Linkuri accesibilitate

În Transnistria oamenii „trăiesc de parcă ar fi în permanență în tranșee”


Bună ziua, dragi ascultători! Sunt Lina Grâu și vă prezint astăzi, la microfonul Europei Libere, emisiunea Dialoguri transnistrene.

În Transnistria oamenii „trăiesc în permanență de parcă ar fi în tranșee”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:00 0:00

Din sumarul ediţiei:

Un locuitor din stânga Nistrului povestește despre abuzurile și persecuțiile la care sunt supuse persoanele care își permit să critice administrația de la Tiraspol. Iar directorul Promo-Lex, Ion Manole, confirmă că persecutarea vocilor critice are un caracter sistemic în stânga Nistrului și deplânge faptul că Chişinăul nu are niciun mecanism pentru a-i sprijini pe oamenii care au fost nevoiți să fugă de regimul de la Tiraspol.

***

Pentru început, însă, o sinteză a principalelor evenimente ale săptămânii trecute.

Municipiul Chișinău, regiunea transnistreană, raioanele Ialoveni și Taraclia și municipiul Soroca se află sub cod portocaliu de COVID-19, iar alte 18 raioane sunt sub cod galben, a anunțat Ministerul Sănătății de la Chişinău. În prima săptămână a anului curent a fost înregistrată o creștere cu 77 la sută a numărului de noi îmbolnăviri de Covid-19. Ministerul Sănătății a confirmat de asemenea prezența în Republica Moldova a tulpinii Omicron, devenită deja dominantă în multe dintre țările care au capacități tehnice de a secvenția testele. Țările din vestul și centrul continentului european se confruntă cu cifre-record de infectări. Numărul de infectări este în creștere și în regiunea transnistreană, unde săptămâna trecută au fost în jur de 200 de noi cazuri pe zi. Peste trei sferturi din aceste cazuri sunt în rândul persoanelor nevaccinate. Administrația transnistreană anunță că aproximativ 29 la sută din populația regiunii a fost vaccinată cu două doze.

Experții anticipează că răspândirea variantei Omicron a COVID-19 va duce la înregistrarea zilnică a mii de îmbolnăviri noi în Republica Moldova, iar autoritățile, pe baza unor asemenea temeri, au prelungit starea de urgență medicală până pe 15 martie. Angela Paraschiv, conferențiar universitar la Departamentul Medicină Preventivă, a spus vineri la o conferință că există posibilitatea ca în R. Moldova să se înregistreze câte 4000 de cazuri noi de infectare pe zi, dacă Omicron evoluează ca în alte țări, unde deja a devenit tulpină dominantă. Experta a spus că deși Omicron pare în stare să infecteze și vaccinații, prin vaccinare se menține și în acest caz „protecția împotriva formelor severe, împotriva spitalizării și împotriva deceselor”.

Guvernul de la Chișinău a găsit o candidatură pentru funcția de vicepremier pentru reintegrare, care a și fost agreată, iar numirea se va face miercurea viitoare, a anunțat prim-ministrul Natalia Gavrilița. Totuși, premierul a refuzat să spună despre cine este vorba, precizând doar că „persoana respectivă a rugat să existe o anumită perioadă de timp pentru a-și rezolva toate chestiunile personale până a intra în funcție”. Poziția de vicepremier pentru reintegrare este liberă din luna noiembrie, când Vladislav Kulminski s-a retras din acest post.

Autoritățile de la Chișinău trag alarma în legătură cu situația tânărului Adrian Glijin, întemnițat la Tiraspol de mai bine de un an. Chişinăul a trimis mesaje la Tiraspol și participanților la negocierile în formatul 5+2 în care spune că nici până în prezent nu este clar care este situația tânărului și cere din nou eliberarea necondiționată a acestuia. Adrian Glijin a fost răpit pe 7 octombrie 2020 de către reprezentanți ai „mgb-ului” de la Tiraspol. Timp de aproape un an, familia nu a știut nimic despre el. Ministerul de Interne a declarat atunci că răpirile din octombrie 2020, inclusiv cea a lui Adrian Glijin, sunt o răzbunare a Tiraspolului pentru condamnarea la Chişinău a unui fost milițian din regiunea separatistă pentru fapte de răpire și tortură.

