Linkuri accesibilitate

Totuşi: "Atâta timp cât mai există oameni care nu sunt indiferenţi la necazurile altora, Moldova mai are o şansă!"

“Alţii au două mii şi nu le ajung, dar eu am două sute, dar cum să-mi ajungă? Dacă calculăm cât cheltuim pe pâine ajungem la concluzia că nici pentru pâine nu am bani. Dar încă trebuie să am grijă de fată şi pe mine să mă întreţin”

Cu două sute de lei o familie cu venituri medii reuşeşte doar să cumpere de-ale gurii pentru o seară. Cu aceeaşi sumă de bani, o familie din Chişinău încearcă să supravieţuiască o lună întreagă. Vorbesc despre Mihai şi Lina Nicu, tată şi fiică pentru care produsele din carne sau o haină nouă, de mulţi ani, au devenit un lux. I-am vizitat acum câteva zile.

Singurul lor venit stabil este pensia de invalidiate a lui Mihai. Piciorul stâng i-a fost schingiuit în armată. „Trag piciorul stâng după mine şi umblu în încălţăminte ortopedică şi ea se deformează şi îmi fărâmă piciorul, pentru că piciorul la mine nu-i deformat”

Lina si Mihai Nicu
Lina şi Nicu stau într-o garsonieră de 12 metri pătraţi în care am intrat fără să mă descalţ pentru că nu aveau covoare pe jos. Mihai îmi spune că reuşesc să supravieţuiască din mila mai multor oameni. Sunt zile în care nu pune o fărmitură de pâine în gură. Dacă reuşeşte să facă rost de mâncare cedează partea sa fiicei. „De murit nu murim de foame, dar nici sătui nu umblăm. Fata e bolnavă de gastrită, eu am ulcer. Din cauza mâncării pentru că nu ne alimentăm la timp şi necalitativ”

Mihai şi Lina se încălzesc cu un reşou electric pentru că radiatoarele din casă sunt vechi şi abia dacă dezmorţesc aerul. Datoriile mari la serviciile comunale, zeci de mii de lei, sunt o altă problemă care îl frământă pe Mihai. „De vreo zece ani sunt datoriile astea. M-au dat în judecată. Le-am spus că dacă aş avea bani le-aş plăti. M-au judecat fără mine. Măcar să mă fi chemat să le spun de ce anume, cum, dar aşa”

Mihai îmi spune că, deşi se mişcă cu greu, a fost de nenumărate ori la la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, însă în zadar. „Mie mi se spune de acolo, sunteţi la ajutor social, adică pensionar sunteţi, de ce veniţi şi ne bateţi la cap. Noi nu avem unde angaja tinerii. Le-am spus, trimiteţi-mă la cursuri, să-mi scot datoriile măcar. Nu să mă întreţin, dar măcar datorii să nu am”

Se spune că necazul îi apropie pe oameni. Când i-am spus lui Mihai Nicu că vreau să vizitez o altă familie, a unui tată nevăzător care îşi creşte singur pe cei trei copii ai săi, mare mi-a fost mirarea când Mihai m-a întrebat dacă merg la Gheorghe Isac din Truşeni. Avea dreptate. Pe timp de iarnă, familia Isac, doi băieţi şi o fată, tatăl lor şi bunica de 80 de ani se încălzesc într-o odaie.

Gheorghe Isac şi mama sa Maria
Toate necazurile, îmi spune Gheroghe Isac i se trag după ce a suferit un accident. „După ce s-a născut fetiţa, când avea un an, în 2001, eu am căzut de pe casă”. După accident, soţia l-a părărsit lăsându-i în grijă doi băieţi gemeni şi fetiţa. De atunci şi-a asumat rolul de mamă.

„Citeam cândva când vedeam despre o familie tot numeroasă, un copil din acea familie scria: tata era mai aspru cât a fost mama, dar când a decedat mama el şi-a asumat rolul mamei şi copii simţeau dragoste, dragostea mamei o simţeau prin tata. Aşa şi eu mă stărui, dar nu ştiu dacă mi se primeşte”

Se pare că familia Isac cu greu întrezăreşte luminiţa la capătul tunelului. Gazul s-a scumpit, deci vor trebui să plătească mai mult pentru încălzire, băieţii au fost anunţaţi la şcoală că vor rămâne fără bursă şi loc în cămin, iar mama de 80 de ani, singura care îi ajută, are sănătatea cam şubredă. Cu toate acestea Gheorghe Isac se arată optimist, îmi spune că atâta timp cât mai sunt oameni care nu pot fi indiferenţi faţă de necazurile altora, Moldova mai are o şansă.
XS
SM
MD
LG