Linkuri accesibilitate

17 persoane arestate suspectate de apartenență la o o grupare mafiotă.

O investigaţie paralelă lansată de autorităţile din fotbalul european şi procurorii din Germania a adus în atenţie practica meciurilor trucate şi faptul că fotbalul european rămâne vulnerabil în faţa crimei organizate. Are detalii Alexandru Eftode:

Autoritatea fotbalistică europeană, UEFA a numit miercuri şase cluburi europene care vor fi supuse unor investigaţii suplimentare în scandalul meciurilor trucate. UEFA examinează de asemenea rolul jucat de trei arbitri şi alţi oficiali bănuiţi de aranjarea meciurilor pentru a câştiga sume enorme din pariuri.

Cluburile numite de UEFA sunt din Albania, Letonia, Slovenia şi Ungaria, iar meciurile cercetate, în număr de şapte s-au jucat în calificările pentru Liga Campionilor şi Liga Europeană la fotbal vara trecută. Meciurile au fost alese dintr-un total de 40 suspectate de autorităţile fotbalistice la începutul investigaţiilor în luna septembrie.

Săptămâna trecută, procurorii germani au dezvăluit că cercetează aproximativ 200 de meciuri de fotbal europene din cauza suspiciunilor că ar fi fost manipulate, inclusiv cele 40 anunţate iniţial de UEFA. Meciurile au avut loc anul acesta în Germania, Belgia, Elveţia, Croaţia, Slovenia, Turcia, Ungaria, Bosnia şi Austria. În cadrul anchetei, poliţia a arestat 17 oameni în Germania şi Elveţia. Procurorii cred că o grupare criminală i-a mituit pe jucători, antrenori, arbitri şi alţi oficiali pentru a aranja rezultatele dinainte şi a câştiga ulterior sume mari din pariuri.

UEFA a difuzat un comunicat de presă în care a spus că fotbalul european se confruntă cu un caz de crimă organizată, care depăşeşte puterile şi jurisdicţia sportivă şi a mulţumit pentru intervenţia autorităţilor statelor unde există suspiciuni. Oricine a iniţiat trucarea meciurilor, jucători, oficiali sau altcineva trebuie pedepsit cu toată severitatea.

Secretarul general al UEFA, Gianni Infantino a spus că oamenii din fotbal au fost şocaţi de amploarea practicii de aranjare a meciurilor, pe care a descris-o drept un „cancer care trebuie stârpit”. Dar a spus că, „în ciuda speculaţiilor de presă”, nu există suspiciuni în privinţa funcţionarilor UEFA şi nu va fi cercetat nici unul.
XS
SM
MD
LG