Linkuri accesibilitate

După ce omenirea a fost rasă de pe faţă pământului, iar puţinii supravieţuitori bântuie ca nişte stafii în căutarea hranei

„Te rog, nu-mi spune cum se sfârşeşte povestea”, dă glas la un moment dat băiatul, iar replica lui are efectul unei deflagraţii apocaliptice, într-o carte şi aşa plină de cadavre carbonizate sau în descompunere, distinsă cu Premiul Pulitzer – Drumul, de Cormac McCarthy, Humanitas, 2009. Suntem într-o lume redusă la un „teren cauterizat”, după ce omenirea a fost rasă de pe faţă pământului, iar puţinii supravieţuitori bântuie ca nişte stafii în căutarea hranei şi a adăpostului. Un tată şi un fiu minor, adus pe lume în chiar ziua sfârşitului lumii, încearcă să supravieţuiască, după ce mama acestuia din urmă „a plecat, iar răceala acelei plecări a fost ultimul ei cadou”.

Or, tocmai semenii lor prezintă pericolul de moarte. Întâlnirea cu „prima fiinţă umană, în afară de băiat, cu care vorbise în mai bine de-un an” e cât pe ce să se întoarcă într-un act de canibalism, dacă nu şi-ar fi descărcat la timp pistolul. Cumplită, scena: „În sfârşit, fratele meu. Dinţii cenuşii, măcinaţi, plini de resturi de carne omenească. Cel care, cu fiecare cuvânt rostit, a transformat lumea într-o minciună”. Ca să reziste, mai ales psihic, tata şi fiul discută tot timpul între ei, ca pentru a-i reda lumii un rost: „– Dar n-am mânca pe nimeni. – Nu. N-am mânca. – Orice s-ar întâmpla. – Aşa e. Orice s-ar întâmpla. – Pentru că noi suntem băieţi buni. – Da”. Iar ca drumul lor să capete un sens, se auto-investesc cu o misiune: „– Pentru că noi ducem focul. – Da. Pentru că noi ducem focul”. În realitate, ori de câte ori aprind un rug, trebuie să fie cu ochii în patru spre a nu atrage atenţia celor care folosesc focul în cu totul alte scopuri: „Ceea ce văzuse băiatul era un prunc înnegrindu-se pe spuză”.

La capătul a 200 de pagini, tatăl moare, iar băiatul se întâlneşte cu cineva care-i schimbă viaţa, redându-i-o de fapt: „– Voi duceţi focul? – Da. Îl ducem. – Aveţi copii? – Avem. – Aveţi un băieţel? – Avem un băieţel şi-o fetiţă. – Şi nu i-aţi mâncat? – Nu. – Nu mâncaţi oameni? – Nu. Nu mâncăm oameni. – Şi pot să merg cu voi? – Da. Poţi”. Astfel se încheie drumul şi începe Calea.
XS
SM
MD
LG