Luni
Luni, ora şase dimineaţa. Deschid ochii şi mă apucă groaza cînd mă gîndesc la multitudinea de activităţi programate. Fără să vreau îmi vine în minte o istorie hazlie povestită cu regularitate de tata socru. Cică soţului meu, copil fiind, nu îi plăcea să meargă la grădiniţă. Intr-o seară, văzîndu-l că aţipeşte pe un scaun socrul meu îl întrebă: De ce nu mergi să te culci? La care feciorul îi răspunse: Ca să nu vină mîine să mă duc la grădiniţă. Astăzi m-am regăsit oarecum şi eu în situaţia dată. Oricît de mult nu am vrut să mă culc aseară ca să nu vină azi, iată că nu s-a putut. Fără să mai stau mult pe gînduri mă ridic din pat şi merg să pregătesc copilului hăinuţele şi masa. Trebuie să mergem cu Valeria la medic să dăm analiza sîngelui. Si cum în spitalele noastre funcţionează regula primului venit, am hotărît să mergem puţin înainte de ora opt ca să nu fim nevoiţi să stăm la coadă ore în şir. Dezamăgire însă. La ora 7:45 cînd am ajuns noi la spital, la uşa acestuia deja era o grămadă de oameni, mai ceva ca la uşa magazinelor cu marfă de import de pe timpul Uniunii Sovietice. Aşa că vorba ceea “De ce te temi de aceea nu scapi”. A trebuit să ne aşteptăm rîndul. Acum sper doar ca analizele să fie bune şi să pot duce odrasla la grădiniţă.
Marti
Ce fel de specialişti pregăteşte Universitatea de Stat de Medicină şi Farmaceutică „Nicolae Testimiţeanu”? Cum se face că, ieşind din cabinetul medicului, îţi este oarecum frică să îi urmezi tratamentul? De ce unul te tratatează de rîie, iar altul de alergie? Pe cine să crezi? De ce unul îţi zice că eşti sănătos, iar altul că eşti bolnav? Să fii oare parţial sănătos, parţial bolnav? De ce unul contestă tratamentul prescris de celălalt? Oare nu se spune că ambii au depus acelaşi jurămînt? De ce nu poţi avea încredere în nici unul din cei doi şi eşti nevoit să îl consulţi pe al treilea? Şi de ce succesul tratamentului este direct proporţional cu mărimea onorariului? Să-mi spună şi mie cine cunoaşte răspunsul la aceste întrebări. Căci eu una încă îl caut, si cred că voi continua să o fac ori de cîte ori va trebui să merg la medic.
Astăzi soţul meu a fost contactat de o companie de asigurări şi a fost invitat să-şi asigure sieși şi familiei sale viaţa. Chiar nu ştiu cum să procedăm, mai ales că mîine am o altă programare la medic.
Miercuri
De dimineaţă citesc blogul lui Vitalie Cojocari, roman basarabean, născut în satul Cuizăuca, raionul Rezina, în prezent reporter la PROTV Bucureşti. Îmi atrage atenţia postul Nesimţirea românilor. Vorbeşte despre îndrăzneala obraznică a unora de a călca peste regulile bunului simţ în societate. Îl citesc avid. Mă prinde modul caustic al acestuia de a vorbi despre lucruri care par evidente. Mai tîrziu îmi dau seama că situaţiile din post se pot uşor transpune şi în realităţile de la Chişinău. M-am convins de îndată ce am intrat în microbuz. Stau în concediu de boală de o saptămînă. Şi tot de atîta timp mă plimb cu fetiţa prin transportul public, facînd naveta de la un doctor la altul. Deci, urc în microbuz. Şi deodată parcă recitesc în minte articolul de pe blog. Doar că de această dată despre nesimţirea moldovenilor. Microbuzul este plin ochi. Cum văd că intru cu copilul în braţe, toţi cei care îşi aveau locul pe scaune întorc forţat capul spre fereastră. Microbuzul porneşte, iar eu încerc cu disperare într-o mînă să ţin copilul iar cu alta să mă ţin de bară. Nici o reacţie. După vreo două staţii, duduia de pe scaunul din faţă se încumetă să-şi întoarcă capul de la fereastră şi se uită întrebător la mine. Apoi zice Daţi să ţin eu copilul. Bună încercare, doar că deja imi ia ceva timp să-mi conving odrasla să