Linkuri accesibilitate

Cristian Tabără: „Generația tînără gîndește cu aceeași viteză cu care zapează”


Europa Liberă: Republica Moldova este un loc specific. Dacă ar fi să cauţi semne antropologice pentru a confirma sau infirma apartenenţa clară unui spaţiu, să zicem românesc, sau estic, sau post-sovietic, ce semne ai căuta dumneata şi unde anume?

Cristian Tabără
: „Semne ale identităţii aş căuta înainte de toate limbă, obiceiuri, gastronomie, cultură, interferenţe. Le găseşti pe toate aici. E într-adevăr un spaţiu aparte. Dar pentru mine, ca transilvănean, e un spaţiu oarecum cunoscut. Pentru că şi acolo există interferenţe, multe. Interferenţa pe care o avem cu maghiarii e semnificativă acolo, aşa cum interferenţa cu slavii, cu rusofonii este semnificativă. Cu toate astea, de exemplu, în Transilvania nimeni nu neagă faptul, că românii sunt români şi că ungurii sunt unguri. Dar coexistenţa merge şi funcţionează. Chiar dacă acolo există un milion şi jumătate de unguri, poate chiar mai mult, într-o populaţie totală de vreo şapte milioane, câţi sunt în Ardeal, opt milioane de români.”

Europa Liberă: Dar specificitatea moldovenilor în ce se manifestă? Că, de exemplu, mămăliga peste tot e mămăligă, dar nu ştiu cum se întâmplă, că moldovenii ştiu a face altfel.

Cristian Tabără: „Ce simt eu, specificitatea moldovenească este un anumit tip de sensibilitate, pe care îl găsesc cu totul aparte. Nu ştiu, e o înzestrare genetică a moldovenilor pentru anumit tip de, nu ştiu cum să numesc cuvântul, mie îmi sună mai degrabă aşa, a duioşie, a căldură, a sentimentalism bun, ca să spunem aşa. Pe care l-am văzut manifestat în cele mai puternice direcţii, cum ar fi, de exemplu, muzica. Ca să mă refer doar la muzica tinerilor. Trupele moldoveneşti, care au dat peste cap muzica românească şi au şi bătut-o de la distanţă, da?

Zdop şi Zdup
, Ozon, Transbalcanica, şi alte asemenea, să spunem, produse ale spaţiului moldovenesc, care au dat regula deja în muzica românească în anumite momente. Eu aştept aceeaşi reacţie şi pe partea cinematografică, dacă e să vorbesc despre ceea ce fac în acest moment. Pe partea de televiziune, unde iarăşi lucrurile se mişcă şi se mişcă, zic eu, cu viteză. Este o specificitate anume, pe care nu ai cum s-o negi. Eu găsesc la fel aici, precum o găsesc şi în Moldova, care e încorporată în România, să spunem aşa, cu nota ei, anume. A fi moldovean e identitate, nu cred neapărat că separată de cea românească, dar identitate.”

Europa Liberă: Tinerii au acuma o problemă. Tocmai pentru că sunt la frontieră şi există mix-ul ăsta de culturi, de influenţă, interferenţă. Mai mult ca oricând, se gândesc să nu aparţină unui grup, decât să aparţină. Ei vor să aibă individualitate şi sunt unii rebeli, care nu vor să aparţină nimănui, tocmai pentru că este un teritoriu disputat. Ce sfat le-ai da ăstora, care îşi caută în felul ăsta specificitatea?


Cristian Tabără
: „Să apeleze la valori obiective. Şi există câteva valori obiective, pe care nu-i uşor să le descoperi şi nu-i uşor să le accepţi întotdeauna, dar există. De exemplu, informaţie, să zicem, istorică, corectă, care poate fi până la urmă descoperită, informaţie culturală, care poate fi până la urmă descoperită. Şi, bineînţeles, în afară de asta, există şi abordarea absolut personală şi subiectivă. Fiecare poate să se ataşeze de ceea ce doreşte, asta este esenţa libertăţii. Dacă unii vor să se considere moldoveni, ca, eu ştiu, identitate separată, este opțiunea lor. Dacă alţii vor să se simtă români, la fel e opţiunea lor. Dacă oamenii doresc să ţină de ceva, e o alegere. Dacă doresc să nu ţină de nimeni, e o altă alegere. Dar părerea mea este că în orice lucru se poate pune măsură şi se pot găsi argumente obiective. Totul e să le cauţi cu bunăcredinţă.”

