Linkuri accesibilitate

Cazul David Headley și terorismul internațional


Tineri americani suspectați de legături cu teroriști, escortați de poliția pakistaneză
Tineri americani suspectați de legături cu teroriști, escortați de poliția pakistaneză

Autoritățile susțin că inculpatul a participat la plănuirea atentatului de la Mumbai și a unui atac împotriva ziarului danez, care a publicat caricaturi reprezentîndu-l pe profetul Mohammed.


Un american, din Chicago si acuzat de participare la atentate teroriste, intre care si cel din Mumbai, India, in 2008 si-a recunoscut vinovatia, in tribunal. Care sint circumstantele acestui caz ? - e intrebarea pusa corespondentului Europei Libere la Washington, Valeriu Sela
.

David Headley, in virsta de 49 de ani si-a recunoscut vinovatia, in legatura cu un numar de capete de acuzare. Autoritatile sustin ca inculpatul a participat la planuirea atentatului de la Mumbai, in urma caruia 160 de persoane si-au pierdut viata si a planuit si un atac impotriva ziarului danez, care a publicat caricaturi reprezentindu-l pe profetul Mohammed.

Hadley a acceptat sa coopereze cu autoritatile si sa depuna marturie in fata unui mare juriu federal. In cazul in care ar fi fost judecat fara aceasta intelegere cu autoritatile, el era pasibil de pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea David Headley nu va afla care ii este soarta decit dupa ce intelegerea de cooperare se va fi materializat. Se anticipeaza ca el va fi condamnat la inchisoare pe viata.

Inculpatul a decis sa coopereze cu autoritatile imediat dupa arestarea sa la 3 octombrie. Procurorii sustin ca el ar fi participat in tabere de pregatire in Pakistan, apartinind miscarii Lashkar-e-Tayyiba. In 2005, trei membrii ai gruparii respective i-au cerut sa se deplasaze la Mumbai in recunoastere. David Headley s-a aflat in India de cinci ori, in pregatirea atentatelor. El a filmat locatii pentru atac intre care Hotelurile Taj Mahal si Oberoi, statia centrala de tren si un centru evreiesc.

Toate acestea au fost atacate cu pusti automate si grenade, de-a lungul celor trei zile de teroare, in noiembrie 2008. Statele Unite sustin ca miscarea terorista Lashkar-e-Tayyiba se face vinovata pentru atentate. Sase americani si-au pierdut viata in acele zile la Mumbai. Headley a recunoscut de asemenea ca, la inceputul lui noiembrie 2008, un membru al gruparii teroriste din localitatea pakistaneza Karachi i-a cerut sa prospecteze in Danemarca redactia ziarului Morgenavisen Jyllands-Posten, care a publicat caricaturile cu profetul Mohammed. Planul respectiv nu s-a materializat.

In actul de intelegere cu autoritatile, David Headley recunoaste ca s-a intilnit in Pakistan cu Ilyas Kashmiri, un lider al gruparii Harakat-ul Jihad Islami care, in conformitate cu datele Ministerului de Justitie, pregateste teroristi si a organizat atacuri in statul Jammu si Kashmir. Kashmiri este banuit de asemenea de legaturi cu Al Kaida. Acesta i-a spus lui Headley ca are un contact in Europa care-i poate da bani, arme si personal pentru atacul impotriva ziarului danez. Atentatul urma sa fie sinucigas. Intre alte detalii documentul citeaza ceea ce i-a spus Kashmiri lui Headley si anume ca atentatorii vor trebui sa-si decapiteze victimele si sa le arunce capetele din cladirea ziarului. Kashmiri a adaugat ca „batrinii”, adica Al Qaida, doresc ca atacul sa se produca cit mai repede cu putinta.
XS
SM
MD
LG