Linkuri accesibilitate

(En attendant… Gaudeamus)

Andra ROTARU: Mulţi dintre cititori vă cunosc ca traducător. Alţii ca scriitor, alţii asociază numele dvs. cu Editura Cartier. Cum a fost întâlnirea cu fiecare dintre ele, care a fost traseul?

Em. GALAICU-PĂUN: Ai pornit de la... coadă, adevărat una foarte stufoasă, de peste 4.000 de pagini! La început a fost poetul, care debuta la nici 22 de ani cu volumul Lumina proprie, Literatura artistică, Chişinău, 1986 (mai degrabă un „rebut”, pe care mă bucur că-l pot abandona „neostenitei chiriliţe” de pînă la 1989), urmat de Abece-Dor, 1989 (şi acesta în chirilice, chit că titlul “pleda” pentru trecerea la alfabetul latin) şi Levitaţii deasupra hăului, 1991 (apărut în zilele puciului de la Moscova, încă în RSS Moldovenească). Am „redebutat” în Ţară cu Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, Dacia, 1994 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România; în urma unui concurs naţional, volumul este desemnat drept una dintre cele mai bune zece cărţi de poezie ale deceniului 1990-2000 din România), urmat de Yin Time, Vinea 1999 (trad. în germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, Ludwigsburg, 2007). (Nu am pus la socoteală antologiile.) Zilele acestea mi-a apărut, la Cartier, volumul Arme grăitoare, prima mea carte originală de poezie tipărită la Chişinău de cînd există statul Republica Moldova. După poet, vine prozatorul – romanul Gesturi. Trilogia nimicului (Premiul USM) vedea lumina tiparului la Cartier în ianuarie 1996 (fiind reeditat de Ştiinţa, în 2004), iar în mai ’97 deja „îmi scuturam spicul” la această casă, unde urma să-mi apară volumul de eseuri Poezia de după poezie, în 1999; din 2000, sunt redactor-şef – este exact perioada în care, graţie colaborării cu Seuil, PUF, Gallimard, Armand Colin, Droz, Minuit etc., etc., am ajuns să ni se spună „Cartier Latin de Chisinau”.

Andra ROTARU: Urmează un nou târg de carte pentru Editura Cartier. Ce traduceri vor apărea?

Em. GALAICU-PĂUN: Dacă tîrgul din vară, Bookfest, a stat pentru noi sub semnul Jurnalului de doliu al lui Roland Barthes, în traducerea subsemnatului, acum venim cu o serie de cărţi „la zi” – mă gîndesc la Catherine Durandin, Statele Unite şi lumea moştenite de Obama; Pierre Verluise, După douăzeci de ani de la căderea Zidului. Europa reconfigurată; Rama Yade, Drepturile omului pe înţelesul copiilor de la 7 la 77 de ani; Marc Ferro, Căderea Zidului din Berlin şi a comunismului pe înţelesul nepoţelei mele Soazig ş.a. – , dar şi la cîteva lucrări fundamentale, în primul rînd am în vedere studiul lui David Le Breton, Antropologia corpului şi modernitatea, dar şi monumentalul Jurnal inutil al lui Paul Morand, în 2 volume, a cîte 1.000 pag. fiecare. Totodată, am început seria de autor Patrick Grainville, cu Fortăreţele negre, în tălmăcirea Iolandei Vasiliu. Din păcate, nu am prea scos cărţi în perioada de vară, pentru noi ceva mai fierbinte chiar decît asfaltul bucureştean – et pourtant, alegerile din 29 iulie ’09 sunt cîştigate şi de cititorii Cartier.

Andra ROTARU: Ce se mai întâmplă cu poezia tinerilor scriitori? Titluri noi?

Em. GALAICU-PĂUN: „Vrednică este!”, astfel încît seria de primăvară a colecţiei Rotonda a găzduit trei poeţi tineri, chit că deja afirmaţi de-a binelea (Dan Coman, Claudiu Komartin şi Radu Vancu). În ce priveşte tinerii autori din Republica Moldova, sunt cîteva nume demne de luat în seamă – Aura Maru, Aurelia Borzin, Tatiana Dumbravă, ca să citez doar „trei graţii” –, despre care se poate spune, parafrazîndu-l pe Manuel Vazquez Montalban, că „între poezia noastră (y compris, optzeciştii, fracturiştii, douămiiştii etc., etc.) şi a lor e o mare diferenţă. A noastră e scrisă deja, iar a lor aparţine viitorului”. Altminteri, la Chişinău apare şi o foarte elegantă revistă a foarte tinerilor scriitori, Clipa, proaspăta laureată a Premiului Ministerului Tineretului în domeniul literaturii.