Europa Liberă: Dumneata eşti cunoscut pentru ciclul de emisiuni în care ai îndemnat lumea să citească şi o mulţime de telespectatori se uitau şi spuneau: ei, şi? La ce i-a servit, dacă a mâncat atâta carte pe pîine? Cum reuşeşti, totuşi, să găseşti forţe să convingi oamenii, care au atâtea alte ispite şi, pur şi simplu, se uită în ochii dumitale şi nu te cred că e necesar şi e util să citeşti cărţi?

Cristian Tabără: „După cum spuneam, şi asta e o alegere. Pur şi simplu, poţi să nu citeşti, dacă nu vrei. Dar eu cred că cel care se străduieşte să pună mîna pe carte din când în când şi să citească, nu face altceva, decât să-şi îmbogăţească paleta de cunoştinţe şi de argumente. În viaţă stăm tot timpul să alegem, nu întotdeauna ştim cum şi nu întotdeauna facem bine. Cărţile nu fac decât să ofere, hai să spunem aşa, un tezaur de experienţe şi opinii al celor dinainte, sau al celor de pe lângă noi, cu care n-am avut neapărat contact, dar ale căror experienţe ne pot fi utile. Aşa că a lua de acolo e un beneficiu. E adevărat că îţi trebuie o oarecare răbdare şi trebuie să faci o oarecare investiţie de timp, să spunem, ca să pui mîna să citeşti. Dar odată ce prinzi gustul lucrului ăsta şi vezi beneficiile, mai greu te lepezi de el. Dar, după cum spuneam, poţi trăi toată viaţa fără să pui mîna pe altceva, decăt pe o carte de poker. Dar fiecare îşi face alegerile şi-şi urmează consecinţele apoi.”

Europa Liberă: Dar există un argument imparabil. Cei care scriu cărţi, sau le citesc, cei care fac filme, spectacole, sunt săraci. Şi atunci ce le spui ăstora, care sunt condamnaţi la o viaţă săracă, dacă se apucă să facă asemenea meserie?

Cristian Tabără
: „Nu toţi sunt săraci. Există un Paulo Coelho, de exemplu, care vinde foarte bine şi care scrie bine şi când scrie la comandă. Şi nu e sărac deloc, nu e câtuş de puţin sărac. Există, da, foarte mulţi creatori, care sunt, în idealismul lor complet, depărtaţi de cele materiale, dar aceia, probabil, nici nu simt foarte tare această sărăcie. Pentru că oricum trăiesc într-o altă lume, cu alte valori şi cu alte percepţii.

Există şi creatori de cinema, care sunt extrem de bine încurajaţi material în lumea asta şi cu toate astea, valoarea cinematografică a operelor lor este incontestabilă. Pot da exemple. N-o să-mi spună nimeni că Zeffirelli este un muritor de foame, dar chiar nu este, şi iată-l, totuşi, semnând pelicule, care vor rămâne în istoria cinematografiei, de care s-au folosit sufleteşte destui.

Există şi non-valori, fără îndoială, sau valori discutabile, persoane care vând produse, care sunt, pur şi simplu, aplecate pe gustul pieţei, dar nu reprezimtă o valoare în sine. E o paletă largă de opţiuni, până la urmă. Cum spuneam şi mai devreme, şi mă repet iarăşi şi iarăşi – e o chestiune de alegere. Şi a fi literat, nu-i echivalent cu a fi aerian. Şi a fi creativ nu e echivalent cu a fi falimentar, sau sărac. Nu, nu. Poţi visa foarte bine, să pui, de exemplu, eu ştiu, realitatea într-o peliculă, da?, aşa cum este ea şi în egală măsură pelicula ta să fie vândută şi să-ţi aducă un nivel de trai rezonabil. Nu văd contradicţii aici.”

