Cedarea puterilor catre un rival este un moment unic in care se poate analiza personalitatea unui om politic ce a cunoscut un esec. Acesta, predecesorul, il asteapta in general pe cel nou, pentru a-i preda in mod simbolic localurile si a-l informa despre lucruri stiute numai de sefii de stat si de cei mai apropiati colaboratori ai acestora. In tari cum e Franta, de pilda, putere nucleara, precedentul presedinte trebuie sa-i transmita celui nou si codurile care activeaza valiza nucleara. Si aici ceremonia este pur formala, intrucat de coduri mai au cunostinta si alti colaboratori ai presedintelui, in eventualitatea ca presedintele s-ar putea afla in imposibilitatea de a le folosi.
In Franta, ceremonia transferului puterii este foarte elaborata. In momentul in care noul presedinte a primit cheile, codurile si toate atributele functiei sale, afara se trag 21 de lovituri de tun. Prin alte tari insa, ceremonia este foarte simpla si fara pretentii. In regatul Belgiei, de pilda, un prim ministru care si-a incheiat mandatul si care vine la resedinta ca sa ii transmita totul succesorului sau, acest ex-premier intra pe usa principala, ca toti vizitatorii, intrucat badgeul sau electronic nu mai functioneaza : a fost deja dezactivat.
Recente cedari ale puterii care au fost urmarite cu foarte mare atentie, cum a fost in Franta de la Chirac catre Sarkozy, sau in America de la Bush la Obama, s-au petrecut lin si elegant. Nu intotdeauna a fost insa asa. Astfel, in 1932, in lunile in care s-a facut tranzitia de la presedintele american Hoover la Roosevelt, economia americana, si apoi cea mondiala, s-a prabusit, in parte si pentru ca niciunul dintre cei doi nu voia sa ia vreo masura care ar fi putut sa-i fie utila politic celuilalt.
La un nivel mai anecdotic, echipa lui Clinton a fost acuzata ca ar fi parasit Casa Alba, lasandu-i locul lui Bush, dupa ce o buna parte din colaboratori au comis acte de vandalism, rasturnand birouri, spargand geamuri si furand vesela. Acuzatiile erau atat de insistente, incat Bush a trebui sa intervina in persoana pentru a le infirma… desi cateva din acuzatii s-au dovedit intemeiate… de exemplu, un informatician clintonian scosese litera w de pe toate computerele…
Cum se spune : “se intampla si pe la case mai mari”, desi muritorul de rand nu s-ar astepta la asta.
In Franta, ceremonia transferului puterii este foarte elaborata. In momentul in care noul presedinte a primit cheile, codurile si toate atributele functiei sale, afara se trag 21 de lovituri de tun. Prin alte tari insa, ceremonia este foarte simpla si fara pretentii. In regatul Belgiei, de pilda, un prim ministru care si-a incheiat mandatul si care vine la resedinta ca sa ii transmita totul succesorului sau, acest ex-premier intra pe usa principala, ca toti vizitatorii, intrucat badgeul sau electronic nu mai functioneaza : a fost deja dezactivat.
Recente cedari ale puterii care au fost urmarite cu foarte mare atentie, cum a fost in Franta de la Chirac catre Sarkozy, sau in America de la Bush la Obama, s-au petrecut lin si elegant. Nu intotdeauna a fost insa asa. Astfel, in 1932, in lunile in care s-a facut tranzitia de la presedintele american Hoover la Roosevelt, economia americana, si apoi cea mondiala, s-a prabusit, in parte si pentru ca niciunul dintre cei doi nu voia sa ia vreo masura care ar fi putut sa-i fie utila politic celuilalt.
La un nivel mai anecdotic, echipa lui Clinton a fost acuzata ca ar fi parasit Casa Alba, lasandu-i locul lui Bush, dupa ce o buna parte din colaboratori au comis acte de vandalism, rasturnand birouri, spargand geamuri si furand vesela. Acuzatiile erau atat de insistente, incat Bush a trebui sa intervina in persoana pentru a le infirma… desi cateva din acuzatii s-au dovedit intemeiate… de exemplu, un informatician clintonian scosese litera w de pe toate computerele…
Cum se spune : “se intampla si pe la case mai mari”, desi muritorul de rand nu s-ar astepta la asta.
