Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat deunăzi că în Moldova creşte numărul vilelor şi caselor luxoase, care au o suprafaţă mai mare de 100 metri pătraţi. În Chişinău, bunăoară, au fost înregistrate în acest an 10216 imobile impozante. Anul trecut erau 9322. Şi la Bălţi sînt deja 2431 de imobile impozante – vile, case şi apartamente spaţioase.
Fireşte, un castel faraonic e un indiciu al bunăstării omului iar faptul că unii dintre concetăţenii noştri îşi pot construi asemenea case ar trebui să ne bucure. Altceva e că – raportat la cele 4 milioane de locuitori ai ţării – numărul imobilelor luxoase nu mi se pare deloc impresionant. În ciuda existenţei acestor castele impozante, Moldova rămîne o ţară săracă, o ţară în care şi mai multe familii se aciuează în apartamente strîmte de 20-40 de metri pătraţi. În fapt, castelele faraonice ale oamenilor prosperi, prin contrast, scot şi mai mult în evidenţă hidoşenia clădirilor hruşcioviste-brejneviste sau căminelor cu veceu la comun. Iar numărul acestor blocuri cenuşii, cu odăi strîmte, e mult mai mare decît cel al imobilelor luxoase.
Şi mai e ceva. Cu salariile pe care le au aici medicii, învăţătorii şi instalatorii e aproape imposibil să-ţi construieşti un castel impozant. E lesne de presupus, prin urmare, că propietarii fericiţi ai acestor case luxoase sînt cu precădere oameni de afaceri şi politicieni. Şi unii gastarbeiteri, care au muncit din greu în străinătate, au reuşit să-şi facă asemenea case. Nu e exclus ca printre proprietarii castelelor faraonice să se numere şi cei care au făcut mişmaşuri în apele tulburi ale tranziţiei.
Un amănunt curios e acela că Inspectoratul Fiscal nu poate identifica proprietarii unor case impozante şi deci nu poate aduna toate impozitele. Chiar aşa de greu e să-i găseşti? Eu unul credeam că nişte inspectori fiscali strîngători cum sînt cei autohtoni, care adună cu rîvnă fiecare bănuţ, sînt mult mai descurcăreţi…
Fireşte, un castel faraonic e un indiciu al bunăstării omului iar faptul că unii dintre concetăţenii noştri îşi pot construi asemenea case ar trebui să ne bucure. Altceva e că – raportat la cele 4 milioane de locuitori ai ţării – numărul imobilelor luxoase nu mi se pare deloc impresionant. În ciuda existenţei acestor castele impozante, Moldova rămîne o ţară săracă, o ţară în care şi mai multe familii se aciuează în apartamente strîmte de 20-40 de metri pătraţi. În fapt, castelele faraonice ale oamenilor prosperi, prin contrast, scot şi mai mult în evidenţă hidoşenia clădirilor hruşcioviste-brejneviste sau căminelor cu veceu la comun. Iar numărul acestor blocuri cenuşii, cu odăi strîmte, e mult mai mare decît cel al imobilelor luxoase.
Şi mai e ceva. Cu salariile pe care le au aici medicii, învăţătorii şi instalatorii e aproape imposibil să-ţi construieşti un castel impozant. E lesne de presupus, prin urmare, că propietarii fericiţi ai acestor case luxoase sînt cu precădere oameni de afaceri şi politicieni. Şi unii gastarbeiteri, care au muncit din greu în străinătate, au reuşit să-şi facă asemenea case. Nu e exclus ca printre proprietarii castelelor faraonice să se numere şi cei care au făcut mişmaşuri în apele tulburi ale tranziţiei.
Un amănunt curios e acela că Inspectoratul Fiscal nu poate identifica proprietarii unor case impozante şi deci nu poate aduna toate impozitele. Chiar aşa de greu e să-i găseşti? Eu unul credeam că nişte inspectori fiscali strîngători cum sînt cei autohtoni, care adună cu rîvnă fiecare bănuţ, sînt mult mai descurcăreţi…