Serviciile de informații ucrainene au spus vineri că serviciile speciale rusești pregătesc așa-numite „provocări” împotriva militarilor ruși din Transnistria, intenționând să dea vina pe Ucraina, informează Reuters. Mircea Țicudean cu detalii:

Într-o declarație de presă se mai spune că provocările ar putea avea ca țintă depozitele de armament și muniții din regiunea separatistă a Moldovei. Avertismentul vine după ce Ucraina s-a confruntat un atac cibernetic masiv. Oficiali de la ministerul culturii și informației din Ucraina au spus că atacul și-ar fi avut originea în Rusia, a afectat cel puțin 70 de site-uri guvernamentale și ar fi o răzbunare pentru ceea ce ucrainenii consideră a fi „înfrângerea” suferită de Rusia în încercarea de a bloca eventuala primire a Ucrainei în NATO.

Atacul cibernetic asupra unor site-uri guvernamentale din Ucraina, inclusiv asupra site-ului Ministerului de Externe de la Kiev, a fost condamnat de ministrul de externe moldovean Nicu Popescu. „Condamnăm ferm astfel de activități cibernetice rău intenționate!”– a spus ministrul pe Twitter. Chișinăul nu a reacționat însă de îndată la declarația ucraineană că rușii ar pune la cale provocări în Transnistria.

Secretarul general NATO Jens Stoltenberg
Secretarul general NATO Jens Stoltenberg

Atacul cibernetic a fost condamnat și de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. „Sprijinul politic și practic puternic pentru Ucraina din partea NATO va continua”, a mai spus Stoltenberg. Evoluțiile vin pe fondul tensiunilor provocate de masarea a 100.000 de militari ruși în apropierea graniței cu Ucraina și al lipsei de rezultate concrete în discuțiile pe teme de securitate purtate săptămâna aceasta de diplomații ruși cu oficiali americani, de la NATO și în cadrul OSCE.

O reuniune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa consacrată tensiunilor de la granița ucraineano-rusă a prilejuit avertismente privind pericolul escaladării militare, fără să ofere soluții. „Se pare că riscul războiului în regiunea OSCE este acum mai mare ca oricând în ultimii 30 de ani”, a spus președintele OSCE, Zbigniew Rau, ministrul de externe al Poloniei, insistând că e nevoie în continuare de dialog. Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a spus presei că fără concesii din partea Statelor Unite, nu vede rostul unor noi discuții în zilele următoare. În replică, ambasadorul american la OSCE, Michael Carpenter, a spus că dacă rușii pleacă de la masa negocierilor acum, vor dovedi că n-au vrut niciodată cu adevărat să dialogheze. Reuniunea OSCE a avut loc la puține zile după ce situația Ucrainei, mai ales, a fost discutată de oficiali de rang înalt din Rusia și Statele Unite, apoi de Consiliul NATO-Rusia, fără progrese reale.

***

Europa Liberă: Experții din domeniul drepturilor omului, factorii de decizie de la Chişinău și organizații internaționale vorbesc tot mai des în ultimul timp despre creșterea presiunilor exercitate de administrația de le Tiraspol asupra vocilor critice din societatea din regiunea separatistă. Există mai multe cazuri de rezonanță când unele personalități mai vizibile din stânga Nistrului s-au plâns că sunt persecutate sau că au fost nevoite să fugă din regiune pentru că altfel riscau să facă închisoare doar pentru declarații publice sau postări pe rețele de socializare.

Dar cum văd realitățile din stânga Nistrului de un om simplu care nu este de acord cu politicile promovate de administrația transnistreană? Ce posibilități are el de a-și spune punctul de vedere și care ar putea fi consecințele?

Astăzi avem un interlocutor din regiunea transnistreană, care iată cum a explicat motivul pentru care ne-a rugat să nu-i dăm numele și să-i schimbăm vocea:

„Pentru că este periculos. E similar cu felul în care erau tratați disidenții, oamenii care vorbesc practic își riscă viața. Este un proces real – noi nu inventăm nimic, exact așa stau lucrurile. Mai mult sau mai puțin direct nimeni nu vă va spune nimici aici, pentru ca mai târziu să nu fie persecutați”.

Așadar, un fragment din discuția pe care am avut-o cu un locuitor al regiunii transnistrene:

Europa Liberă: Mulți experți, mai ales în timpul pandemiei, spuneau să „șuruburile sunt strânse” în regiunea transnistreană din ce în ce mai tare. Care este situația reală acolo? Cum o vede un om care locuiește acolo și are o opinie proprie, opinie care nu este conformă cu cea oficială? Cât de real este pentru el să și-o exprime? Am auzit de exemplu despre oameni care și-au pierdut locul de muncă doar pentru că și-au permis să comenteze pe rețele de socializare.

