Astăzi vom încerca să ne dumirim, dacă activitatea comisiei, împuternicite de preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, să dimensioneze atrocităţile, comise în trecut de regimul totalitar comunist pe teritoriul actualului stat suveran Republica Moldova, are doar suport academic şi politic, ori, dimpotrivă, dă curs unei dorinţe naturale a poporului, scăpat de opresiune, să-i cunoască pe torţionari şi să comemoreze victimele, factologic, pedant şi nonpatetic. Iată de ce, întâi de toate, i-am întrebat pe invitaţii mei, toţi trei membri ai acestei comisii, cum şi dacă a ripostat omul simplu, atunci când a simţit presiunea regimului şi unde sunt atestate aceste reacţii. Şi asta pentru că, la umila mea părere, asemenea dovezi, ar putea completa cercetările academice despre faţa hâdoasă a regimurilor totalitare, imprimându-le acestor cercetări mai multă credibilitate şi protejându-le de speculaţii politice, cu ţinte electorale.
În studioul de la Chişinău al Europei Libere astăzi se află scriitorul Vladimir Beşleagă şi doi cercetători: Petru Negură, specializat în sociologie, şi Lilia Crudu, specializată în istorie, ambii făcând parte din corpul de cadre didactice universitare.
Europa Liberă: Domnule Beşleagă, Dumneavoastră ca un arheolog notoriu, în virtutea meseriei pe care o aveţi, ce semne, ce dovezi aveţi, că lumea nu a acceptat regimul totalitar?
Vladimir Beşleagă: „Îmi amintesc pentru prima dată, când am auzit eu o vorbă despre sistem. Era o expresie în rusă, mi-a spus-o ori tatăl meu, ori cineva din prietenii lui, asta era înaintea războiului. Că pe o coastă de deal, ninsă, iarna, cineva, o persoană sau mai multe, au scris cu litere pe zăpadă, ca pe o pânză imensă, sau cu picioarele, sau s-au culcat, ştii cum fac copiii, se joacă, fac figuri. Era scris aşa: „Serp şi molot, voina şi golod.”
Europa Liberă: Cum s-ar zice astăzi – un baner pe zăpadă.
Vladimir Beşleagă: „Da. Improvizat. Aveam eu în copilărie un moşneguţ, care întotdeauna mă aştepta la colţul gardului, când trec eu de la şcoală să mă întrebe: ce minciuni vă mai învaţă pe voi la şcoală? Şi eu îi spuneam lui – cutare, cutare, cutare. Şi el râdea de mine, spunea, ei, mare bandit a fost acest Lenin, că a stricat lumea din drum.”
Europa Liberă: Adică nenea făcea contraeducaţie.
Vladimir Beşleagă: „Absolut, dar avea efect. Ştii ce efect? Foarte, eu pur şi simplu tremuram. Nu puteam să-mi dau seama, uite acolo mă învaţă aşa, dar aici aşa. Pe urmă am citit o carte, editată tot pe atunci, de proverbe şi zicători, culese din popor. Să vezi ce scria acolo: „Coadă lungă, sapă lată, nu ne dă boerul plată.” Adică lucrează ţăranul la boier, boerul nu le dă plată.”
Europa Liberă: Argăţeşte.
Europa Liberă: Doamna Crudu, Dumneavoastră ce exemple de rezistenţă aţi găsi?
Lilia Crudu: „Aceste expuneri, ale oamenilor simpli se regăsesc şi în documentele de partid de arhivă. În anii 40-50, în secţia de agitaţie şi propagandă, care foarte atent şi minuţios culegea aceste cuvinte.”
Europa Liberă: Adică studia starea de spirit.
