Linkuri accesibilitate

Rusolingvii recurg la greve pentru a-şi păstra statutul privilegiat

Adoptarea legislaţiei lingvistice la sfârşitul lunii august – începutul lui septembrie 1989 a provocat o serie de reacţii bolnăvicioase care aveau să bulverseze societatea moldovenească. Imediat după publicarea proiectelor de legi la 20 august 1989, cca. 120 de întreprinderi de subordonare unională din industrie şi transport de pe teritoriul RSSM, cuprinzând peste 80 de mii de angajaţi, şi-au exprimat protestul prin organizarea unor greve. Majoritatea muncitorilor din aceste întreprinderi erau etnici neromâni, aduşi în Moldova de Moscova după cel de-al doilea război mondial. Aceştia erau localizaţi în principalele centre urbane, precum Tiraspol, Bender, Bălţi, Comrat, dar şi Chişinău, unde ponderea etnicilor români nu depăşea 50 la sută. Mobilizarea acestor muncitori nu a fost dificilă şi din considerentul că aproape sută la sută din directorii întreprinderilor de subordonare unională erau reprezentanţi ai altor naţionalităţi decât populaţia majoritară.

Care au fost motivele declanşării grevelor la sfârşitul verii – începutul toamnei anului 1989? Manifestanţii se declarau împotriva impunerii aşa numitului dictat lingvistic şi se pronunţau pentru acordarea statutul de limbă de stat şi limbii ruse, nu numai celei române, numite atunci moldoveneşti, dar şi împotriva revenirii la alfabetul latin. În realitate, liderii comunităţii rusolingve din RSSM, mai ales cei din stânga Nistrului, au utilizat problema limbii pentru a exprima susţinerea lor pentru păstrarea Uniunii Sovietice şi a statutului privilegiat de care se bucurau vorbitorii de limbă rusă. Unul dintre liderii protestatarilor de la Tiraspol era nu altcineva decât viitorul autointitulat preşedinte al Republicii Nistrene Moldoveneşti, Igor Smirnov, pe atunci director al uzinei Electromaş. Când i s-a amintit că a venit în Moldova abia în noiembrie 1987 şi deja se pretinde lider al protestatarilor locali, el a replicat că „eu trăiesc în Uniunea Sovietică”. Era atunci o lozincă uzitată de aşa zişii internaţionalişti sovietici: moi adres ne dom i ne uliţa, moi adres Sovetskii Soiuz ! Adică: eu nu locuiesc într-o casă sau pe o stradă anume, adresa domiciliului meu este Uniunea Sovietică ! Unii dintre liderii organizaţiei Edinstvo de la Tiraspol, precum A. I. Bolşakov, directorul uzinei Tocilitmaş, au exprimat încă atunci ideea creării unei autonomii locale.

La începutul lui septembrie, grevele rusolingvilor împotriva legislaţiei lingvistice au luat amploare, la acestea participând deja cca. 200 de mii de angajaţi, mai ales în partea stângă a Nistrului. Vizita la Tiraspol în data de 2 septembrie a unor lideri de la Chişinău, precum Mircea Snegur, Simion Grossu, Ivan Calin şi Grigore Eremei, a avut menirea de a explicita care sunt într-adevăr prevederile legilor despre limbă şi exprimarea garanţiilor că rusolingvii nu vor fi discriminaţi. Argumentul principal invocat de reprezentanţii Chişinăului era acela care se referea la statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică, stipulat de legea privind funcţionarea limbilor pe teritoriul RSS Moldoveneşti. La insistenţa greviştilor, Moscova a trimis o comisie specială a Sovietului Suprem al URSS care să evalueze situaţia la faţa locului. Între 4 şi 9 septembrie 1989, comisia respectivă s-a aflat în Moldova şi a formulat o serie de sugestii şi aprecieri. Cea mai importantă era cea care consideră revenirea la alfabetul latin ca o revendicare legitimă, dar celelalte propuneri se refereau la păstrarea privilegiilor vorbitorilor de rusă din Moldova.

Ulterior, specialişti în domeniu au comparat legislaţia lingvistică din republicile sovietice din anii 1989-1990 şi au ajuns la concluzia că populaţia rusolingvă a reacţionat cu neînţelegere faţă de revendicările naţionalităţilor titulare. Unul dintre aceştia, găgăuzul Nicolai Guboglo, originar din Moldova, cercetător la Institutul de Etnografie din Moscova, care nu poate fi bănuit de naţionalism românesc, a apreciat legile despre funcţionarea limbilor în Moldova ca fiind între cele mai liberale din toate republicile ex-sovietice, mai ales în comparaţie cu Estonia şi Letonia, dar şi Ucraina. Paradoxul, spune Guboglo, este însă că anume în republicile unde legile despre limbă au fost extrem de flexibile cu cei care nu cunoşteau limba majorităţii, politica lingvistică a suferit eşec. Moldova este astăzi, după 20 de ani de la adoptarea acestor legi, un exemplu concludent în acest sens.
XS
SM
MD
LG