Andra ROTARU: Cum faceţi selecţia manuscriselor care vi se propun?

Em. GALAICU-PĂUN: De la relansarea colecţiei Rotonda încoace, am primit, pe e-mail, dar şi „la pachet”, cîteva zeci de manuscrise, unele semnate de nume importante ale literelor române, altele quasi-necunoscute. Ei bine, pe unele le-am citit cap-coadă, chiar dacă deocamdată nu au nicio şansă să apară la noi, pe altele le-am abandonat după cîteva zeci de pagini, pentru mine edificatoare, o a treia categorie a fost pusă deoparte, pentru vremuri mai bune. Nu cred să-mi fi scăpat printre degete vreun viitor Filip Florian, şi nici vreo carte importantă a vreunui autor român contemporan consacrat. Că tot vorbeam de debuturi şi clasici în viaţă, ei bine colecţia Rotonda (seria toamnă-iarnă) găzduieşte volumul de interviuri al lui Ovidiu Şimonca, Pot să vă mai enervez cu ceva?, dar şi un cu totul alt Şerban Foarţă, Nu ştiu alţii cum sunt. Poeme bătrâneşti. Astfel că Arme-le mele grăitoare sunt flancate de un debunant, chit că deja un nume, şi un maître.

Andra ROTARU: Credeţi că va fi un târg mai cenuşiu? Mizaţi pe nişte cărţi anume?

Em. GALAICU-PĂUN: Dacă ar fi după cum cred eu, fie că am avea doar tîrguri excepţionale, fie că nu le-am avea deloc. Pînă la urmă, ele se întămplă şi basta (iar dacă cenuşiul vine de la material cenuşie, cu atît mai bine!) – în vară, de exemplu, multă lume s-a plîns că a ieşit în pierdere; din contra, noi am „făcut plinul”, şi ceea ce-i mai important, pe toate fronturile. Adică, nicio colecţie nu a stat pe loc. În ce priveşte ediţia de toamnă din anul 2009, sigur că mizez pe cîteva noutăţi care să pună în valoare, odată în plus, seria & colecţia, dar şi editura. A fi „autor Cartier” a devenit, la Chişinău, dar şi la Iaşi, Cluj, Timişoara, Bucureşti etc., un brand.

Andra ROTARU: Vă schimbaţi des politica editorială, iniţiaţi colecţii, prospectaţi piaţa editorială de la noi, din afară?

Em. GALAICU-PĂUN: În linii mari, colecţiile noastre de forţă s-au „aşezat” în timp, atît cele care găzduiesc în special traduceri (Cartier istoric, Cartier clasic, Biblioteca deschisă), cît şi cele aducînd în prim-plan valorile literaturii naţionale (Poesis, Rotonda). O dezvoltare neaşteptată a cunoscut colecţia Verde, şi asta graţie colaborării cu Seuil. Şi din Codobelc au ieşit cîteva cărţi admirabile, în colaborare cu Martiniere. Iar din întîlnirea – deloc fortuită – dintre un autor ca Urmuz cu un artist plastic cum este Dan Perjovshi s-a născut seria C(art)ier. Şi nu am pomenit de Cartier enciclopedic, cea care ne-a scos pe orbită în 1998 odată cu DEI, „primul Larousse românesc”, cum s-a spus atunci. Bineînţeles, utmăresc ce se întîmplă pe piaţa noastră de carte, dar şi pe cea francofonă şi nu numai. Avînd cîţiva parteneri de anvergura Gallimard-ului, Seuil, PUF etc., portofoliul nostru nu duce lipsă de autori cu greutate, iar noutăţile din oraşul-lumină ajung uneori în micul Paris, via Chişinău, pre limba noastră, la interval de cîteva luni.

Andra ROTARU: Mai aveţi suficient timp să scrieţi? Nu vă expuneţi într-un fel unei probe dificile?

