Linkuri accesibilitate

Exfuncţionarul cu paşaport diplomatic


Ar fi de dorit ca de acum încolo nici un fost funcţionar să nu-şi mai păstreze paşapoartele speciale.


Zilele astea ministrul de externe Iurie Leancă le-a amintit foştilor demnitari şi funcţionari că paşapoartele diplomatice şi de serviciu trebuie restituite în momentul în care exercitarea funcţiunii se termină. “Acest lucru n-a fost făcut de toţi foştii funcţionari, încălcîndu-se legislaţia în vigoare” a spus Leancă. Iar premierul Vlad Filat a cerut retragerea fără excepţii a paşapoartelor diplomatice şi de serviciu ale persoanelor care nu mai au dreptul să le deţină.

Eu unul nu cred că toţi exfuncţionarii cu pricina sînt nişte răuleni care au dosit cu premeditare paşapoartele diplomatice pentru a profita de ele în continuare. Presupun că unii sînt copleşiţi de treburi, ocupaţi pînă peste urechi, şi pur şi simplu au uitat să le returneze, iar alţii le mai păstrează ca pe o dulce amintire a unei perioade frumoase şi inegalabile. Şi, probabil, fiind somaţi acum de noii guvernanţi, foştii conducători, jenaţi, se vor grăbi să returneze paşapoartele pe care nu mai au dreptul să le deţină. Ar fi trebuit poate şi actuala putere să dea dovadă de mai multă promptitudine şi să anuleze paşapoartele astea mai devreme. Zic asta pentru că exfuncţionari uituci şi nostalgici, care nu returnau paşapoartele la timp, au existat şi în anii precedenţi. Nu avem de-a face, prin urmare, cu o premieră.

Ţinînd cont de faptul că de la o vreme vrem cu tot dinadinsul ca legile să fie respectate cu stricteţe, exfuncţionarii cu musca pe căciulă ar trebui să returneze imediat toate paşapoartele diplomatice şi de serviciu. Şi ar fi de dorit ca de acum încolo nici un fost funcţionar să nu-şi mai păstreze paşapoartele speciale. Mă refer, fireşte, şi la actualii guvernanţi care nu vor conduce nici ei o veşnicie şi vor trebui să renunţe odată la funcţiile înalte.

În anii tranziţiei interminabile, guvernanţii şi funcţionarii autohtoni le-au provocat simplilor muritori suficiente decepţii. Nu e cazul să-i decepţioneze pe oameni la infinit…
XS
SM
MD
LG