Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Securitatea pe urmele unui scriitor


Coperta unui dosar de urmărire a lui W. Totok

Coperta unui dosar de urmărire a lui W. Totok

Peste 5 kg de hîrtie, 1146 de pagini de rapoarte

Am revenit de la Bucureşti la Berlin, avînd în bagaje un teanc de documente. Peste 5 kg de hîrtii, însumînd 1146 de coli fotocopiate. Sunt fragmente consemnate ale propriei mele vieţi de către Securitate, începînd cu ultima clasă de liceu pînă la sfîrşitul dictaturii comuniste în România.

Citind în toţi aceşti ani astfel de documente, fabricate în laboratoarele toxice ale poliţiei politice, am crezut că lectura propriului meu dosar nu mă va afecta într-un mod deosebit. Deşi încă nu am trecut la o lectură sistematică - la rece, cum s-ar zice - am rămas uluit de energia criminală a unor persoane care s-au pus în slujba aparatului de Securitate. Am citit cu consternare crescîndă scenariile, acţiunile conspirative rafinate, planurile de măsuri, notele de delaţiune, analizele de activitate şi rapoartele sistematice, întocmite cu acribie birocratică de zeci de ofiţeri care se ocupau de mine şi care au devenit autorii a două scrieri colective aflate în arhivele CNSAS sub denumirea „Dosar de Urmărire Informativă [D.U.I.]: „Muzicologul” şi „D.U.I. `Interpretul`“.

In afară de maltratarea fizică, am cunoscut întreaga gamă a metodelor securistice, destinate anulării, compromiterii şi reducerii la tăcere a unui individ, considerat un adversar al regimului. Chiar dacă metodele şi practicile îmi erau cunoscute, detaliile legate de aplicarea lor - în cazul meu concret - depăşesc, pe alocuri, orice fantezie.

Eficienţa unor acţiuni reuşite ale ofiţerilor de Securitate se explică prin activitatea de cooperare voluntară a unor persoane care în calitate de colaboratori neoficiali au dat dovadă de un zel exagerat, transformîndu-se în unelte extrem de active, în inspiratori şi furnizori de idei pentru atingerea şi realizarea unor „obiective“ planificate. Din armata de colaboratori care s-au pus în slujba Securităţii trei s-au distins printr-o perseverenţă şi inventivitate ieşită din comun. Deşi ascunşi sub o identitate falsă, conspirată în acte sub numele de „Voicu“, „Gruia“ şi „Dan“, din rapoartele şi notele acestora se poate deduce uşor cine erau ei de fapt. „Gruia“, de pildă, primea instrucţiuni psihologice speciale cum să se apropie de mine, cum să-mi cîştige încrederea şi cum să-mi devină prieten. „Voicu“ avea sarcini similare. Numai că în acest caz figura n-a reuşit şi „Voicu“ trebuia să se mulţumească doar cu executarea sarcinilor informative primite. Într-o acţiune perfect regizată el a reuşit în 1982 să fotografieze manuscrisul meu în care descriam, între altele, detenţia mea politică.

Din documente rezultă că trebuia să fiu din nou arestat. Am scăpat numai datorită unei împrejurări fericite, neprevăzute în scenariul Securităţii. Intervenţia promptă a lui Nikolaus Berwanger, pe atunci redactor şef al oficiosului de partid din Timişoara, „Neue Banater Zeitung“, m-a salvat.

XS
SM
MD
LG