se aşaze la tanti în braţe. Într-un sfîrşit reuşesc. Nici nu izbutesc să-mi trag răsuflarea că şoferul îmi zice răstit: Du-te mai în fund. Ce staţi cu toţi în capul meu. La care eu încerc să-i explic Nu pot să merg mai în spate deoarece am copilul aici. Şi? îmi răspunde el, amu eu din cauza ta să nu iau oameni? De parcă nu erau destui pasageri?! După mai multe polemici deloc constructive rămîn nemişcată. La următoarea staţie, în microbuz urcă o gravidă. În salon aceeasi reacţie: toţi întorc forţat capul spre fereastră. Şi doar noi două ne uităm una la cealaltă. Îmi aduc aminte de o situaţie cînd eram eu însărcinată. La fel am urcat în transportul public şi nimeni nu s-a sinchisit să-mi ofere locul. După cîteva minute, o doamnă mă întreabă: женщина вы толстая или беременая? Atît de mult m-a uimit întrebarea ei că am rămas mută. Eu eram în a şaptea lună de sarcină.... În scurt timp cobor din microbuz. Din păcate nu am mai văzut dacă i s-a oferit locul femeii însărcinate sau i-au venit şi ei cu un daţi să vă ţin în braţe?! Cert este că uneori chiar suntem nesimţiţi.
Joi
„Mama vreau terci”. La auzul acestor cuvinte mă trezesc azi dimineaţa. Caut cu insistenţă ceasul să văd ce oră este. În sfîrşit dau de el. Este ora 5:30. Cum se întîmplă prea rar ca Valeria să-mi ceară din proprie iniţiativă de mîncare, mă ridic din pat şi merg la bucătărie să-i pregătesc micul dejun. După o masă sănătoasă de alimente urmează una de informaţie. Deschid internetul şi citesc ca în fiecare dimineaţă blogul lui Vitaie Cojocari. Rînd pe rînd deschid toate paginile de informare să văd ce se mai întîmplă. Or stau de cîteva zile acasă şi simt un vid informaţional. Nu trec cu vederea Facebook-ul. Cea mai recenta postare este despre prestaţia controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc în emisiunea lui Dorin Scobioală „Seara tîrziu”. Mă bucur să văd că mai sunt persoane cărora emisiunea li s-a părut una aranjată din timp. Mă refer aici la răspunsurile perfect pregătite ale invitatului şi la amorţeala moderatorului care se pare că înghiţea tot ce i se spunea. Să vedem acum cum se va prezenta şi în cadrul altor emisiuni or Plahotniuc a făcut o promisiune publică în acest sens. Mai tîrziu ies la plimbare cu copiliţa în parc. Împreună analizăm meticulos fiecare gîză, fiecare gîndac şi fiecare firicel de iarbă. Este mai degrabă un fel de gimnastică a creierului pentru mine, or trebuie să găsesc răspuns la multitudinea de întrebări pe care mi le pune fiica mea. De ce furnica e aşa de mică, de ce frunza nu miroase dar floarea da, de ce melcul merge încet şi de ce în pădure locuieşte lupul. Într-un final mai recităm şi toate poeziile învăţate pînă acum. Îmi rîde inima cînd o aud spunînd fără să-şi tragă răsuflarea poezie după poezie şi mă bucur că cel puţin un lucru în viaţa asta l-am făcut bine.
Vineri
Cea mai animată zi a acestei săptămîni. În primul rînd pentru că e zi de salariu, şi în al doilea pentru că urmează week-endul, iar prin urmare şi odihna. De dimineaţă am mers puţin la serviciu şi mi-am întîlnit colegii. Am mai discutat despre ceea ce s-a întîmplat în lipsa mea. Apoi am vorbit cu studenţii Şcolii de Jurnalism care acum îşi fac stagiul la diferite instituţii media. Mi-au împărtăşit emoţiile de două săptămîni de aflare la practică. Mai tîrziu am dat o raită prin Piaţa Centrală şi am cumpărat nişte legume. Mîine vom avea oaspeţi şi trebuie să pregătesc ceva gustos de mîncare. Acasă am ajuns după ora cinci. Mi-am hrănit copilul, am pregătit soţului cina, am mai şters praful. Mîine e zi de distracţie pentru Valeria. Păcat doar că în Chişinău sunt atît de puţine locuri de agrement pentru copii.
