Marţi PRO TV-ul a difuzat un reportaj despre descinderea poliţiei la un depozit cu haine second-hand. N-am înţeles ce căutau acolo acei poliţişti zeloşi care scotoceau prin sacii cu haine vechi. Şi, de fapt, altceva m-a surprins. Depozitul cu pricina era imens şi ticsit cu haine second-hand. “Cum de mai există astăzi asemenea depozite? Cine oare mai cumpără haine la mîna a doua în anul 2009?” m-am întrebat.
Însă dacă stau să mă gîndesc mai bine, faptul e firesc. Păi, dacă Moldova e şi azi cea mai săracă ţară din Europa, de ce nu ar fi ea şi un mare depozit cu haine second-hand? Second-hand-ul se vinde şi azi ca pîinea caldă. Lîngă casa mea, la piaţa de legume de pe strada Sarmizegetusa, alături de tarabele cu roşii şi ardei graşi, se vînd pantaloni şi tricouri second-hand. Oamenii săraci, cei cărora le-a intrat şarpele în pungă, le cumpără şi acum fără nici o jenă. Nu au ei bani suficienţi pentru a intra în magazinele luxoase, scăldate într-o lumină eclatantă.
În zorii tranziţiei interminabile, la începutul anilor ’90, second-hand-ul adus de aiurea era căutat de mai toată lumea. Îmbrăcînd un tricou second-hand oferit de o fundaţie de caritate, aboleai parcă prăpastia dintre mirifica lume occidentală şi universul post-sovietic în derivă. Cu un tricou second-hand erai atunci cool! Nici igiena nu mai conta atunci.
Acum second-hand-ul e apanajul săracilor, al celor striviţi de tranziţia rapace. Lumea “bună” se fereşte de second-hand ca de gripa aviară. Dar second-hand-ul se vinde în continuare pentru că legiunea celor săraci nu s-a micşorat. Vînzările de haine second-hand sînt un indiciu al nivelului de bunăstare. Şi e inutil să ne întrebăm cît de bogaţi sîntem, dacă avem asemenea depozite uriaşe cu haine vechi şi dubioase.
Însă dacă stau să mă gîndesc mai bine, faptul e firesc. Păi, dacă Moldova e şi azi cea mai săracă ţară din Europa, de ce nu ar fi ea şi un mare depozit cu haine second-hand? Second-hand-ul se vinde şi azi ca pîinea caldă. Lîngă casa mea, la piaţa de legume de pe strada Sarmizegetusa, alături de tarabele cu roşii şi ardei graşi, se vînd pantaloni şi tricouri second-hand. Oamenii săraci, cei cărora le-a intrat şarpele în pungă, le cumpără şi acum fără nici o jenă. Nu au ei bani suficienţi pentru a intra în magazinele luxoase, scăldate într-o lumină eclatantă.
În zorii tranziţiei interminabile, la începutul anilor ’90, second-hand-ul adus de aiurea era căutat de mai toată lumea. Îmbrăcînd un tricou second-hand oferit de o fundaţie de caritate, aboleai parcă prăpastia dintre mirifica lume occidentală şi universul post-sovietic în derivă. Cu un tricou second-hand erai atunci cool! Nici igiena nu mai conta atunci.
Acum second-hand-ul e apanajul săracilor, al celor striviţi de tranziţia rapace. Lumea “bună” se fereşte de second-hand ca de gripa aviară. Dar second-hand-ul se vinde în continuare pentru că legiunea celor săraci nu s-a micşorat. Vînzările de haine second-hand sînt un indiciu al nivelului de bunăstare. Şi e inutil să ne întrebăm cît de bogaţi sîntem, dacă avem asemenea depozite uriaşe cu haine vechi şi dubioase.