- „Eu sunt nevoit să vorbesc cu Dvs. într-o formulă mai camuflată, fără să-mi dau numele. Și asta, pentru că în Transnistria este instalată o dictatură, în special după 2017, care acum trece printr-o o a doua reformatare a puterii. Prima a avut loc în primăvara-vara anului 2016, când a fost eliminat grupul lui Evgheni Șevciuk, atunci când a fugit Șevciuk în străinătate și când a urmat răzbunarea grupării Sheriff împotriva oamenilor din anturajul și din echipa lui. Pe rând, pe parcursul anilor 2017-1018, acești oameni au primit termene de detenție.

La noi în Transnistria este instalată dictatura…

A doua reformatare a puterii se face acum, aceasta a început în 2020. După cum se știe, la alegerile legislative prezența la urne a fost foarte mică și oamenii practic nu au susținut actuala putere și acest lucru a generat o foarte mare nemulțumire în rândul deputaților subordonați Sheriffului. Acum ei au ajuns la concluzia că lucrurile trebuie reorganizate, în așa fel încât să fie asigurară pur și simplu prelungirea atribuțiilor lui Vadim Krasnoselski.

La noi în republica moldovenească nistreană este instalată dictatura. Iar serviciile speciale alternative controlează de facto și spațiul internetului, și activitatea politică publică care practic nu există. Este imposibil să-ți expui punctul de vedere și să-l faci auzit. Când se vorbește despre cazul Horjan și al comuniștilor de la noi, acestea sunt doar câteva lucruri de la suprafață care au devenit cunoscute, pentru că de fapt nu doar despre Horjan este vorba, ci despre faptul că la noi în general nu există nicio activitate politică, aceasta a dispărut complet.

La noi nu se mai vorbește nici despre pluripartitism, nici despre careva dezbateri publice – toată lumea se teme, este „strivită” sub greutatea problemelor sociale. Populația este extrem de nemulțumită, dar, repet, este o nemulțumire ascunsă, nearticulată, aceasta este prezentă în fundal.”

Europa Liberă: Spuneți că populația este strivită, dar tace. De unde vine acest lucru – din frică, din prudență?

- „Da, aici sunt amestecate mai multe elemente. Da, numărul populației continuă să scadă catastrofal în regiune – oamenii mor sau pleacă. Dacă, doamne ferește, un om a fost observat participând la niște manifestații sau și-a arătat cumva simpatia pentru opoziție în spațiu public, sau, doamne ferește, face el însuși parte din opoziție, acesta este etichetat și nimeni nu mai vrea să aibă treabă cu el. Oamenii preferă să plece, să transfere niște bani în regiune și periodic să vină să vadă ce se mai întâmplă pe aici. Populația, repet, este foarte speriată și se teme și nu și-a formulat pretențiile sub forma unor lozinci sau a unor teze concrete. Dar oamenii simt că se întâmplă lucruri foarte grave, că are loc o afectare totală a drepturilor sociale.

Toată lumea înțelege totul, dar toți se tem: este practic o reproducere a perioadei stalinismului târziu…

Doar că oamenii din păcate nu pot, nu vor și evită cât pot să formuleze aceste lucruri. Chiar și discuții de la bucătărie acum nu prea se poartă în Transnistria – toată lumea înțelege totul, toți se tem de toate: de facto este practic o reproducere a realităților din perioada stalinismului târziu.”

Europa Liberă: Da, chiar vroiam să remarc acest lucru – dacă am da cuiva să asculte această secvență ar putea crede că vorbim despre represiunile staliniste.

- „Nu sunt represiuni staliniste, dar este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul Sheriffului. Executorii de acolo nu sunt în stare să funcționeze altfel. Ei nu înțeleg ce înseamnă o țară deschisă, cu comerț liber, cu circulația liberă a oamenilor, cu un dialog deschis cu Moldova și Ucraina. Dialogul este deformat, practic nu se poartă și populația încearcă cu orice preț să evite contactele cu puterea oficială, să facă în așa fel încât puterea oficială să cunoască mai puține despre problemele pe care populația le rezolvă pe cont propriu.”

