Linkuri accesibilitate

Admiterea României în Alianţa NATO a fost un pas istoric pentru că a pus capăt unui poces istoric. Pe 29 martie 2004, data admiterii României în NATO, alături de alte alte şase state est-europene, lua sfîrşit despărţirea de occident. Epoca dominaţiei sovietice impusă în 1944 şi urmată, din 1989, de un interimat nedecis, se încheia, cu adevărat, în 2004.

Aniversarea acestui moment poate lăsa o impresie superficială. S-ar putea crede că admiterea Româneiei a fost un act automat şi o distincţie acordată în ordinea aşezării la coadă. N-a fost aşa. Negocierile Alianţei cu noile democraţii est-europene au început în 1994. Singure, ele n-ar fi fost, oricum, suficiente. România a înţeles să îşi reevalueze linia de politică externă. Războaiele balcanice ale anilor ’90 au fost tratate de statul român de pe poziţii pro-democratice şi au prilejuit cîteva decizii politice şi militare majore. România a optat, atunci, pentru valori complet opuse alinierii sale anterioare. După marele şoc terorist din 11 septembrie 2001, România a confirmat masiv aceste opţiuni şi le-a trasnformat în politică externă şi militară de principiu. Teritoriul statului român a devenit o zonă prietenoasă pentru forţele Alianţei NATO. Admiterea Româneiei, a fost, deci, precedată de un efort de clarificare autentic.

După admitere, statul român a dovedit că nu s-a limitat la a-şi promova candidatura. România a preluat obiectivele practice ale Alianţei şi e, în continuare, unul din puţinele state membre care îşi menţin implicarea în Afghanistan şi Kosovo. Prezenţa militarilor români în Iraq e, deasmenea, un element în strategia pro-atlantistă a statului român.

Dacă trecutul a fost mai complicat decît e de crezut, viitorul nu e cu nimic mai relaxat. România are o poziţie excelentă în sînul Alianţei iar summit-ul organizat la Bucreşti în 2008 a dovedit-o limpede. Summit-ul de la Bucureşti a luat decizii istroice, invitînd Croaţia şi Albania în NATO şi menţinînd în cursă Ucraina şi Georgia. A fost însă şi primul summit desfăşurat în condiţiile geopolitice noi, ale reapariţiei Rusiei ca factor activ în politica strategică europeană. Amplasarea sistemelor defensive în Cehia şi Polonia a devenit un obiect de dispută iar alegerea unei noi adminsitraţii americane poate schimba termenii de joc pentru întreaga zonă. Ipoteza unei reduceri a implicării atlantice în est, în schimbul cooperării ruse în dosarul Iran e o complicaţie riscantă.
NATO rămîne garantul securităţii est-eruoepene şi româneşti dar garanţia cere, mai departe, eforturi diplomatice şi strategice intense.
XS
SM
MD
LG