Lilia Crudu: „Absolut, cu lux de amănunte. Trecea în revistă şi evident se lucra cu populaţia respectivă. Bineînţeles, că existau şi lagăre speciale de filtrare. Imediat în 44, după intrarea trupelor sovietice, pentru aşa-zisa reeducare. Ca să decidă – să rămână persoana aici în ţară, sau să fie trimisă în Siberia. Evident, persoanele duşmănoase erau, pur şi simplu, deportate. În documentele de partid noi găsim clar schiţat portretul categoriei duşmănoase.”
Europa Liberă: Domnule Negură, se consideră, că folclorul este picătura de chihlimbar, care păstrează în mod natural nişte vestigii.
Petru Negură: „A existat o foarte largă paletă de discursuri heterodoxe, pe care le exprima populaţia. Folclorul face parte din aceste genuri de discursuri de cultură populară. Evident, nu este vorba de folclorul oficial.”
Europa Liberă: „La colhoz pe dealul mare, cine fură – acela are.” Asta n-aveai cum s-o scoţi din capul ţăranului zeci de ani.
Petru Negură: „Absolut şi totodată aceste mostre de folclor circulau cu o răspândire destul de largă. Şi exista tot felul de compoziţii folclorice şi în spaţiile urbane. De exemplu, anecdotele care se spuneau chiar şi în rânduri la o bucată de unt sau pîine. Cam în toate societăţile, în toate statele indivizii aveau diferite strategii de supravieţuire, de rezistenţă, adesea pasivă, faţă de stat. Şi aşa cum era definită de un istoric – un fel de armă a celor slabi. Deci, ei rezistau cu armele pe care le aveau la dispoziţie, adică bancurile, sau tot felul de forme de sabotare tacită.”
Vladimir Beşleagă: „O anecdotă înregistrată în 82, pe când încă personajul principal din ea era în viaţă, dar se prevedea ce o să fie. Ajunge Ceauşescu şi pe ceea lume. Se duce la poarta Raiului, da poarta Raiului e vis-a-vis de poarta Iadului. Când colo Sfântul Petru îl apucă de după guler şi-l întoarce: „Nu aici, băi, tu dincoace trebuie să intri”, şi-l împinge spre Iad. Ceauşescu la dânsul: „Ce nu aicia, tu ştii cine-s eu? Eu îs Nicolae Ceauşescu din România!”. Da Sfântul Petru zice: „Ce vorbeşti măi, chiar din România? Da ce mai face Gică Petrescu?”. Uite ce anecdote circulau.”
Petru Negură: „Formele astea de dezacord pasiv erau la orice pas şi peste tot. De exemplu la ţară, formele astea de sociabilităţi, cu mult vin şi mâncare, la care se spunea orice la masă. Şi lucrurile astea erau pretutindeni. Şi regimul, evident, nu putea să le pună zăgaz.”
Lilia Crudu: „Ştiţi ce am găsit eu? De exemplu, în studiile memoralistice, este deseori întrebarea specificul mentalităţii a omului nostru, de aici din faţa locului. El este prea, nu ştiu cum, slab, prea lipsit de curaj, parcă. Chiar şi în anii 60-70, când prim secretar de partid a fost Bodiu, ştiţi că au trecut mai multe valuri de acuzaţii de naţionalism. Acest naţionalism, el de fapt, a fost o tactică, cum recunosc mulţi membri ai CC-ului. Deci, a fost o tactică de a îndepărta oamenii, care aveau autoritate în Republică.”
Europa Liberă: Adică, îi acuzau de naţionalism ca să-i neutralizeze.
Lilia Crudu: „Da, ca să-i neutralizeze. Şi să fie, până la urmă, lăsat cel impus de Moscova aici. Şi deseori, când erau aceste discuţii, nimeni la adunarea de partid, nimeni nu cuteza să ia o atitudine mai curajoasă. Şi este cazul lui Testemiţeanu. Şi este cazul lui Corobceanu. De exemplu, când a decedat respectivul, în 76 deja, nimeni, bineînţeles el stătea în casă, în blocul de nomenclatură, doar două persoane au venit la priveghi. Mai mult decât atâta: el deja era adjunctul de justiţie, era o persoană – Parascovia Eremeiev, preşedintele judecătoriei din Tighina, care se afla atunci în concediu medical, avea probleme de sănătate. A venit ca să-l conducă în ultimul drum. Ea după aia a fost chemată şi ei i-au atras atenţia: uite, pentru încălcarea regimului de tratament.”
