Linkuri accesibilitate

România s-a transformat, prin grija medicilor specializaţi şi a comisiilor departamentelor teritoriale de muncă într-un uriaş sanatoriu.


Viitorul de aur al românilor a început să coclească. Premierul Emil Boc a pus pe masa parlamentarilor în această săptămână un proiect de lege a pensiilor prin care promite să reducă semnificativ pensiile speciale şi să facă ordine în rândul pensionării anticipate pe caz de boală. Desigur, sunt doar promisiuni, premierul fiind primul care le-a încălcat după ce a afirmat că se vor găsi metode pentru a-i gratifica suplimentar pe cei care binemerită de la ţară. Aplicarea acestei legi ar economisi la bugetul fondului de pensii circa 800 de milioane de euro, adică o parte însemnată din banii împrumutaţi deja de la bugetul de stat pentru plata pensiilor în următoarele luni.

Proiectul de lege face parte din pachetul de reforme ale guvernului Boc. Muza acestor reforme - criza economică şi acordul cu Fondul monetar Internaţional iar miza - restrângerea cheltuielilor. Aşadar, obiectul reformei nu este remodelarea instituţiilor, ci peticirea lor.

Nu e mai puţin adevărat că una dintre marile nedreptăţi ale României de astăzi este că pensionarii primesc, după o viaţă de muncă, o pensie mizerabilă iar o eventuală lege ar fi trebuit să facă ordine în această privinţă. Există doar vreo 200 de mii de dosare de pensii speciale, multe ale poliţiştilor, militarilor şi magistraţilor, un milion de pensionaţi anticipat pe caz de boală, dar şi aproximativ patru milioane şase sute de mii de pensionari la termen. În cazul primelor două categorii este evident că a fost nevoie de mecanisme birocratice, de influenţă politică şi, în cazul pensionărilor medicale, de cea mai eficientă industrie a României, corupţia, pentru a produce copleşitorul număr de pensionări anticipate.

România s-a transformat, prin grija medicilor specializaţi şi a comisiilor departamentelor teritoriale de muncă într-un uriaş sanatoriu. Fără a fi prezumţioşi, s-a emis supoziţia că aproximativ 50 la sută dintre bolnavi sunt închipuţi. Pentru unii pensia pe caz medical, în sine o nefericire, reprezintă biletul pentru viitorul de aur al unei rente viagere primite de multe ori la vârste la care omul este, de regulă, activ, deci mai poate face un ban muncind la negru.

Adevărul e că perspectiva deschisă de legislaţie, anume ca tot românul să iasă la pensie la 65 de ani, sperie gândul. Mai ales pentru că, dacă ţinem seama de statistici, speranţa de viaţă a oamenilor este cu puţin mai mare. De bătrânii pensionabili se feresc toţi. Sunt primii pe listele de disponibilizaţi şi ultimii pe listele de angajări. Legea statului prevede pensionarea lor la 65 de ani, dar legea junglei îi va scoate pe margine cu mult înainte de această vârstă.

Şi asta nu pentru că vor fi angajaţi tinerii, pentru care, de la o vreme, lumina vine de la Apus ca şi speranţa de viaţă, ci pentru că piaţa muncii va fi restrânsă până la dimensiuni mai degrabă simbolice. Cresc fondurile de şomaj, nu şi fondurile pentru investiţii în noi locuri de muncă. Statul stinge luminile. Rămân aprinse ca nişte focuri de artificii doar candelabrele din birourile protejaţilor.

Deocamdată factura e plătită din banii FMI. Iar datoria va fi plătită peste ani, din buget, care, la rândul său, va trebui să se împrumute pentru a face faţă presiunii, conform circulaţiei datoriilor prin natură. E un cerc pe care toate guvernele l-au mângâiat pentru a deveni atât vicios.
XS
SM
MD
LG