Europa Liberă: Dumneata eşti acum la un festival de film documentar. Eşti invitat în juriu. Şi pentru că la TVR mai nou înţeleg, că dumneata te ocupi de lista de filme, care o să le vedem noi de acum încolo. În primul rând, ca membru al juriului, ce alegi din meniul care-l ai? Şi la fel, ce alegi dumneata în oferta extraordinară, pe care o are cinematografia mondială? De ce anume asta trebuie să vedem? Şi de ce anume asta este reprezentativ pentru spaţiile de unde alegi dumneata?

Cristian Tabără: „În ceea ce priveşte festivalul de film, ce m-ar interesa pe mine, în mod deosebit, într-adevăr va fi calitatea produsului, a documentarului, a reportajului. Mă refer aici la toate aspectele, de la, eu ştiu, filmare, sunet, montaj, naraţiune, punerea în pagini, editare, lumini, eu ştiu, toate aceste chestiuni, care sunt ale tehnicii de producere. Şi apoi, de ce să nu recunosc, mă voi uita foarte mult şi la mesaj, în măsura în care produsul este sau nu este util şi constructiv, pe de o parte. Şi pe de altă parte, la valoarea propriu zis. Asta e partea cea mai neplăcută.

Voi privi şi cu ochii celui care face achiziţii şi care vrea ca achiziţiile lui să fie, într-un fel sau altul, justificate. Adică, să folosească publicului, să aducă audienţă şi să nu constituie o gaură financiară, o investiţie nerentabilă. Ştiu, că asta e neplăcut pentru unii dintre producători care spun că a pune valoare materială pe produsul lor e oarecum aşa o impietate. Dar nu este neapărat. Nu este neapărat.”

Europa Liberă: Dar atunci, când vorbim de filmele pe care le alegi dumneata pentru postul de televiziune public, unde totuşi nu este criteriul comercial în capul mesei. Trebuie să vedem şi un Fellini, chiar dacă unora li se pare demodat, sau trebuie să vedem Tarantino, care poate în spaţiul ăsta pare prea violent. Ce dileme are un selecţioner de filme?

Cristian Tabără: “Despre dilemele selecţionerului trebuie să vorbească un selecţioner. Eu nu sunt un selecţioner. În televiziunea publică există selecţioneri, care fac selecţii, alături de noi, de cei de la Departamentul „Film”. Noi suntem, dacă vreţi, un fel de interfaţă între selecţionerii, care fac grilele şi selecţia de filme pentru canale, şi achiziţia propriu-zisă. Consultarea trece prin noi, prin Departamentul „Film”. Şi atunci într-adevăr ne aflăm în faţa unor criterii de selecţie, care ţin de: o dată - de lege.

Pentru că televiziunea e guvernată de o lege, în care, de exemplu, se spune că trebuie să avem 40 la sută producţii europene, trebuie să avem şi filme pentru minorităţi, trebuie să avem şi filme educative, şi filme şi de stânga şi de dreapta, şi de toate felurile. Şi aici, iată, suntem ghidaţi de o lege. Dar pe de altă parte, există şi deontologia profesională, respectiv, conştiinţa profesională a celui care se gândeşte, că televiziunea publică realmente trebuie să ofere de toate pentru toţi. De la, eu ştiu, Inglorious Bastards, a lui Tarantino, dacă tot l-am pomenit mai devreme, până la marile şcoli de filme, marile şcoli regizorale, pe care iarăşi vrem să le avem. De la Est la Vest, pe toată lumea. De exemplu, am luat în calcule şi chiar negociem acuma achiziţionarea unui serial istoric, realizat în China, despre apariţia imperiului chinez. O super producţie, care arată hollywoodian, dar ca profunzime îţi arată ceea ce înseamnă China.

Pe de altă parte, am experimentat piaţa românească şi cu un film, pe care unii l-au considerat expresie a imperialismului rusesc, „Admiral”, povestea amiralului Kolceak, conducătorul rușilor albi. Ar putea fi, dar şi americanii îşi fac învăţământul politic tot prin filme, mai nou şi ruşii fac acelaşi lucru. Mai nou şi mai vechi – aşa se întâmplă, se face şi asta. Pe noi ne-a interesat, însă, valoarea artistică a produsului, care într-adevăr este foarte bună şi o restituire istorică necesară, aş spune imaginea unui personaj, despre care nici măcar ruşii nu ştiau foarte multe, darămite românii, acest amiral Kolceak. Şi uite aşa, ne străduim să oferit toată gama de produse. E greu, pentru că lucrurile astea costă. E greu şi pentru că publicul e năzuros. Şi pentru că el ţine în mână o telecomandă, care îi ia mai puţin de o secundă să decidă dacă ceva îi place sau nu-i place, să schimbe canalul.”

