetele, crezute pierdute, au fost donate Academiei de Arte din Berlin, după căderea Zidului și au devenit accesibile cercetătorilor în 1994. Insemnările terapeutului înlătură vechiul diagnostic de psihoză maniaco-depresivă în favoarea unui sfîrșit cauzat de sifilis, înregistrînd chiar o mărturie a lui Schumann despre boala declanșată în 1831, cînd ar fi fost tratat cu arsenic.
In sfîrșit, un alt eveniment în studiul operei lui Schumann l-a constituit în deceniul ce se încheie finalizarea și publicarea Catalogului tematic-bibliografic, lucrare apreciată drept „colosală și magistrală”, realizată de Margit L. McCorkle. Dar, dincolo de toate rămîne, desigur, muzica sublimă a lui Schumann...
