Linkuri accesibilitate

30 septembrie 1989: refugiaţii est-germani părăsesc legal ambasada RFG-ului din Praga


Lovitură istorică dată socialismului real-existent din Germania comunistă

Am venit la dumneavoastră, pentru a vă comunica, că plecarea dumneavoastră...“ Finalul acestei propoziţii istorice, rostită de fostul ministru federal de externe, Hans-Dietrich Genscher, în seara zilei de 30 septembrie 1989, nu s-a mai auzit în strigătele de bucurie şi-n aplauzele celor peste 4000 de RDG-işti, refugiaţi în incinta ambasadei R.F.G.-ului din Praga. Anunţul lui Genscher a pus capăt unei drame care începuse deja cu săptămîni în urmă. Tot mai mulţi est-germani, dornici să părăsească pentru totdeauna R.D.G.-ul s-au refugiat în vara anului 1989 în ambasadele vest-germane din Praga, Varşovia şi Budapesta. Cu cîtva timp în urmă, Ungaria îşi deschisese frontierele, contribuind astfel într-un mod decisiv la dărîmarea cortinei de fier care despărţea partea răsăriteană a continentului european de cea occidentală.

Pentru nomenclatura neostalinista din Berlinul de Est, Sofia, Bucureşti şi Praga, deschiderea frontierelor echivala cu o subminare şi destabilizare răuvoitoare a sistemului. Liderii de partid şi de stat din aceste ţări respingeau în acelaşi timp reformismul promovat de Gorbaciov, considerînd perestroika şi glasnostul drept un atentat la adresa puterii lor pe care o exercitau cu ajutorul forţelor de represiune.

Ca orice dogmatic inflexibil, liderul est-german Erich Honecker se opunea cu încăpăţînare tendinţelor de reînnoire, cramponîndu-se de formula simplistă, şi-n acelaşi timp, agresivă, care excludea orice replică: „Tot înainte, niciodată înapoi!“

Pe 30 septembrie 1989 regimul lui Honecker totuşi a trebuit să facă un pas înapoi. A încercat pînă-n ultima clipă să împiedice plecarea refugiaţilor din ambasada de la Praga. În urma presiunilor venite chiar din partea liderilor de la Moscova, regimul RDG-ist a fost nevoit să accepte un compromis, precum a relatat ex-ministrul de externe Genscher într-un interviu acordat postului naţional de radio, „Deutschlandfunk“. Evocînd negocierile complicate pe care le-a avut la New York cu ministrul est-german de externe Fischer şi cu omologul său sovietic Şevardnadze, în vederea rezolvării situaţiei celor din ambasada pragheză, Genscher a spus: „Nu a fost simplu cu Berlinul de Est. De aceea a fost important faptul că Mosova nu s-a opus cu un „nu“ categoric, ci dimpotrivă, a încurajat demersurile, susţinînd că realitatea trebuie privită-n ochi. Adică: lumea fuge din ţară, iar zidul nu poate fi ridicat la Praga.“

Regimul est-geman a permis, în ultimă instanţă, ca refugiaţii să traverseze în trenuri speciale teritoriul R.D.G.-ului.

Demonstranţi din Berlinul de est în 1989
În pofida acestei înfrîngeri, conducerea de partid şi de stat încerca să ignore în continuare realitatea, pregătind festivităţile de aniversare a 40 de ani de existenţă a Germaniei comuniste. Pe data de 7 octombrie 1989 s-au adunat pentru ultima dată toţi liderii răsăriteni pe aceeaşi tribună ridicată în Berlinul de est. Neagreatul Gorbaciov, care venise şi el la această festivitate sinistră, a profitat de ocazie, făcînd pe data de 6 octombrie 1989 o plimbare pe bulevardul central al capitalei est-germane. Cu acea ocazie, el a rostit celebra propoziţie: „Cred că cei care nu ţin cont de viaţă, sunt ameninţaţi de realitate.“

In reportaje colportate, propoziţia lui Gorbaciov a fost răstălmăcită de ziarele vremii, afirmîndu-se că el i-ar fi spus de fapt lui Honecker verde-n faţă: „Cine întîrzie, va fi pedepsit de viaţă“. „Pedeapsa“ oricum n-a întîrziat. Pe data de 17 octombrie 1989, Honecker este nevoit să demisioneze.
XS
SM
MD
LG