Linkuri accesibilitate

Voronin - împăcat cu ipostaza de lider al opoziţiei?


La o conferinţă de presă, liderul PCRM tună şi fulgeră la adresa lui Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Gheorghe Gorincioi şi a instituţiilor UE

Opozitia comunista nu pierde speranta sa smulga o formatiune politica din garnitura de guvernamint cu care sa constituie apoi o majoritate parlamentara in locul celei care, la parerea comunistilor, este antipopulara si antieuropeana. Astfel as rezuma demersul de astazi al lui Vladimir Voronin, care a folosit in conferinta de presa epitete dure la adresa adversarilor politici, exact din arsenalul celor pe care cu nici un an in urma comunistii le auzeau atribuindu-li-se lor. Potrivit estimarilor lui Vladimir Voronin, puse constiincios pe hirtie, actuala guvernare a renuntat la reglementarea transnistreana, la integrarea europeana in schimb ar fi luat cursul spre o mai strinsa apropiere de NATO si forteaza semnarea acordului cu Romania privind micul trafic la frontiera chiar daca parlamentarii nu au vazut clauzele acestuia.

Voronin a declarat ca vina cea mai mare o poarta democratii in frunte cu Lupu si Diacov pentru ca au refuzat alianta postelectorala cu comunistii, adevaratii invingatori ai scrutinului parlamentar din iulie. Cele 13 mandate ale lor cu 48 ale comunistilor ar fi insumat exact numarul necesar de voturi pentru alegerea sefului de stat a spus Voronin, opinind ca ar fi fost un semn divin pe care democratii l-au nesocotit. Liderul comunistilor a spus ca atunci ar fi fost gata chiar sa il fi votat pe Marian Lupu in functia de presedinte. Intrebat daca Moscova le-a cerut comunistilor moldoveni sa asigure alegerea lui Marian Lupu in functia de sef de stat, Voronin a spus ca nimeni de la Kremlin nu le-a facut nicio sugestie in favoarea lui Lupu.

Totusi nemultumirea liderului comunist a avut trei tinte predilecte – presedintele Parlamentului si seful statului in exercitiu Mihai Ghimpu, liderul Partidului democrat Marian Lupu si … presedintele CCA. Gheorghe Gorincioi s-a ales cu un epitet rusesc dupa ce o jurnalista i-a ridicat lui Voronin mingea la plasa solicitindu-i sa comenteze schimbarea de optiune la CCA odata cu schimbarea puterii. In acest context Voronin a reprosat de altfel institutiilor si organismelor europene lipsa de reactie la ceea liderul PCRM a numit constringeri la adresa presei incomode. Si asta dupa ce europenii nu-i slabeau din sugestii si apostrofari pe comunisti atunci cind partidul lui Voronin era la guvernare.

Cert este ca Voronin pare sa se fi impacat cu ipostaza de lider al unui partid de opozitie, ca pe timpuri, cu o pondere parlamentara greu de neglijat, pe care incearca sa o converteasca cit mai avantajos.
Previous Next

XS
SM
MD
LG