Linkuri accesibilitate

Copii uciși, copii traumatizați urmare a violenței adulților în R. Moldova


In 2008, 15 copii au fost uciși și alți peste 60 au suferit traume grave

Anul trecut 15 copii şi-au pierdut viaţa din cauza violenţei adulţilor şi peste 60 au suferit traume grave, arată date ale Ministerului Afacerilor Interne. Violenţa ar putea fi prevenită, sunt de părere specialiştii, dacă instituţiile care se ocupă de protecţia drepturilor copilului ar raporta în mod operativ despre situaţiile de abuz împotriva minorilor.

În toamna anului trecut, un copil de 6 ani din satul Moscovei, raionul Cahul a murit după ce concubinul mamei sale l-a izbit de pământ. Făptaşul pretindea că l-ar fi pedepsit pentru că nu s-a comportat cum se cuvine. Cu multiple fracturi la cap, copilul a decedat în singurătate, întins pe o scurtă în tinda casei. Leodin Turculeţ, procurorul care a cercetat cazul, a declarat pentru Europa Liberă că şi mama copilului era bătută frecvent de concubinul său. „În procesul maltratărilor îi aplica cu un cuţit lovituri superficiale şi i-a cauzat în total un număr de 35 de plăgi tăiate-înţepate, de gravidate medie, cu dereglarea sănătăţii de scurtă durată”.

Tatăl vitreg al băiatului a fost acuzat de omor şi de vătămare intenţionată cauzată mamei acestuia. Potrivit procurorului Turculeţ, în luna martie instanţa de judecată a pronunţat sentinţa – 22 de ani de închisoare. Decizia primei Instanţe de Judecată nu este însă una definitivă.

Daniela Popescu
Tragedia din satul Moscovei putea fi evitată, crede Daniela Popescu, preşedinta Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, dacă instituţiile responsabile de apărarea drepturilor copilului ar fi intervenit la timp. Daniela Popescu, spune că deseori s-a ciocnit cu situaţii când specialiştii, din varii motive, nu dădeau publicităţii cazurile de maltratare a copiilor. „Şi atunci copilul s-a dus în familie şi peste doi ani nu a venit cu o vânătaie dar cu o fractură şi a trăit toată această perioadă în violenţă, dar a putut să fie prevenită”.

Deşi legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie prevede raportarea obligatorie a cazurilor de abuz faţă de copii, cazurile acestea apar la suprafaţă cu multă întîrziere. Şi asta după ce Codul Familiei la fel îi obligă pe specialiştii din cadrul instituţiilor de stat să semnaleze cazurile de violenţă împotriva copiilor. Iar Codul Administrativ prevede chiar o pedeapsă pentru specialistul sau instituţia care nu a comunicat în termen de cinci zile despre situaţia unui copil aflat în dificultate.

În realitate, spune Rodica Coreţchi, managerul Centrului de Asistenţă Psiho-Socială a Copilului şi Familiei „Amicul”, nu se întâmplă nimic. „Cu părere de rău nu se aplică prevederile Codului de Contravenţii Administrative, din cauza asta avem astăzi copii care sunt maltrataţi în formă gravă, copii care au decedat”.

Oricum persoanele care nu se conformează obligaţiei de a raporta cazurile de violenţă nu pot fi pedepsiţi, pentru că nu există un mecanismul de raportare a acestor cazuri, spune Rodica Coreţchi. Am întrebat-o ce i-ar obliga pe specialişti să facă acest lucru. „Este foarte important ca obligaţia raportării cazurilor de abuz faţă de copii să fie inclus în fişa de post fiecărui specialist care lucrează cu şi pentru copii”. Rodica Coreţchi este de părere că obligarea dascălilor sau a medicilor să raporteze în scris cazurile de abuz faţă de copii ar micşora numărul acestora.

Maria Popovici
De la Maria Popovici, şefă de Direcţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, am aflat că în două raioane, Drochia şi Cahul, s-a procedat cu titlu de experiment la raportarea în scris a cazurilor de abuz în familie. Sarcina le revine medicilor, asistenţilor sociali şi colaboratorilor de poliţie.
„Începând cu anul 2008 s-a lucrat la elaborarea acestor fişe, la instruirea colaboratorilor din acest domeniu, la crearea echipelor multi-disciplinare şi la completarea-raportarea acestor fişe”. Maria Popovici este de părere că la fel de eficientă ori poate chiar şi mai productivă ar fi implicarea cetăţenilor, atunci cînd ei s-ar simţi obligaţi să semnaleze orice abuzuri împotriva copiilor.
Previous Next

XS
SM
MD
LG