Europa Liberă: Apropo, de telecomandă. Avem o generaţie, care ştie să zapeze foarte bine. Uşor-uşor dumneata ai ajuns în vârsta, în care poţi să-ţi permiţi deja să fii mofturos şi să vorbeşti de la înălţime despre o generaţie, care, vai de mine. Dar ce facem cu generaţia asta? Dacă ar fi să alegi, cu ce îi prindem noi astăzi? Nu neapărat în faţa ecranului, dar cu o carte, cu un spectacol, cu un film. Cu ce putem noi să-i ţinem alături de noi, ca să înveţe de la noi ceva?

Cristian Tabără: „Cu un proiect de viitor clar. Dacă vom reuşi să le punem în faţă lucruri, care pentru ei să aibă o semnificaţie şi care să le garanteze, că efortul lor de a se educa nu-i în zadar. Atunci vor fi alături de noi. Dacă îşi vor imagina vreo fracţiune de secundă, că nu este temperatură şi că nu le putem oferi nimic coerent, atunci se vor dezice şi de noi, şi de valorile noastre, şi de aşa-zisele noastre proiecte. Şi, pur şi simplu, se vor îndrepta în altă direcţie. Nu ştim neapărat în care. Alegerea pe care o vor face, şi iarăşi rămân obsedat de cuvântul alegere, alegerea pe care o vor face, ar putea fi extrem de proastă.”

Europa Liberă: Şi atunci, când e vorba de alegere, care ar fi comportamentul cel mai pedagogic? Să-i ghidezi? Sau să nu-i presezi? Sau, în general, să le pui o paletă cât mai vastă? Ce face pedagogul, când e vorba de alegere?

Cristian Tabără: „Pentru mine pedagogia e un pic influenţată şi de teologia pe care am făcut-o. Iar în Scriptură scrie: Toate îţi sunt îngăduite, dar nu toate îţi sunt de folos. Şi atunci eu cred că o restrângere artificială a ofertei e dăunătoare. Pentru că totdeauna un fruct oprit e cel mai bun. Iar pe de altă parte, o ofertă fără o prezentare corectă a riscurilor, sau a beneficiilor este iarăşi păguboasă. Şi atunci cred că pedagogul trebuie să se situeze undeva în zona informării corecte a celui care trebuie să aleagă.

Pentru că generaţia tânără, aşa cu viteza care zapează, cu aceeaşi viteză şi gândeşte. E o generaţia, care gândeşte mult mai repede, e generaţia care trăieşte într-o altă paradigmă, dacă pot spune aşa. Pentru care noi riscăm să devenim repede demodaţi şi neinteresanţi. Şi în generaţia asta trebuie să avem încredere. Vrând-nevrând, de fapt, în generaţia asta trebuie să avem încredere, pentru că oricum bătrâneţele noastre tot în mîinile lor se vor afla, în măsura în care ei vor rămâne pe lîngă noi. Şi atunci cel mai bine e să-i credităm. Şi să-i primim aşa cum sunt. Şi să avem grijă ca, repet, ca oferta şi proiectele, pe care le punem în faţa lor, să prezinte importanţă pentru ei. Să fim cu adevărat responsabili. Nu excesiv de manipulatorii, şi nici ideologizanţi sau doctrinari fără limită. Nu mai înghite nimeni asemenea lucruri.”

Europa Liberă: Volens-nolens tot la moştenirea lui Ştefan am ajuns, da? Pământul nu ne aparţine nouă, ci urmaşilor.

Cristian Tabără
: „Absolut. Şi urmaşilor urmaşilor şi aşa mai departe, da. Aşa este, e o lege a firii. Şi cel care nu dovedeşte răspundere pentru asta, nici nu-şi merită bătrâneţele.”
XS
SM
MD
LG