Linkuri accesibilitate

Barack Obama: 100 de zile la Casa Albă


Presedintele Statelor Unite a marcat 100 de zile de guvernare printr-o conferinta de presa.

Cum era de asteptat, in aceasta conferinta de presa, care a fost difuzata in direct de majoritatea canalelor de televiziune americane, subiectul cel mai important, din perspectiva americana, a fost legat de criza economica globala si masurile luate de administratia Obama.

„Cred ca e un bun inceput, dar este doar un inceput. Sint mindru de ce am realizat, dar nu sint multumit. Sint multumit de progresele inregistrate, dar nu sint satisfacut. Milioane de americani sint in continuare fara locuri de munca si fara case şi vor mai fi multe pierderi inainte ca aceasta recesiune sa fi luat sfirsit...”, a declarat cu onestitate Barack Obama. Inainte de aceasta conferinta de presa, Camera reprezentatilor a aprobat bugetul de 3, 4 bilioane de dolari propus de administratie pentru anul 2010, buget in care o mare parte a cheltuielilor vor fi destinate reformei sistemului de sanatate american.

In ceea ce priveste politica externa, Obama a vorbit despre noua sa strategie in Irak si Afganistan, despre pericolul reprezentat de un guvern subred in Pakistan, despre decizia de a inchide centrul de detentie de la Guantanamo Bay, din Cuba.

Nici de data aceasta, preşedintele american nu a vorbit despre relatia Washington Moscova sau Washington- Europa Centrala si de rasarit şi multi experti considera ca aceasta regiune nu constituie o prioritate a momentului in politica externa americana. Michael Emerson, de la Centrul pentru studii europene de politica, citat de publiocatia Eu Observer, crede ca nu se poate vorbi despre o abandonare acestei regiuni de catre noua admnistratie americana, ci doar de faptul ca in acest moment prioritatile sint diferite. Expertul de la Bruxelles crede ca interesul pentru Turcia, evident in turneul european al presedintelui Obama este o dovada a interesului sau pentru Europa. Mai mult Obama a pledat la Bruxelles pentru admiterea Turciei in Uniunea Europeana si a evitat sa se refere la uciderea milionului si jumatate de armeni de catre imperiul otoman in 1915, ca la un genocid, evitind astfel o iritare a Ankarei.
Atit politica americana fata de Turcia, ca si fata de Rusia este mai degraba „instrumentala”, ajutatoare pentru alte chestiuni si nu constituie un element in sine.

Pe de alta parte, Fabrice Pothier, de la biroul din Bruxelles de la Carnegie Endowment pentru Pace Internationala, un centru de cercetari apropiat de politica Departamentului de stat american, crede ca indiferent daca se vorbeste sau nu despre relatia de parteneriat dintre Statele Unite si Uniunea Europeana, aceasta relatie exista, este importanta si va continua sa ramina asa inca multi ani de aici inainte.

Si, trebuie recunoscut, ca avind in vedere epidemia anuntata de gripa porcina, presedintele Obama nu a putut sa evite subiectul si i-a sfatuit pe americani sa stea acasa daca sint bolnavi, sa se spele des pe miini si sa puna batista la gura daca tusesc sau stranuta in locuri publice... cam ceea ce se spune de obicei la „ sfatul medicului”...
XS
SM
MD
LG