Vladimir Beşleagă: „Un pedagog din satul Minjir mi-a vorbit despre faptul, că a existat în acea zonă un grup de rezistenţă, din intelectuali. Erau vreo zece, sau poate mai mulţi, la sfârşitul anilor 40, începutul anilor 50, şi în care s-a infiltrat un alt tip. Şi iată, i-a trădat, cum zicea el. Şi acel tip a făcut carieră, a făcut carieră mare, a ajuns erou al muncii socialiste. Şi pe urmă, după decesul lui, i-au înălţat un monument acolo în cimitir. Oamenii după asta, drept protest, s-au dus şi i-au mînjit tot bustul. Deci, a fost o rezistenţă, care noi încă n-o cunoaştem şi nu ştim. Lucruri care ori că nu s-au păstrat în arhive, ori că au fost distruse, lucrurile astea.”
Europa Liberă: Dar în rapoartele KGB-ului trebuie să fi rămas.
Vladimir Beşleagă: „Trebuie să fi rămas ceva. Dar vorba e, că rapoartele celea, hârtiile celea au fost triate, şi au fost destul de multe distruse.”
Europa Liberă: Domnul Negură?
Petru Negură: „Este un paradox, statul cu anumite pretenţii totalitare, înregistrează toate stările de spirit, care-i sunt ostile. Din punctul ăsta de vedere, statul sovietic a păstrat mai multe urme de aceste forme de atitudini ostile faţă de acest stat, decât de statele democratice. Pentru că un stat democratic nu este foarte, atât de interesat, atât de obsedat de atitudinile, care-i sunt ostile. Prin urmare, arhivele securităţii colcăie de acte şi de „svotchi”, cum li se spunea, de aceste dosare pline cu mărturii despre stările de spirit ale populaţiei, care erau înregistrate de KGB-şti ordinari, de operatori cum ar fi de sondaje acum. Sper că într-o bună zi vom avea acces la toate aceste surse, care sunt nepreţuite pentru un istoric şi un sociolog.”
Europa Liberă: Domnul Beşleagă, dar în general, elita intelectuală de la sate a fost cooperantă cu regimul? Sau se poate spune, că a fost un detaşament de rezistenţă, din varii motive?
Vladimir Beşleagă: „Aici am putea să facem o delimitare, care a fost perioada. Se pot contura câteva perioade. Perioada, să zicem, a stalinismului, epocii staliniste. Perioada poststalinistă. Şi perioada brejnevistă. Şi în diferite perioade accentele, sau tendinţele au fost un pic diferite.”
Europa Liberă: Logic, pentru că şi costurile erau diferite.
Vladimir Beşleagă: „Da, până la dispariţia tiranului Stalin, era un fel de dictatură foarte dură. Ori erai terminat, ori erai deportat. Şi oamenii nu se puteau manifesta. Dar altceva este, că după ce s-a produs această liberare, acest dezgheţ al lui Hruşciov, s-a văzut, care şi cum şi ce esenţă are el. Şi cum se comportă, când îţi oferă o marjă de libertate, poţi să te manifeşti cât de cât. Şi iată aici, în perioada, care a venit după moartea tiranului, aici s-a manifestat intelectualitatea noastră în mod destul de sensibil. Dar asta n-a durat mult.
Vine Brejnev la putere şi se vede, că diriguitorii ăştea de rang înalt, de sus, din vârful piramidei, şi-au dat seama, că libertatea, sau liberalizarea, stimulează şi permite ca popoarele din republicele astea unionale încep să-şi caute de interesele lor. Încep să-şi apere cultura, să-şi caute rădăcinele, tradiţiile. Şi atunci s-a procedat la cea mai mare diversiune, care a fost în perioada lui Brejnev în anii 70. Asta a fost formarea unei noi comunităţi sovietice, a poporului sovietic.
