Linkuri accesibilitate

Nu ştiu câtă lume şi-a amintit că azi, 16 martie, este ziua de naştere a poetului Alexie Mateevici (1888-1917). Adevărat, nu e o data rotundă (nici pătrată, nici hexagonală!), iar anul 2010 nu-i poartă numele (mulţam că cel puţin anul 1988 a stat sub semnul lui Mateevici, poetul şi… cenaclul omonim, atât de urât de autorităţile de atunci). Şi nici preşedintele României Traian Băsescu, în scurta lui vizită la Cimitirul Central din Chişinău, nu a mai ajuns să depună florile recunoştinţei la locul de veşnică odihnă al celui care a cântat – ca nimeni altul – limba noastră (fără să bănuiască nici o clipă că tocmai scrie imnul unui viitor stat, helas! separatist – fiindcă, nu-i aşa, din p.d.v. al dreptului internaţional actuala RM se trage de la RASSM), alte morminte ilustre aliniindu-se chiar la intrare.

La fel cum Mahatma Gandhi propunea să se decreteze o zi a liniştii, lunea, în care să nu se rostească nici un cuvânt, şi asta fiindcă peste săptămână se spun suficiente prostii, şi de ziua lui Mateevici ar trebui să se respecte un minut de reculegere pentru toate cuvintele nerostite în lungile perioade de exil interior pe care le-au trăit basarabenii. Nu doar nerostite, ci şi necitite (din clasicii sec. XIX, din Eminescu, din marii scriitori români ai secolului XX etc.). Oricine a trecut prin şcoala sovietică trebuie că-şi aduce aminte câtă zarvă se făcea, cu tot felul de ocazii festive, nu fără participarea poeţilor-tribuni, doar ca să umple cu ceva acea tăcerea grăitoare a cuvintelor nerostite. Care cuvinte s-au răzbunat, în august ’89, redobândindu-şi grafia latină.

Or, mass-media de la noi este pusă pe „scoaterea” unui nou poet naţional al Basarabiei, ca şi cum nu limba este cea care şi-l revendică. Insistenţa cu care toată propaganda culturală este pusă să edifice un singur monument, în dispreţul sau pur şi simplu uitarea atâtor valori, e cu atât mai păguboasă cu cât o eventuală izbândă ar consfinţi de fapt teoria stalinistă a celor „două limbi – două popoare”. Dacă în cei nici 20 de ani de existenţă Republica Moldova a reuşit să dea un „poet naţional”, înseamnă că nu vorbim limba lui Eminescu, iar apostolul acesteia pe meleagurile noastre – Alexie Mateevici – e scos din cărţi (cum de altfel, în perioada sovietică, era scoasă din poemul Limba noastră una din cele 12 – repet, 12, nu 11, nu 13, 14 etc. – strofe). În aceste condiţii, merită oare să devii, peste noapte, „poetul naţional” al RM care – nota bene – mai păstrează în Constituţie sinistrul art. 13 cu „limba moldovenească”?! Şi în ce limbă-şi va fi scris opera „poetul naţional” al RM?!!

O fi graba „canonizărilor” un fel de boală copilărească – repet, ca stat nu avem nici două decenii; altfel spus, abia am atins majoratul –, nu e nevoie totuşi să trăim într-o continuă febră a preamăririi cutărui sau cutărui. Iar astăzi e bine să ascultăm Imnul naţional cu gândul la cel care, cu puţin timp înainte de a se stinge, a avut revelaţia Limbii noastre!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG