Rezultatele alegerilor europarlamentare de duminică au fost, în mare măsură, previzibile. Ca şi prezenţa la vot. Există însă cîteva elemente care particularizează, o dată în plus, realităţile româneşti.
Ar fi, mai întîi, reuşita unei candidaturi independente. E vorba de Elena Băsescu, fiica preşedintelui ţării. Prezenţă fizică foarte agreabilă, spectaculoasă chiar, Elena Băsescu şi-a descoperit de puţină vreme vocaţia de politician. S-a remarcat, în mai multe rînduri, prin cîteva greşeli de exprimare. Să fi dus o campanie electorală atît de eficientă încît să-i asigure locul de eurodeputat? Televiziunile, într-adevăr, au privilegiat-o, prezentînd-o des în scurte secvenţe avantajoase nu însă pentru a prezenta programul ei politic. Să fi jucat un rol decisiv numele tatălui ei, ceea ce i-ar confirma din nou, acestuia, popularitatea? Nicio ipoteză nu mi se pare pe de-a-ntregul concludentă. Situaţia ţine de misterele insondabile ale vieţii politice.
Al doilea element notabil este revenirea partidului România Mare, care nu mai e prezent acum în Parlamentul României. Partidul va avea doi eurodeputaţi: pe Corneliu Vadim Tudor şi pe George Becali. Mişcarea lui Vadim Tudor de a-l aduce pe Becali pe locul doi în liste s-a dovedit cîştigătoare. Şi asta, împotriva oricărei logici, împotriva bunului simţ. Personaj rudimentar, întruchipare a vulgarităţii agresive, Becali nutrea mai demult ambiţii politice. A eşuat de fiecare dată. Reuşita de acum îi conferă, brusc, un nou statut şi noi perspective. Ce va face Becali în Parlamentul European? Va face circ, aşa cum obişnuieşte în public şi în apariţiile televizate? Va deveni oare un fel de clovn de serviciu? Culmea culmilor, Becali a fost ales aflîndu-se sub urmărire penală, cu interdicţie de a părăsi teritoriul României. De un deputat prin corespondenţă n-am auzit pînă acum. Succesul lui Becali e încă un semn al imaturităţii alegătorilor români.
Ar fi, mai întîi, reuşita unei candidaturi independente. E vorba de Elena Băsescu, fiica preşedintelui ţării. Prezenţă fizică foarte agreabilă, spectaculoasă chiar, Elena Băsescu şi-a descoperit de puţină vreme vocaţia de politician. S-a remarcat, în mai multe rînduri, prin cîteva greşeli de exprimare. Să fi dus o campanie electorală atît de eficientă încît să-i asigure locul de eurodeputat? Televiziunile, într-adevăr, au privilegiat-o, prezentînd-o des în scurte secvenţe avantajoase nu însă pentru a prezenta programul ei politic. Să fi jucat un rol decisiv numele tatălui ei, ceea ce i-ar confirma din nou, acestuia, popularitatea? Nicio ipoteză nu mi se pare pe de-a-ntregul concludentă. Situaţia ţine de misterele insondabile ale vieţii politice.
Al doilea element notabil este revenirea partidului România Mare, care nu mai e prezent acum în Parlamentul României. Partidul va avea doi eurodeputaţi: pe Corneliu Vadim Tudor şi pe George Becali. Mişcarea lui Vadim Tudor de a-l aduce pe Becali pe locul doi în liste s-a dovedit cîştigătoare. Şi asta, împotriva oricărei logici, împotriva bunului simţ. Personaj rudimentar, întruchipare a vulgarităţii agresive, Becali nutrea mai demult ambiţii politice. A eşuat de fiecare dată. Reuşita de acum îi conferă, brusc, un nou statut şi noi perspective. Ce va face Becali în Parlamentul European? Va face circ, aşa cum obişnuieşte în public şi în apariţiile televizate? Va deveni oare un fel de clovn de serviciu? Culmea culmilor, Becali a fost ales aflîndu-se sub urmărire penală, cu interdicţie de a părăsi teritoriul României. De un deputat prin corespondenţă n-am auzit pînă acum. Succesul lui Becali e încă un semn al imaturităţii alegătorilor români.
