Centenar Eugen Ionesco – Mărturii din arhiva de aur a Europei Libere.

Joi se împlinesc 100 de ani de la nașterea dramaturgului Eugen Ionescu (sau Ionesco, cum preferați). Centenarul celebrului autor este departe de a trece neobservat și obișnuitelor articole omagiale, dosare de presă și colocvii științifice, li se adaugă o mare expoziție organizată la Paris, la Biblioteca Națională a Franței, și la care este partener și revista Magazine littéraire (http://www.bnf.fr/pages/zNavigat/frame/cultpubl.htm).

Noëlle Giret, comisara expoziției spunea într-un interviu cu publicația amintită că expoziția îl dezvăluie pe Eugen Ionescu din perspectiva „a șapte teme, «obsesii» cum le numea el: limbajul, politica, critica, acumularea, moartea, căutarea și problema lui Dumnezeu, pictura. Am ținut să arăt angajamentul unui autor ale cărui poziții au fost întotdeuna foarte tranșante, atît în dezbaterea literară [...] cît și în politică (el afișîndu-se ca anticomunist într-o epocă în care faptul nu era de la sine înțeles).”

Intr-un interviu la televiziunea franceză, în 1978 – o arhivă video păstrată la Institutul Național al Audiovizualului de la Paris – Eugen Ionescu afirma: „Mi s-a întîmplat să port lupte pentru lucruri în care am crezut cu moderație, lupte politice, am scris chiar piese, mai mult sau mai puțin politice, pentru cauza libertății, împotriva răului; dar nu am crezut decît moderat în tot ce am scris și am făcut, pentru simplul motiv, foarte banal, că, așa cum spunea Jean Gabin, nu sîntem pe lumea asta decît în trecere...”.

Pentru cei care l-au cunoscut pe Eugen Ionescu și mă gîndesc la prietenii săi apropiați de la Radio Europa Liberă, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, lucrurile par mai circumstanțiate. Eugen Ionescu a fost prezent nu odată la microfonul Europei Libere pentru a-și manifesta convingerile, în esență anticomuniste și s-a remarcat de fiecare dată ca un observator mai mult decît atent al evoluțiilor politice din răsăritul Europei.
O atestă între altele un interviu acordat Monicăi Lovinescu și difuzat la Radio Europa Liberă în februarie 1977, păstrat în arhivele sonore ale radioului (azi disponibile pe site-ul www.europalibera.org) în care vorbește de ceea ce numește „teribila confuzie dintre ideologie și stările de fapt” în Occident.

Ascultați-l în cîteva extrase: „La început, înainte chiar ca să scriu despre proasta stare din țările de Est, cînd vorbeam cu cîte un francez, și mi-aduc în speță aminte de o discuție pe care am avut-o cu o critică teatrală franțuzoaică și îi spuneam că toată lumea este nemulțumită acolo, că este o situație infernală; n-a vrut de loc să mă creadă. Zicea că este imposibil, fiindcă era o țară a socialismului, fiindcă era o țară a libertății, adică vechea confuzie, teribila confuzie pe care o fac occidentalii între ideologii și starea de fapt. [...] Primele protestații au început în Rusia, s-au întins în Polonia, românii au răbdat mult; dar, în fine, acuma, avem și eroi români... ”

In anii ce au urmat mișcării Goma, Eugen Ionescu s-a angajat cu trup și suflet în combaterea regimului Ceaușescu și numeroase articole, apeluri și interviuri apărute în presa franceză stau mărturie, atît atitudinii sale politice - lăsase de o parte moderația -, cît și apropierii sale sufletești de lumea românească. Iar momentul de culme este rezumat de mesajul pe care îl trimitea României, în zilele revoluției, prin intermediul Europei Libere, la 19 decembrie 1989. Un document emoționant al unui mare spirit al secolului XX: „Trăiască România Mare, liberă, independentă! Sînt cu voi toți, sînt departe dar sufletul meu suferă alături de voi. Vă doresc izbîndă; pe care sînt convins că pînă la urmă o să aveți. [...] Sînt alături de voi! ”