De acum nu se mai preconiza evoluţia, înflorirea fiecărei culturi naţionale cutare. Gata, s-a terminat cu asta. Se face un singur popor. Fără nuanţe naţionale, nu ştiu ce. Poporul ăsta este poporul sovietic şi limba dominantă este limba rusă. Şi asta în mişcare, chestia asta în mişcare, cu formarea noului popor sovietic a şi dus la destrămarea şi la intensificarea forţelor centrifuge.”
Lilia Crudu: „Vreau să vă spun, că de fapt, pentru fiecare membru de partid era iniţiat un dosar personal. În acele dosare personale putem găsi şi materiale compromiţătoare. Deci, persoana chiar dacă, cum a fost Timuş, de exemplu, care la un moment dat ajunge şi prim secretar al Komsomol-ului în Republică. S-a descoperit, că este de origine socială nesigură. A fost înlăturat din funcţie. În 72 ajunge în echipa colectivului, care se ocupa cu Enciclopedia sovietică moldovenească, iarăşi a fost acuzat, pentru că a atras cadre cu caracter naţionalist. Deci, a fost urmărit.”
Europa Liberă: Vă referiţi la academicianul Andrei Timuş?
Lilia Crudu: „Da, Timuş. Dar sunt şi foarte multe – Rădăuţanu, iarăşi originea lui socială. Când momentul a fost neprielnic, se invoca acest fapt. Dacă nu vrei să fii loial, dacă nu vrei să faci ceea ce cere partidul de la tine, atunci noi îţi arătăm.”
Europa Liberă: Şi asta e o formă de totalitarism? Sau nu, Lilia? De exemplu, oponenţilor Dumneavoastră politici le-aţi putea da drept exemplu de teroare ascunsă la adresa unei persoane?
Lilia Crudu: „Da. Ţineţi minte lozinca? - „Cine nu e cu noi, înseamnă că e împotriva noastră”. Şi atunci îl înlăturăm.”
Europa Liberă:Vreau să vă adresez o întrebare provocatoare, recunosc, pentru că cu toţii sunteţi membri ai Comisiei Cojocaru, convenţional vorbind. De ce Dumneavoastră consideraţi că oamenii, despre care am vorbit până acuma, trebuie să cunoască ceea ce vreţi să scoateţi Dumneavoastră din arhivă? De ce ar trebui să-i intereseze ce s-a întâmplat cu câteva decenii în urmă? Nu-i mai simplu să zică simplu, scurt, ducă-se pe pustii, să-şi vadă de viaţa de astăzi?
Vladimir Beşleagă: „Odată ce noi proclamăm principiul apropierii, sau chiar încadrării în sistemul european, în Uniunea Europeană, dezicerea de trecutul acesta odios este o condiţie, o condiţie sine qua non. Nu poţi să mergi acolo cu nişte dispoziţii, cu nişte idei, cu nişte convingeri. Pe de altă parte, noi avem în structura demografică a Republicii, avem un procent mare de alogeni, care totdeauna au căutat să bruieze, sau să blocheze şi să se orienteze în altă direcţie. Şi aceşti alogeni de care spunem noi - nostalgicii - şi care au dorul fostului imperiu, cultivă aceste sentimente în noua şi tânăra generaţie. Şi această nouă generaţie iată, se manifestă prin diferite organizaţii, mişcări, manifestări, nu ştiu ce. Deci, ei transmit lucrul ăsta.”
Europa Liberă: Deci, trebuie să găsim antidotul la această intoxicare.