Europa Liberă: Dar istoria a arătat că un astfel de model de stat sau de administrare nu funcționează și la un moment dat se prăbușește – este ceea ce s-a întâmplat cu regimul stalinist și cu URSS-ul. Pe ce mizează acum Sherifful? Impresia dintr-o parte este că se face totul pentru a crea un fel de teritoriu arid, depopulat, unde să existe doar controlul acestui holding și al structurilor de facto care controlează acel număr mic de oameni care mai rămân în regiune. Pe ce mizează Sherifful?

- „Nu există o planificare pe termen lung. Am avut la un moment dat ocazia să discut cu unele persoane din conducerea Sheriffului care spuneau un lucru foarte interesant: „Noi în orice moment putem să demontăm corporația Sheriff pe mai multe componente, pe bucăți, în cazul unor circumstanțe extraordinare”. Ei deja au formele legale făcute și în Moldova, și în Ucraina, și chiar și în Rusia. „Și apoi reasamblăm această piramidă în altă parte”, spuneau ei.

Sheriffului nu-i pasă absolut deloc de problemele de aici…

Sheriffului nu-i pasă absolut deloc de problemele de aici: de faptul că populația a îmbătrânit, că este exclusă din segmentul demografic și politic vârsta între 20 și 40 de ani – oameni din acest segment de vârstă lipsesc practic pe acest teritoriu. Ei fie sunt plecați, fie mor din cauza excesului de alcool și a mizeriei sociale, fie sunt minoritari și din cauza aceasta scade extrem de mult natalitatea, crește sărăcia și așa mai departe. Când vorbim despre perspective, să ne imaginăm că s-au produs schimbări politice, că s-au creat niște circumstanțe în care nu mai există Sheriff și noi încercăm cât decât să ne integrăm în fluxurile din regiune – nici măcar nu vorbesc acum despre o posibilă integrare cu Moldova sau cu Ucraina.

În Transnistria există o tradiție și viziuni complet diferite – am în vedere tradiție și obiceiuri politice. Oamenii deja s-au obișnuit să stea în acest lagăr de concentrare, deja chiar le place, și ei spun așa: „Nu! Și dacă într-adevăr vor veni niște norme europene? Dacă într-adevăr vom rămâne fără pensiile noastre și fără acel câștig mizer care uneori nu ajunge la 100 de dolari?” 100 de dolari e un fel de plafon în regiune. Statistica spune că salariul mediu la noi este de 300 de dolari, dar astfel de salarii în Transnistria practic nu există.

Oamenii deja s-au obișnuit să stea în acest lagăr de concentrare, deja chiar le place…

Și adevărul este că toate încercările de a îmbunătăți cumva situația se transformă într-o comedie. Pentru că se vede ca ceva foarte amuzant de la Chişinău de exemplu felul în care toată Transnistria este zidită cu pavaj – se scoate asfaltul vechi și se pune pavaj – sau felul în care de pe terenurile virane sunt alungați oamenii fără adăpost și se construiesc parcuri, scuaruri și havuzuri unde sunt organizate tot felul de festivități, și tot așa.

Un alt moment foarte important. Ce este Transnistria astăzi? Este un al doilea front, ascuns, care separă Moldova de Ucraina și care poate în orice moment să explodeze.

Există un număr exagerat de organizații de forță și militarizate, se face o pregătire permanentă a trupelor militare, fiecare trei luni sunt aplicații de pregătire pentru ofițeri. Oamenii știu să împuște, oamenii fac pregătire și trebuie să execute sarcini militare. Mai târziu, acești oameni dispar undeva. Oficial, acești oameni dispar. Ei nu merg în armata transnistreană, ci dispar în general din acest spațiu. Acești oameni ajung pe frontul din Ucraina, pleacă în alte puncte fierbinți și acolo devin unelte în alte acțiuni politice și militariste.

Când îi întrebi pe bărbații încă destul de viguroși la ce visează, ce vise au bărbații transnistreni? Bărbații transnistreni au un vis minunat, și este o stare de spirit foarte răspândită: „Dați-mi un pistol automat în mâini, dați-mi două rezerve cu cartușe, vodcă și tușonkă și sunt gata și mâine să merg în tranșee”. Mai puțin contează unde și pe cine va apăra, dar el visează la revenirea la aceste acțiuni militare. Toată lumea salivează privind spre Caucaz: „Vedeți, durează deja de atâta timp conflictul azerbaidjano-armean!”.

