Linkuri accesibilitate

Nu ţin minte cîţi deţinuţi „găzduia” Bastilia şi dacă din acea mînă de oameni cel puţin unul era „politic”; cert este că mulţimea de invitaţi să sărbătorească le 14 Juillet la reşedinţa ambasadorului Franţei din Chişinău ar fi fost în stare să ia cu asalt orice fortăreaţă, doar că – vorba poetului – „cu cuţite şi pahară”. Cum însă porţile reşedinţei de pe str. Timiş 24 sunt larg deschise, iar gazdele primitoare, fiecare se mulţumeşte să prezinte invitaţia, iar apoi să strîngă mîinile urmaşilor primilor citoyens chemaţi aux armes.

Cînd îmi vine rîndul, Excelenţa Sa Pierre Andrieu exclamă: „Ah! les intellectuels!”; puţin lipseşte să scot din geantă ultima apariţie de la Cartier – chiar Jurnalul lui Roland Barthes, pe care l-am tălmăcit în primăvara asta – spre a-mi confirma statutul. (Între paranteze fie spus, misiunea franceză e omniprezentă la toate lansările de carte pe care le găzduim în Librăria din Centru sau în Librăria 9, de la opincă la vlădică.) În curtea reşedinţei strîng alte mîini, de toate naţiunile, y compris moldave, bunăoară pe cele ale membrilor formaţiei Trigon, cu nelipsitul Anatol Ştefăneţ în frunte. (În cea de-a doua paranteză amintesc că noi doi am compus, în 1997, imnul Festivalului Est/Ouest din Die, Franţa; el muzica şi eu cuvintele.) Odată intraţi în curtea reşedinţei, suntem trecuţi cu toţii pe verde – iarba de sub picioare amintindu-mi de victoria ecologiştilor francezi la ultimele alegeri europene.

Răsună – în interpretarea sopranei Liliana Marin şi a tenorului Sergiu Pilipeţchi – Marseillese, belicosul imn francez pe care un Serge Gainsbourg îl cînta în stil reggae, spre a-i reda caracterul popular. Acelaşi duet atacă Limba noastră, dar se poticneşte chiar la strofa a doua, confirmînd o dată în plus că rar moldovean ştie un cîntec pe dinafară cel puţin pînă la refren. Fîstîciţi, dar cu un tupeu de invidiat, soliştii reiau prima strofă, acum pe post de refren şi se eclipsează. O ruşine mai mare nici că se poate, dar – îmi zic – pînă şi acest incident este într-un fel reprezentativ pentru regimul comunist de la noi căruia îi stă în gît imnul naţional!

Cele două cuvîntări oficiale au cel puţin şansa de a fi citite de pe hîrtie, nu şi cea de a fi ascultate cu mare atenţie – lumea comunică în stînga şi în dreapta, iar subiectul la ordinea de zi este chiar 14 (plus două săptămîni) Iulie al nostru: cade sau nu cade Bastilia roşie? În mîinile cui? În acest context îndemnul „Allez les Bleux!” sună mai degrabă ca un strigăt de luptă al liberalilor noştri, bine reprezentaţi şi pe... peluza recepţiei (Mihai Ghimpu, Corina Fusu, alţi cîţiva).

Şi din nou muzică, de data asta fără cuvinte, dar nespus de grăitoare: seara este animată de Cvartetul de la Sala cu Orgă şi, cînd din recepţie nu mai rămîne decît petrecerea pură, fără pic de morgă oficială, de formaţia Trigon, ditamai cireaşă de pe tortul de sărbătoare (anul acesta reprezentînd regiunile Franţei). Se ciocnesc pahare, se face coadă la brînzeturi – lucrurile şi-au intrat în ritmul lor firesc, semn că cea de-a 220 aniversare de la căderea Bastiliei este dătătoare de speranţă. (În cea de-a treia şi ultimă paranteză nu pot să nu aduc aminte că se împlinesc 20 de ani de la căderea Zidului berlinez şi tot pe atîţia de la decretarea limbii române – helas! în Constituţia R. Moldova scrie „moldoveneşti” – drept limbă de stat şi trecerea la grafia latină, poate singura cucerire a anului ’89 ce ne-a mai rămas, chit că şeful statului continuă să semneze cu chirilice!!!)

În mulţime o recunosc pe Charlotte, jurnalista franceză cu care am urmărit la faţa locului – care faţă era desfigurată! – evenimentele din 7 aprilie. Ne dăm întîlnire pe 30 iulie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale – poate pentru o zi Piaţa Victoriei, după ce în timpul sovietic se numea Piaţa Biruinţei; mare diferenţă, dintre biruinţa lor şi victoria noastră. La aceeaşi oră – ora stelară, de la steluţele Uniunii Europene. Allez les Bleux! Et les Rouges – au diable vauvert!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG