Linkuri accesibilitate

Între doctrină militară şi realitatea din Federația Rusă


Dmitry Medvedev ține o cuvîntare de ziua Apărătorului Patriei

Dmitry Medvedev ține o cuvîntare de ziua Apărătorului Patriei

Ce elemente noi conține noua doctrină militară adoptată la Moscova?

Preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev a semnat luna aceasta noua doctrină militară a ţării până în anul 2020. Doctrina nouă, documentul cadru pentru dezvoltarea forţelor armate ruse, o înlocuieşte pe cea semnată de Vladimir Putin în anul 2000. Observatorii occidentali s-au concentrat pe două aspecte – descrierea Alianţei Nord Atlantice drept o ameninţare şi folosirea în doctrină a limbajului intimidării nucleare.

Într-un comentariu pentru Europa Liberă, analistul militar Mikhail Tsypkin, profesor de securitate naţională la Universitatea Navală din Monterey, în Statele Unite, scrie că aceste aspecte nu sunt cu totul noi. Cu adevărat interesante sunt discrepanţele dintre textul doctrinei şi reformele militare aflate în desfăşurare sau dintre planurile de modernizare a arsenalului militar şi starea reală a industriei militare ruse.


Extinderea NATO – degradată de la „ameninţare” la „pericol”

Referirea la NATO ca la o sursă de ameninţări pentru Rusia nu este nici nouă, nici pe atât de directă după cum este prezentată de multe ori în comentariile occidentale, scrie Tsypkin. Doctrina din 2000 nu menţiona numele NATO, dar descria extinderea alianţelor militare în zonele învecinate Rusiei drept un pericol militar. Nici nu era nevoie să se folosească numele NATO pentru a clarifica ce alianţă era avută în vedere.

Noua doctrină face o distincţie între „pericolul militar” şi „ameninţarea militară”. Prima denotă o situaţie internaţională care poate, în anumite condiţii, să se transforme în a doua. Iar „ameninţarea militară” este o situaţie internaţională care face posibil războiul. Extinderea NATO este trecută în capul listei de pericole militare, ceea ce înseamnă că se poate transforma într-o ameninţare. Aşa încât extinderea NATO a fost de fapt degradată în noua doctrină de la o ameninţare la un pericol, scrie Mikhail Tsypkin.

El aminteşte că îngrijorările legate de rolul armelor nucleare în noua doctrină au fost provocate de o declaraţie făcută în octombrie trecut de către Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate responsabil cu pregătirea noii doctrine. Patruşev spune că documentul „nu va exclude atacuri nucleare preventive” în situaţii „critice” pentru securitatea naţională a Rusiei chiar şi în războaie locale, de mici dimensiuni (un asemenea război a fost cel din august 2008 între Rusia şi Georgia). Doctrina militară rusă din 2000 stipula că Rusia poate folosi prima armele nucleare numai în războaie la scară mare (de fapt, în războaie globale), în situaţii critice pentru securitatea naţională rusă. Însă, când a fost publicată noua doctrină, pasajul despre atacurile nucleare ale Rusiei nu face vreo referinţă la mărimea războaielor, iar principala condiţie pentru ca Rusia să folosească prima armele atomice este legată de apariţia unei „ameninţări la însăşi existenţa statului” rus. Asemenea prevederi sunt prevederi standard pentru orice ţară cu arsenale atomice.

Între doctrină şi realitate

Aleksandr Golts, unul din cei competenţi experţi militari ruşi, scrie Mikhail Tsypkin, a observat situaţia conflictuală între noua doctrină militară rusă şi reforma care are loc în rândul forţelor armate. Scopul acestei reforme începute de ministrul Apărării, Anatoli Serdiukov în octombrie 2008 este să facă toate unităţile armatei pe deplin capabile de luptă, fără nevoia de a mobiliza rezerviştii.

