Linkuri accesibilitate

Dacă bugetul a fost votat de parlament, nu este clar încă unde s-a ascuns reforma în multele reduceri de cheltuieli, concedieri şi amputări instituţionale.

După lupte seculare care au durat vreo două săptămâni, bugetul a trecut fără probleme prin Parlament. Nu pentru că s-ar fi ajuns la o înţelegere între putere şi opoziţie, într-un moment de ananghie economică, ci pentru că majoritatea înjghebată din Partidul democrat liberal, Uniunea maghiarilor, reprezentanţii minorităţilor şi alţi oportunişti a funcţionat eficient pentru a doua oară după învestirea guvernului.

Puţine amendamente au fost acceptate şi acelea prin punctele neesenţiale. Chiar dacă bugetul a fost votat de parlament şi, în principiu, n-ar mai trebui să mai aibă ascunzişuri, nu este clar încă unde s-a ascuns reforma în multele reduceri de cheltuieli, concedieri şi amputări instituţionale. Investiţiile au crescut semnificativ doar în zona serviciile secrete şi s-au făcut auzite voci critice care se întreabă de ce au început să aibă bunicuţele securistice urechile atât de mari?

Cine caută cu orice preţ reforma în hăţişurile bugetului o poate găsi în lista concedierilor. Chiar în orele în care declaraţiile de bună-credinţă şi discursurile reformiste înroşiseră microfoanele Parlamentului, ministrul finanţelor le spunea jurnaliştilor că este necesară concedierea a o sută de mii de oameni. O cifră care întrece negrele previziuni făcute de sindicalişti şi pe care, până în ziua votării bugetului, guvernul o nega cu jumătate de voce. Ba chiar elaborase câteva criterii pentru a asigura asomarea uşoară şi umanitară a bugetarilor. S-a vorbit despre plăţi compensatorii şi despre zonele mai expuse la şomaj, care ar fi ocupate de cei fără copii sau de cei care se apropie de vârsta pensiei. Familiştii ar trebui să fie liniştiţi, pe ei nu-i vizează concedierile, ci doar îngheţarea salariului şi eliminarea sporurilor.

Pentru a mai îndulci hapul amar al îngheţării salariilor şi al majorării substanţiale a preţului utilităţilor, s-a discutat mult şi fără rost despre mărirea punctului de pensie. Apoi, fără comentarii, negocierile au fost sistate şi s-a decis ca şi pensiile să rămână îngheţate. Negocierea cu sindicaliştii s-a împotmolit, în primul rând pentru că guvernul are contraargumente imbatabile din acordul cu Fondul Monetar Internaţional. De altfel sindicatele se gândesc cu seriozitate să îşi caute, din nou, dreptatea în stradă şi la tribunal. Se anunţă deja vremuri tulburi pentru finalul lunii. S-au anunţat noi taxe cu nume exotice aplicate alimentelor de tip fast-food şi dulciurilor, dar şi mult mai sumbra impozitare a muncilor şi producţiei agricole sub orice formă, o decizie care ar putea scurta eternitatea sătească, tulburându-i apele.

Toate acestea nu puteau să nu aibă o bomboană deasupra: ministrul finanţelor atât de generos cu concedierile le-a găsit un loc în echipa sa de bugetari unui cunoscut moderator de televiziune şi unui cântăreţ de muzică rock. Cei doi ar trebui să îmbunătăţească imaginea ministerului şi relaţiile cu publicul. Şi pentru că românii trebuie să câştige ceva, s-au făcut cu un vaccin gratuit şi obligatoriu împotriva gripei porcine. Un secretar de stat din ministerul sănătăţii vrea să-i dea afară pe medicii care nu şi-au făcut acest vaccin. De asemenea, vrea să-i oblige pe români să se vaccineze. Iar dacă nu, să dea bani pentru tratament, că-i plătit din buget şi acesta e mic şi auster.
XS
SM
MD
LG