În Transnistria, oamenii în permanență trăiesc de parcă ar fi în tranșee
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:26 0:00

Europa Liberă: De unde vin aceste stări de spirit? Totuși, suntem în secolul XXI și realitățile s-au schimbat.

- „Da, s-au schimbat. Dar acești oameni au trăit sub influența propagandei transnistrene. Nu uitați сă a fost introdusă de Sheriff o cenzură draconică asupra resurselor pe de internet.

Aceste stări de spirit militariste au la bază această structură internă socială extrem de dificilă și felul în care se simte populația. Populația este într-o stare în care este gata să iasă la luptă în orice moment.”

Europa Liberă: Oamenii în permanență se simt de parcă ar trăi în tranșee.

- „Da, oamenii în permanență trăiesc de parcă ar fi în tranșee. Ei s-au obișnuit cu faptul că familia este ca un front. Că atunci când te duci să cumperi ceva în magazin – te duci ca la front.”

Europa Liberă: Sau de fiecare dată când pornești radioul sau televizorul, acolo ți se vorbește despre agresiune.

- „Evident. Ei sunt în permanență iradiați de această propagandă, care vine din partea unor personaje care fie din prostie, fie absolut conștient vehiculează niște idei absolut primitive [privind agresiunea]. Despre ce fel de nivel intelectual putem vorbi dacă majoritatea deputaților, inclusiv președintele, au studii făcute la Universitatea de la Tiraspol, în cazul căreia, să o spunem sincer, nu avem cum să vorbim despre perspective, abordări sau tendințe moderne. Ei sunt cu toții produsul acestor nerozii din ultimii de 30 de ani.”

Obiectivul recunoașterii republicii moldovenești nistrene, așa cum era formulat el de ideologi, o recunoaștere deplină și completă internațională a Transnistria ca stat, a eșuat. Însăși Uniunea CSI-2 (se au în vedere regiunile separatiste din spațiul ex-sovietic – n.red.) ridică acum atâtea întrebări încât se preferă evitarea subiectului, pentru că este vorba despre Abhazia, mă scuzați – Osetia și, mă scuzați – Nagorno-Karabah. Sunt regiuni în care au loc acțiuni militare deja de mulți ani. Și bine dacă unele au întrat în orbita Rusiei și au fost alipite – dar și acest lucru a fost făcut cu păstrarea potențialului de conflict intern. Aici însă, Transnistria s-a pomenit și în afara Rusiei, iar serviciile speciale ale lui Putin, să o spunem deschis, țin mâna pe gâtul Sheriffului și a serviciile speciale locale”.

Europa Liberă: De ce ar avea nevoie Putin de asta?

- „Ei vor să aibă posibilitatea în orice moment, mai ale acum, să poată disloca un desant între Constanța și Odesa pentru a provoca din nou vreun conflict rapid. Este vorba despre gruparea din jurul lui Putin. Niciun reprezentant al Transnistriei nu este admis direct la Putin. Dar grupările militare, serviciile de inteligență trebuie să mențină o atmosferă semi-tensionată, ascuns-tensionată pentru a-și realiza obiectivele geopolitice și regionale.”

Europa Liberă: Dar Kremlinul spune mereu că aici nu sunt chiar atât de mulți militari. „1500 de militari din Transnistria nu sunt suficienți pentru a provoca un conflict. Ei sunt aici pentru a păzi Cobasna și munițiile de acolo”, spun ei.

- „Situația sub aspectele militar și politic este următoarea. În primul rând, într-adevăr, militari ruși nu sunt mulți și ei demult au fost înlocuiți, sub drapelul Rusiei, cu învățăcei locali, cu militari locali, instruiți în ministerul de interne, în armată și cu veterani care constituie paza Sheriffului și constituie o de-facto armată privată.

În al doilea rând, declarațiile oficiale ale Kremlinului sunt o minciună absolută. Toată lumea la Kremlin, inclusiv dl Șaigu care a vizitat recent Erevanul și care a inspectat acolo unitățile care au rachete pe care să le folosească împotriva Azerbaidjanului și Turciei – ei înțeleg foarte bine că la Cobasna sunt vechituri care nu pot fi nici utilizate, nici evacuate și nu are niciun rost să mai fie păzite, pentru că de acolo deja s-a furat totul. Și s-a furat, apropo, de către transnistreni.