Vladimir Beşleagă: „Absolut. Noi trebuie să pregătim noua generaţie în spiritul adevărului. Hai, că cei mai bătrâni cunosc adevărul. Dar ăştea mai tineri, care n-au trăit, nu-l cunosc. Şi atunci dacă îi lăsăm, înseamnă că-i dezarmăm, depunem armele şi îi lăsăm ca ei să ne domine.”
Europa Liberă: Am înţeles argumentul Dumneavoastră, domnule Beşleagă. Doamna Lilia Crudu?
Lilia Crudu: „Eu consider, că aici în Republica Moldova memoria colectivă este încă mai proaspătă. Sunt încă mulţi oameni în viaţă, care au suferit. Care au fost deportaţi. Şi trebuie să vă spun că în familie nu se discuta această problemă. Cunosc cazuri, când proprii copii nu au aflat la timpul respectiv durerea familiei, iar după anul 90 au zis, că nu mă interesează aceasta. Eu consider, că pentru a modela mai bine prezentul, trebuie să cunoşti foarte bine trecutul tău.”
Europa Liberă: Domnul Negură?
Petru Negură: „În general, cunoaşterea este un argument de putere. Adică cine deţine cunoaşterea asupra unor fapte, are şi o anumită autoritate de putere asupra faptelor, care sunt vizate de această cunoaştere.”
Europa Liberă: Dar dacă e o cunoştere traumatizantă, domnule Negură? Dacă află tânărul de astăzi, că în familia lui, în generaţia a doua, au fost călăi?
Europa Liberă: Este un verb la modă – procesare.
Petru Negură: „Exact, cam asta ar fi. Statul şi instituţiile statului nu deţin monopolul asupra cunoaşterii. Oamenii au voie să ştie şi din mai multe surse.”
Europa Liberă: În timp ce tinerii comunişti pichetau sediul, în care s-a produs conferinţa internaţională privind metodologia cunoaşterii trecutului totalitar sovietic, preşedintele comisiei, Gheorghe Cojocaru, spunea foarte clar şi răspicat, pentru cei care vroiau să audă, că unul din scopurile comisiei este să se obţină concilierea pe terenul cunoaşterii. Concilierea între cei care cunosc mai mult, care cunosc mai puţin, care vor fi să afle. Şi atunci, credeţi că e posibilă concilierea în societate pe terenul cunoaşterii trecutului totalitar comunist? Domnule Beşleagă, este un teren incendiar sau este un teren care poate introduce acalmie?
Vladimir Beşleagă: „Da, am auzit şi eu această afirmaţie, sau această teză. Că scopul este de a aduce la reconciliere. Şi mai ştiu, că se lucrează, sau s-a încercat să se lucreze, sau într-adevăr se face ceva, ca să se producă o analiză a regimului şi a consecinţelor regimului totalitar. De cealaltă parte, adică a celor care susţin fostul regim, şi am fi foarte curioşi, toată libertatea, într-un stat de drept fiecare are dreptul să-şi expună opinia, şi am fi foarte curioşi să vedem ce văd ei, adversarii noştri, sau oponenţii noştri, ce văd ei bun în acel regim şi ce văd rău. Am mai auzit nişte afirmaţii, la o emisiune televizată, că lucrurile astea, despre care vorbeşte Comisia sunt cunoscute, sunt demult cunoscute, şi nu ştiu ce. Şi nu face să ne ocupăm. Ba face! Şi face chiar foarte serios să ne ocupăm de ele. Investigaţiile, cercetările arhivelor au început în primii ani. Pe urmă au venit nişte guvernări, care au stopat, au anihilat, au restricţionat iar accesul la arhive. Deci, este un lucru abia început, dar nu este finisat. Şi atunci, cei care zic, că sunt cunoscute... Ba nu mai sunt ele cunoscute.”
