Linkuri accesibilitate

Veteranii de război beneficiază în continuare de gratuităţi la transportul în comun


Consiliul Municipal Chişinău a aprobat decizia cu privire la acordarea compensaţiilor pentru păturile vulnerabile de chişinăueni

Pensionarii au protestat şi astăzi, şi au blocat din nou bulevardul Ştefan cel Mare cand au aflat că şedinţa consiliului municipal a fost amânată pentru ora 16 în loc de ora 10 dimineaţa. "Faceţi aşa, cine doreste sa primeasca bani, sa primească bani, dar mie imi trebuie la policlinica, la piata, dar mie imi tebuie la policlinica in fiecare zi.

Pe parcursul zilei, Maia Laguta, presedinta organizatiei Salvardare care a convocat protestul a spus că, daca manifestanţii nu vor fi mulţumiţi de decizia consililui municipal, vor reveni la protest: „Doriti, eu plec, lumea o sa ramana aici sa protesteze, asta nu e moftul meu, e decizia Consiliului Municipal”

Dorin Chirtoaca dă citire deciziei CMC
La şedinţa de la ora 16, membrii partidelor AIE din Consiliul Municipal Chişinău au aprobat decizia, iar la vot nu au participat consilierii comunişti. Dorin Chirtoacă a citit din noul regulament: Veteranii de razboi, atat cei din razboiul 2 mondial cât şi cei care au luptat în Afganistan şi veteranii de razboiul pentru apărarea independentei Republicii Moldova din 1992, precum şi eroii muncii socialiste beneficiază in continuare de gratuităţi incepand cu 1 octombrie. De asemenea de gratuitati beneficiază şi copiii până la 7 ani.”

Conform deciziei, toţi locuitorii Chişinăului cu venituri mici vor primi compensatii de 70 de lei lunar. Cu alte cuvinte: orice persoana cu viză de domiciliu în municipiu, dar care are un venit mai mic decât 1450 lei poate beneficia de asemenea ajutor material. Cei vizaţi mai sus vor trebui să aducă la primărie o cerere, copia buletinului de identitate şi copia altui act care sa confirme venitul lor total.

De maine, preţul la o calatorie cu troleibuzul va costa 2 lei, iar cu autobuzul 3 lei.
Previous Next

XS
SM
MD
LG