Em. GALAICU-PĂUN: Scrisul-cititul fac una, în ce mă priveşte. Citesc manuscrisele primite la editură, apoi volumele sosite de la Paris (Gregoire Polet, Jean-Baptiste Del Amo, Diego Gary şi cîţi alţii, pe toţi i-am avut la doar cîteva săptămîni de la apariţie pe piaţa franceză), apoi corecturile volumelor în lucru, deja în calitate de redactor de carte; tototdată, am de 5 ani o emisiune de autor la Radio Europa Liberă, Carte la pachet, în care prezint timp de 90 sec o carte pe săptămînă, în fiecare luni. (În tot acest timp, nu am sărit nicio emisiune, chiar dacă a trebuit să călătoresc, fie în Franţa, fie în Germania, fie în China...) Dacă mai pun la socoteală traducerile, 7 ditamai tomuri (dintre care sunt teribil de mîndru de seria Michel Pastoureau şi, sigur, de Jurnal de doliu al lui Barthes), ei bine, chiar că mă mir de unul singur că am reuşit în cele din urmă să duc la bun sfîrşit (la 10 ani bătuţi pe muchie de la Yin Time) proiectul Arme-lor grăitoare, adevărat nu fără a fi mînat din urmă de “biciul lui Dumnezeu” pe nume Al. Cistelecan, cel care mi-a propus o rubrică de poezie la Vatra, începînd cu nr. 3/2008. (Iar cel puţin doi editori – unul român şi altul german – aşteaptă să închei romanul Ţesut viu. 10 x 10, din care am publicat 7 capitole în Vatra, şi care e în şantier de mai bine de un deceniu...) Cum şi fără a fi supraîncărcat la editură & radio, eu scriu foarte greu, mai cu seamă poezie, am considerat mai degrabă un dar fiecare nouă povară (mai încoace, am şi un blog pe www.europalibera.org), astfel încît scrisul să devină o enormă… uşurare! Bref, parafrazînd întrebarea, cred că abia expunîndu-te „unei probe dificile”, ai şansa să dai ceva de cea mai înaltă probă!

Andra ROTARU: Care au fost cele mai mari satisfacţii de când aţi înfiinţat Ed. Cartier şi până astăzi?

Em. GALAICU-PĂUN: “Am înfiinţat” nu este tocmai exact, iniţiativa aparţinîndu-i lui Gheorghe Erizanu; mai degrabă “am dat direcţia” – ca să evoc renumita scenă, cu aruncatul piuliţei, din Călăuza lui Tarkovski – odată cu publicare romanului Gesturi. Trilogia nimicului în colecţie Rotonda a unei edituri abia ieşite din ou (“orice-nceput se vrea fecund”, n’est pas?!). Că direcţia a fost bună, s-a văzut la scurt timp, cînd autori ca Alexandru Muşina, Gheorghe Crăciun, Emil Brumaru, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana ş.a. şi-au publicat la noi fie lucrările originale, fie antologiile de autor. Asta este, marile mele satisfacţii au nume de autori, fie români (la cei citaţi mai sus, i-aş adăuga pe Coman, Komartin, Vancu, Dinescu, Foarţă – lista rămîne deschisă), fie străini (vezi colecţia Biblioteca deschisă). Iar atunci cînd în presa pariziană se vorbeşte despre “Cartier Latin de Chisinau”, eu unul mă simt, dacă nu în Olimp, cel puţin pe Monmartre.

Andra ROTARU: Ce sfat le-aţi da tinerilor care vor să se adreseze editurii, în vederea publicării? Ce trebuie să ştie de la bun început?

Em. GALAICU-PĂUN: Să meargă direct la ţintă, trimiţîndu-mi pe e-mail (em.galaicu_paun@cartier.md) manuscrisul propriu-zis, un CV adus la zi şi… cam atît. Unii se “blindează” cu recomandări de toată mînă (uneori persoana care-i recomandă scrie infinit mai prost decît tînărul recomandat), ceea ce nu mă impresionează. Nici presiunile din exterior nu fac să avanseze manuscrisul, la fel apropos-urile băneşti. Ceea ce nu vrea să însemne că nu ţin cont de anumite sfaturi prieteneşti – practic, pe Radu Vancu mi l-a pus în braţe Claudiu Komartin, căruia îi sunt recunoscător. Cît despre ce trebuie să ştie de la bun început un tînăr, răspunsul e simplu: să scrie!

Andra ROTARU: Credeţi că vor dispărea în timp cărţile pe suport de hârtie?

Em. GALAICU-PĂUN: Într-un timp foarte îndepărtat, poate – dar între timp (observă cum trec de pe-un picior pe altul, odată cu timpul) suntem totuşi, vrem nu vrem, civilizaţia Cărţii, fasonată de tustrele mari religii (iudaismul, creştinismul şi islamul) ale Cărţii. Nu-mi pot imagina cum preotul deschide pe altar un laptop, ca să-şi ţină predica. Cred în prezenţa fizică a cărţii chiar şi atunci cînd nu vor mai exista bani de hîrtie. Cartea e o plusvaloare!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG