Linkuri accesibilitate

Voronin la Soci: o vizită de imagine


Preșdinții Dmitry Medvedev și Vladimir Voronin la St. Petersburg

Preșdinții Dmitry Medvedev și Vladimir Voronin la St. Petersburg

Susținere psihologică sau vizită de rămas bun?

În lipsa unor informaţii oficiale privind scopul vizitei, analiştii politici înaintează mai multe versiuni, cea mai plauzibilă, după părerea multora dintre ei, fiind aceea că liderul partidului comuniştilor Vladimir Voronin ar avea nevoie de sprijinul Kremlinului pentru a-şi consolida poziţia, înainte de negocierile cu cele 4 formaţiuni de opoziţie din coaliţia de guvernare din Republica Moldova.

Cel mai interesat de această întrevedere este, cu siguranţă, dl Voronin, ne-a declarat analistul politic Vladimir Soloviov de la publicaţia Kommersant din Moscova: „Pentru Vladimir Voronin este important să demonstreze ca este susţinut de Rusia şi că este tratat la cel mai înalt nivel. Este o vizita de imagine. Poate că lui Voronin îi este greu să se departă de puterea pe care a pastrat-o timp de 8 ani, iar acum incearca să asigure Rusia că totul este sub control. Poate ca vor să arate Rusiei că acum comuniştii pleacă, dar nu pentru totdeauna.”

Editorialistul Petru Bogatu de la Jurnal de Chişinău crede că întîlnirea Voronin-Medvedev ar avea scopul să „intindă” nervii democraţilor, pentru că Rusia nu poate să-i ofere lui Voronin nimic mai mult decat susţinere psihologică: „Intalnirea anunţată de mâine între Voronin şi Medvedev este un foc de paie. Este o fumigena aruncata pe terenul de joc al Aliantei pentru Integrare Europeană. Totodată, pentru a reda liderului comunist o anumita siguranţă psihologică în discuţii pe care le va purta cu adversarii lui politici aici la Chişinău. Totusi nu exclud că liderul comunist de la Chisinau a luat-o razna şi şi-ar dori un sprijin politic din partea Moscovei pentru a hărţui opoziţia şi a încerca totuşi să rămână la putere în ciuda votului popular din 29 iulie. Este un scenariu negru, cel mai prost poate din toate scenariile posibile. Având în vedere comportamentul imprevizibil şi iresponsabil chiar al lui Voronin din ultima vreme, nu m-as mira să se intample şi asta.”

Editorialistul de la Moldova Suverană şi Săptămîna, Vselovod Ciornei, presupune însă că scopul întrevederii lui Voronin cu Medvedev poate fi unul multiplu: „E o mare incertitudine care planeaza deasupra situatiei de la noi. Poate fi o vizita de curtoazie, poate fi o vizita de ramas bun in calitate de presedinte, poate fi o vizita strategica vizând niste planuri de actiuni. Mai există un obicei al politicienilor şi anume de a-şi vizita prietenii inainte de expirarea mandatului. In privinţa oamenilor politici e greu de crezut ca, pur si simplu, se vor bronza şi vor discuta despre femei şi despre fotbal. În lumea asta totul e posibil, chiar şi lucrurile bune.”
XS
SM
MD
LG