Cu profesorul Vladimir Tismăneanu la Conferința internațională de la Chișinău
Europa Liberă: Un coleg de generaţie îmi spunea – dimpotrivă, ceea ce au de gând să scoată în vileag adversarii, sau oponenţii Dumneavoastră, cum le spuneţi, domnule Beşleagă, sunt lucruri cunoscute. Pentru că, repet, generaţia noastră le-a învăţat la şcoală, la universitate. Erau listele de performanţe dintr-o peatiletcă în semiletcă. Şi aici se face trimitere la alfabetizare, la sistemul de educaţie gratuit şi universal şi obligatoriu pentru toţi, la sistemul de sănătate. Deci, tocmai ei, probabil, au de gând să opereze cu lucruri şi statistici cunoscute şi răstrâmbiţate. Nu?
Vladimir Beşleagă: „S-a vehiculat foarte intens în ideologia comunistă sau postcomunistă, despre libertatea care a oferit-o regimul omului sovietic, totala libertate. Dar ce fel de libertate era asta? Despre lucrul ăsta a spus foarte bine celebrul nostru interpret, Nicolae Sulac. Dacă vorbim despre reacţiile oamenilor. Cum e vaca în ocol, sau viţelul în ocol. Zice, el în ocol e dezlegat, el e slobod, nu-i legat cu frînghia de pripon, sau de par. El e slobod, dar nu-i liber, pentru că el e în ţarc. El e împrejmuit cu gard şi el nu poate să iasă de aici. Nu poate să se mişte, să plece. Aşa că aici este paradoxul cela mare – eram slobozi, dar nu eram liberi.”
Europa Liberă: Deci, definiţia pentru libertate. La aceeeaşi întrebare aş vrea să răspundeţi doamna Crudu şi domnule Negru. Dacă este posibilă concilierea pe terenul cunoaşterii trecutului totalitar?
Lilia Crudu: „Eu consider, totuşi, că este posibilă această conciliere. Dar bineînţeles, ea va fi dureroasă, foarte dureroasă. Şi prima reacţie, care noi am văzut, probabil este aceea, care a fost, cum v-aţi referit aici şi Dumneavoastră, în faţa sediului, unde s-a ţinut această conferinţă. Probabil, vor urma şi alte reacţii din astea dureroase. Cineva chiar făcea o paralelă cu o procedură religioasă, atunci când un părinte încearcă să salveze un suflet al unui credincios, care este posedat. Uite cam aşa suntem şi noi acum.”
Europa Liberă: Exorcizarea, adică.
Lilia Crudu: „Da,da. Societatea uite trece prin aceasta. Şi este foarte dureros. Dar cred că, totuşi, e posibil şi nu este pierdut timpul.”
Petru Negură: „Cred că reacţii de genul, cum a fost în a doua zi a lucrărilor conferinţei sunt normale şi ele vor urma. Şi ele sunt absolut fireşti, în condiţiile unei pluralităţi de opinii şi democraţie. Chiar sunt necesare, aş spune eu. Ca să mă întorc la întrebarea Dumneavoastră – ceea ce face Comisia Cojocaru ar putea servi drept un element de conciliere în spaţiul nostru public şi în societate. O reconciliere prin cunoaştere. Pentru că, cum spuneam la începutul emisiunii, oamenii au dreptul să ştie şi să ştie mai multe despre evenimentele traumatizante din istorie. Nu cele, care nu sunt atât de controversate. De exemplu alfabetizare, şcolarizare. Cam toate statele, e normal să construiască şcoli şi spitale. Altceva e, că atunci când deportează mii de oameni în Siberia nu-i este chiar, cum să spun... Deci, oamenii au dreptul să ştie despre foamete, despre deportări şi cine le-au organizat. La fel, cum au dreptul să ştie despre cine a organizat deportările evreilor şi ţiganilor în Transnistria. Şi atunci se poate construi o bază pentru un consens, pentru o reconciliere naţională.”
*
Am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat scriitorul Vladimir Beşleagă, şi Petru Negură şi Lilia Crudu, ambii cercetători şi cadre didactice universitare. Ne reîntîlnim duminica viitoare.
