Linkuri accesibilitate

Partidul Liberal susţine că alegerile au fost fraudate


Dorin Chirtoacă printre manifestanți
Dorin Chirtoacă printre manifestanți
Liderii Partidului Liberal au declarat că deţin suficiente informaţii pentru a afirma că alegerile au fost fraudate. Principalul mecanism ar fi fost folosirea fiselor de însoţire a buletinelor de identitate, pe care se aplica stampila „Alegeri”.

Potrivit liberalilor, Ministerul Dezvoltării Informaţionale ar fi emis ilegal, înainte de alegeri, mii de fişe suplimentare, care ar fi fost apoi repartizate membrilor Partidului Comuniştilor şi altor persoane în care aceştia au încredere şi care, apoi, au votat de mai multe ori, în diferite secţii, pentru PCRM. Prin această metodă comuniştii şi-ar fi asigurat cel puţin 15 procente suplimentare la numărul de voturi reale, consideră liberalii.

Potrivit vicepreşedintelui PL, Dorin Chirtoacă: „Noi avem un caz înregistrat în Chişinău, la Ciocana, unde o persoană a venit cu 2 fişe de însoţire. La fel puteau să fie patru, şase sau zece. Rezultă că pe baza acestei fişe de însoţire, în centrele urbane, pe listele urbane, sau pe listele suplimentare, aceeaşi persoană putea să voteze de 5-10 ori. Se vede foarte clar că este o modalitate de fraudare care nu atrage atenţia observatorilor şi nimănui, în genere.”

Ca o măsură complementară de fraudare, liberaliii spun că pe diferite adrese din mai multe localităţi au primit vize de reşedinţă persoane care nu locuiau de fapt în locaţiile respective. Aceste vize de reşedinţă ar fi fost indicate în fişele de însoţire eliberate suplimentar şi astfel s-a putut vota în diferite locuri chiar pe listele de bază. Asta ar fi schema care trebuie probată acum de liberali.

Dorin Chirtoacă afirmă: „Noi vom cere renumărarea buletinelor de vot şi verificarea listelor electorale. Ele se găsesc la consiliile electorale de circumscripţie. Accesul în această perioadă este firesc să fie restricţionat pentru că aşa este procedura. Dar atunci când este o solicitare de la un partid politic se asigură accesul. A avut loc o renumărare a voturilor în cadrul alegerilor locale din 2003 în municipiul Chişinău, unde eu am participat ca observator. Deci avem un precedent de numărare repetată a voturilor exprimate în municipiul Chişinău. Lucru care o să-l cerem şi noi acum. Sa vedem cum va proceda consiliul electoral. Nu este exclus să refuse pentru că acolo se ascunde frauda. Vom merge mai departe în instanţa de judecată. Şi dacă toate instituţiile din RM abilitate vor refuza să ne acorde accesul la aceste documente înseamnă că şi pe această cale se confirmă complicitatea tuturor instituţiilor statului la fraudarea alegerilor.”

Angela Chicu, responsabil de relaţii cu presa la Ministerul dezvoltării Informaţionale respinge implicarea ministerului în fraudarea alegerilor prin tipărirea unor fişe suplimentare. „Este imposibil să scoată două fişe, pentru că fişa merge împreună cu buletinul. Cum poate persoana să primescă două fişe şi un bulletin? E absurd pur şi simplu. Probabil e altceva, dar numai nu asta.”

Angela Chicu ne-a promis că ne va spune după ce se va documente timp de jumătate de oră, numărul exact de fişe de însoţire eliberate de oficiile de paşapoarte de la începutul acestui an. Ulterior însă nu a mai răspuns la telefon.
PL a a nunţat că va conlucra cu celelalte două partide din opoziţie care au trecut pragul electoral – PLDM şi AMN – pentru a demonstra fraudele şi a obţine invalidarea scrutinului şi organizarea de alegeri repetate.
XS
SM
MD
LG