Noua armată rusă, de 1 milion de oameni, ar trebui să fie capabilă să reacţioneze rapid mai degrabă la conflictele de la periferia Rusiei, decât să lupte cu NATO. Dar doctrina militară vorbeşte despre un amestec între unităţile gata de luptă şi cele care pot fi desfăşurate numai după mobilizarea rezerviştilor.

Reforma militară este dureroasă pentru corpul de ofiţeri. Potrivit planului ministrului Serdiukov, numărul funcţiilor pentru generali trebuie redus de la 1,107 la 886, al celor pentru colonei – de la 25,665 la 9,114, pentru locotenenţi – de la 88,678 la 15,000, pentru maiori – de la 99,950 la 25,000, pentru căpitani – de la 90,000 la 40,000. Corpul de ofiţeri va pierde 13,313 din 21,813 cele mai râvnite funcţii în cartierul general de la Moscova. Structura de comandă ar trebui să se schimbe de la cea actuală cu patru nivele la una cu trei nivele, aşa ca în Statele Unite. Cele 65 de instituţii de educaţie militară urmează a fi comasate în 10.

Aceste schimbări dramatice afectează interesele personale ale ofiţerilor, pentru că unii vor fi concediaţi iar alţii vor trebui să-şi facă meseria într-un alt mod. Mulţi din aceşti ofiţeri agită presupusa ameninţare din partea NATO pentru a menţine o armată de tip sovietic, bazată pe mobilizarea generală şi mii de funcţii inutile, împiedicînd în felul acesta reformele lui Serdiukov.

Principala necunoscută a noii doctrine militare ruse, scrie Mikhail Tsypkin, este de unde va lua armata rusă armamentul avansat descris în document. Industria militară rusă suferă din cauza uzinelor învechite, forţei de muncă îmbătrânite şi incompatibilităţii unui sistem construit de Iosif Stalin cu realităţile economiei de piaţă.

Noua doctrină sugerează că Rusia va revigora cumva investiţiile în tehnologii inovatoare, păstrîndu-şi şi independenţa ca producător de arme. În căutarea tehnologiilor inovatoare pentru economia ţării, liderii ruşi par să renunţe la o industrie militară autarhică. În timpul unei întâlniri în septembrie trecut cu experţi occidentali în problemele Rusiei, premierul Vladimir Putin ar fi spus că Rusia doreşte să coopereze cu ţările occidentale în domeniul construcţiei de arme.

Noua doctrină militară, care descrie NATO ca pe o sursă de pericole pentru Rusia pare a fi în disonanţă cu noua politică de achiziţie a armamentului: importul unor sisteme militare importante din ţările NATO. Planurile de cumpărare a portelicopterului Mistral din Franţa (relatîndu-se şi despre Olanda şi Spania ca alţi posibili furnizori ) sunt indicii clare ale faptului că liderii ruşi sunt nemulţumiţi de incapacitatea propriului complex industrial militar să producă arme performante. Rusia poate câştiga de pe urma importului sau producerii în comun a armelor cu parteneri occidentali. Dar, în acelaşi timp, ar putea fi nevoită să-şi ajusteze politica externă la eventuala dependenţă de furnizorii occidentali.

Provocarea chineză – o întrebare lăsată fără răspuns

Nimic în noua doctrină nu indică o agresivitate în creştere din partea Rusiei nici în plan convenţional, nici în plan nuclear. Doctrina sugerează că reformele radicale în curs de desfăşurare în armată se bucură, în cel mai bun caz, de un sprijin moderat din partea comandamentului superior. Dacă ministrul Serdiukov pierde sprijinul lui Putin, reforma ar putea fi lăsată de izbelişte.

Doctrina nouă evită problemele delicate. Ea nu spune nimic despre cum va efectua Rusia achiziţiile de armament modern şi nici cum va face faţă unei posibile provocări militare majore – întărirea Chinei. Se poate presupune că Moscova nu are încă răspunsuri la aceste întrebări fundamentale, îşi încheie comentariul pentru Europa Liberă expertul american Mikhail Tsypkin, profesor de securitate naţională la Universitatea Navală din Monterey, în Statele Unite.
XS
SM
MD
LG