Aflu că Asociaţia Internaţională de Prietenie şi Colaborare Moldova-Rusia a împlinit 15 ani. Cu această ocazie, 14 personalităţi, care au contribuit la “fortificarea” relaţiilor moldo-ruse, au primit în dar insigna onorifică “Antioh Cantemir”.
Una dintre personalităţile distinse cu această insignă, regizoarea şi scenarista Natalia Bodiul, a spus: “Între Moldova şi Rusia există o legătură istorică foarte strînsă. Pe parcursul mai multor ani, aceste două ţări se îmbogăţesc reciproc cu valorile culturale pe care le au şi menirea noastră este să contribuim la acest proces”.
Ce să spun? E minunat, fireşte, că există nişte asociaţii care “fortifică” relaţiile moldo-ruse. Orice aport la dezvoltarea acestor relaţii contează cu adevărat. O precizare însă se impune, în opinia mea. De-a lungul anilor, cele două ţări nu numai s-au îmbogăţit reciproc cu valori culturale, ci şi au avut multe probleme, cea mai dureroasă fiind conflictul transnistrean ce pare insolubil. Relaţia dintre Moldova şi Rusia a fost, nu numai în ultimii 18 ani, foarte dificilă, complicată.
Şi chiar în plan cultural, relaţia dintre cele două ţări a avut de suferit de la 1991 încoace. Bunăoară, scriitorii moldoveni aproape că nu mai sînt traduşi în Rusia. Ion Druţă, cel stabilit la Moscova, e excepţia care confirmă regula tristă. De aceea, cred că personalităţile care vor să contribuie la întărirea prieteniei moldo-ruse ar trebui să evite festivismul şi euforia exagerată. E mai bine să lăsăm patetismul la o parte şi poate chiar să renunţăm la insignele meritate. E mai bine să ne suflecăm mînecile şi pur şi simplu să muncim pentru că “fortificarea relaţiilor moldo-ruse” are nevoie de eforturi susţinute, considerabile.
Şi mai cred că asociaţiile de felul celei sus-pomenite ar trebui să ia în discuţie şi faptul că relaţiile dintre etnii, la nivelul cotidianului, sînt departe de a fi perfecte atît în Moldova, cît şi în Rusia. Pentru că, nu-i aşa?, prietenii adevăraţi nu se fac că plouă atunci cînd au o neînţelegere. Şi abia atunci cînd munca noastră a tuturor va avea rezultate palpabile, cînd nu va mai exista o Transnistrie care ne divizează şi nu va mai fi nevoie de prezenţa armatei ruse prietene acolo, cînd va fi cu adevărat o armonie între etniile conlocuitoare, cînd vor dispărea prejudecăţile faţă de celălalt, cînd va exista un schimb cultural constant şi vizibil pe toate segmentele culturii, vom avea motive să ne euforizăm şi să sărbătorim, şi chiar să ne punem la piept insigne.
Una dintre personalităţile distinse cu această insignă, regizoarea şi scenarista Natalia Bodiul, a spus: “Între Moldova şi Rusia există o legătură istorică foarte strînsă. Pe parcursul mai multor ani, aceste două ţări se îmbogăţesc reciproc cu valorile culturale pe care le au şi menirea noastră este să contribuim la acest proces”.
Ce să spun? E minunat, fireşte, că există nişte asociaţii care “fortifică” relaţiile moldo-ruse. Orice aport la dezvoltarea acestor relaţii contează cu adevărat. O precizare însă se impune, în opinia mea. De-a lungul anilor, cele două ţări nu numai s-au îmbogăţit reciproc cu valori culturale, ci şi au avut multe probleme, cea mai dureroasă fiind conflictul transnistrean ce pare insolubil. Relaţia dintre Moldova şi Rusia a fost, nu numai în ultimii 18 ani, foarte dificilă, complicată.
Şi chiar în plan cultural, relaţia dintre cele două ţări a avut de suferit de la 1991 încoace. Bunăoară, scriitorii moldoveni aproape că nu mai sînt traduşi în Rusia. Ion Druţă, cel stabilit la Moscova, e excepţia care confirmă regula tristă. De aceea, cred că personalităţile care vor să contribuie la întărirea prieteniei moldo-ruse ar trebui să evite festivismul şi euforia exagerată. E mai bine să lăsăm patetismul la o parte şi poate chiar să renunţăm la insignele meritate. E mai bine să ne suflecăm mînecile şi pur şi simplu să muncim pentru că “fortificarea relaţiilor moldo-ruse” are nevoie de eforturi susţinute, considerabile.
Şi mai cred că asociaţiile de felul celei sus-pomenite ar trebui să ia în discuţie şi faptul că relaţiile dintre etnii, la nivelul cotidianului, sînt departe de a fi perfecte atît în Moldova, cît şi în Rusia. Pentru că, nu-i aşa?, prietenii adevăraţi nu se fac că plouă atunci cînd au o neînţelegere. Şi abia atunci cînd munca noastră a tuturor va avea rezultate palpabile, cînd nu va mai exista o Transnistrie care ne divizează şi nu va mai fi nevoie de prezenţa armatei ruse prietene acolo, cînd va fi cu adevărat o armonie între etniile conlocuitoare, cînd vor dispărea prejudecăţile faţă de celălalt, cînd va exista un schimb cultural constant şi vizibil pe toate segmentele culturii, vom avea motive să ne euforizăm şi să sărbătorim, şi chiar să ne punem la piept insigne.
