Linkuri accesibilitate

Actul de vandalism antisemit de la Chișinău a fost condamnat de ministrul justiției


Un grup de creştini ortodocşi conduşi de un înalt preot al Mitropoliei Moldovei a vandalizat duminică un simbol evreiesc înălțat în parcul central al Chişinăului, cu ocazia sărbătorii luminilor, Hanuca, celebrată în lumea întreagă. Creştinii ortodocşi au dărâmat sfeşnicul cu 9 braţe, care fusese instalat vineri în piaţa Europa din apropierea monumentului lui Ştefan cel Mare. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei a negat că acţiunea condusă de protoiereul Anatolie Cibric ar fi fost coordonată cu Mitropolia. Directorul Congresului Evreilor din Republica Moldova, Ilia Şaţ a caracterizat cele întâmplate drept „o acţiune barbară ce nu face cinste celor care îşi spun creştin ortodocşi”. Ministrul Justitiei, Alexandru Tănase a spus că incidentul reprezintă un act de incitare la ura religioasa şi ca vor fi luate masuri împotriva celor vinovaţi.
XS
SM
MD
LG