Linkuri accesibilitate

Revocarea măsurilor de reprimare fără retractarea acuzaţiilor absurde

Sărbătoarea Paştelui a aşternut o ciudată şi nefirească acalmie peste Republica Moldova. Este pentru prima dată, poate, de la obţinerea independenţei când trăim sentimentul unei acute inadecvări faţă de simbolistica Învierii. Dar chiar şi în interiorul acestui interval de graţie cea mai discutată temă, în familii, a fost criza postelectorală, climatul de teroare din societate.

Cuprins de un inexplicabil „duh al blândeţii”, Vladimir Voronin a dispus amnistierea tinerilor arestaţi pentru participarea la protestele din 7 aprilie. Gestul liderului comunist a adus, fără îndoială, uşurare celor întemniţaţi şi rudelor acestora, numai că avem o problemă de ordin constituţional. Dl Voronin a folosit cuvântul „amnistie”. Nu trebuie să ai o diplomă în jurisprudenţă luată la Oxford, ca să-ţi dai seama că termenul nu e potrivit în actualele circumstanţe. Din câte ştim, „amnistiată” poate fi o persoană a cărei vină a fost probată de o instanţă de judecată şi în privinţa căreia s-a pronunţat o sentinţă.

Or, în cazul tinerilor arestaţi, poliţia nu a reuşit să demonstreze, cu temei, participarea lor la atacul asupra Preşedinţiei şi Parlamentului, şi nu a respectat prezumţia de nevinovăţie. Dacă tot a pornit pe această cale, fie şi cam bizară, a împăcării, i-am sugera dlui Voronin să „amnistieze” şi România, pe care de asemenea a acuzat-o, fără nici un fel de probe, de implicare în acţiunile violente din 7 aprilie, să-i „amnistieze” şi pe cetăţenii români, anulând regimul de vize introdus în mod abuziv, prin încălcarea acordurilor Moldovei cu Bruxelles-ul.

Nu despre un act de justiţie a fost vorba în zilele ce au urmat evenimentelor din 7 aprilie. În caz contrar, cei doi indivizi care au arborat steagul Uniunii Europene pe clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului nu s-ar fi bucurat de o suspectă indulgenţă din partea forţelor de ordine, în raport cu tratamentul dur aplicat sutelor de tineri vânaţi pe străzile Chişinăului, întărind astfel impresia, indusă prin investigaţiile presei independente, că falşii „gavroşi” ai revoltei şi susţinătorii lor, înarmaţi cu pietre, de la poalele celor două edificii de stat nu erau decât nişte provocatori plasaţi în rândul manifestanţilor.

Bătăile şi umilinţele la care au fost supuşi arestaţii în comisariatele de poliţie şi în penitenciare indică o acţiune punitivă, o operaţiune de intimidare şi înfricoşare la scară mare. Teama a pătruns până şi în spitale, unii angajaţi ai acestora refuzând să efectueze expertiza medico-legală, solicitată de victimele poliţiei la ieşirea din detenţie. În acest moment, instituţiile statului în Republica Moldova şi-au zdruncinat serios credibilitatea, iar cele mai şifonate se dovedesc structurile de forţă.

Evenimentele din 5 şi 7 aprilie au spulberat mitul stabilităţii comuniste. Stabilitatea era oricum una falsă cel puţin din două motive congruente: 1. Exodul masiv în străinătate al moldovenilor, care releva disperarea oamenilor, protestul lor implicit faţă de starea lucrurilor de acasă, şi 2. Sărăcia endemică. Dacă în primii ani de guvernare PCRM expresia: „Moldova - cea mai săracă ţară din Europa” părea oarecum exagerată, întrucât existau şi alte zone greu încercate pe continent, precum Albania sau anumite regiuni din fosta Iugoslavie, după 8 ani de guvernare comunistă, nu „românismul” sau „moldovenismul”, ci sărăcia a devenit adevărata marcă de identitate a Republicii Moldova. Acum sărăciei i s-a adăugat violenţa, încălcarea brutală a drepturilor omului. Iată bilanţul trist al unui regim care se agaţă de putere, sub privirile stupefiate ale lumii libere.
XS
SM
MD
LG