Să aduc un exemplu excepțional care pur și simplu m-a șocat. Am avut în 2015-2016 un student care, atunci când l-am întrebat cu ce se ocupă serile, mi-a spus direct: „Nopțile luăm automate Kalașnikov, care sunt scoase din depozite, le împachetăm, le încărcăm în transporturi care merg în Caucaz, care merg în alte zone fierbinți. Acest armament vechi nu rămâne aici, ci continuă să alimenteze zonele de conflict. Piața neagră de armament din Transnistria, care nu este mai puțin rentabilă decât piața neagră imobiliară locală, piață care nu există oficial, la fel ca și recroirea în secret a terenurilor, toate constituie venituri imense care evident că nu merg către populație, ci rămân în zona conducerii de vârf și a Sheriffului. Și evident că toate aceste lucruri vor continua până în momentul în care ei nu vor seca tot depozitul. Armamentul a plecat și pleacă în continuare și toate poveștile despre faptul că „noi lăsăm un contingent mic pentru a păzi tot asta, în rest nu avem alte interese”, – toate aceste lucruri sunt povești.

Repet, în dezvoltarea situației geopolitice lupta pentru Ucraina și Donbas – de la Marea Azov până la Odesa, Delta Nistrului și mai departe până la Dunăre – pentru oamenii lui Putin este vital necesar să aibă un platzdarm pentru debarcarea desantului. Și acest platzdarm este ținut pe Nistru și va fi ținut cu orice preț. Și așa va rămâne indiferent dacă populația moare sau nu moare, sau încă mai trăiește. Mai ales că există posibilitatea de a arăta cu degetul și a spune că alții sunt vinovați. Oficial, Transnistria niciodată nu spune că Ucraina ar fi de vină, dar în schimb mereu pune totul pe seama Moldovei. Adică Moldova e vinovată de toate necazurile Transnistriei rebele. Este un discurs bine pregătit, ritualic, aproape sectant – astfel de declarații sunt mereu tirajate și distribuite.”

Europa Liberă: Cât de fantezistă sau de reală este abordarea actualei puteri de la Chişinău, care spune că acest conflict, situația din Transnistria pot fi soluționate doar prin întreruperea schemelor de corupție care trec prin Transnistria? Și cât de realist este să tai toate aceste scheme, în condițiile în care această „caracatiță” pare una foarte extinsă?

- „Într-adevăr, doar prin tăierea schemelor și nodurilor de corupție nu se va rezolva totul. Este nevoie de o reorganizare și reclădire din temelie a vieții în regiunea transnistreană – a vieții economice, sociale și politice.

Al doilea moment. Da, putem spune că în Moldova, oricât ar părea de ciudat, dar există democrație.”

Europa Liberă: Da, puterea se schimbă periodic.

- „Și este o democrație politică de un nivel destul de ridicat. Pentru că se schimbă președinții, se schimbă stilistica, se schimbă abordările. În Transnistria nu există nimic din toate astea.

Dar contează foarte mult ce fac cei de la conducere. Eu îmi amintesc despre discuțiile de la începutul anilor 2016, despre faptul că Dodon va veni și Dodon va îngenunchea Sherifful”. Însă Dodon s-a hrănit din comisioane grase de la Sheriff, este un lucru cunoscut din surse sigure că acest om a primit anumite sume din partea holdingului. Și evident că nu a reușit să obțină rezultate. Astăzi Maia Georghievna Sandu are o anumită resursă, pentru că ea se poate baza și pe diaspora moldovenească, și pe opinia SUA…”

Europa Liberă: Dar și pe Ucraina.

- „… și pe Ucraina vecină. Ucraina se află într-o situație atât de grea încât mi-e greu să fac o prognoză de evoluții pozitive rapide acolo. Este puțin probabil. Pentru că oricum există portița mitelor date de Sheriff, inclusiv în Ucraina, iar punctul final este portul Odesa. Ei au nevoie de această ieșire și ei sunt gata să o mențină cu orice preț. Așa că eu cred că această cale a corupției va exista în continuare, aceasta nu poate fi eradicată doar prin interdicții sau chiar prin instalarea de noi puncte vamale. Repet, soluția este să se lucreze metodic pentru schimbarea conștiinței populației. Este un efort pe termen lung, care poate dura și pe mandatul viitorilor președinți ai Republicii Moldova.

În Transnistria profilurile psihologice de genul Mova și Krasnoselski sunt pe mult timp. Pentru perspectiva a 10-15 ani va fi o reproducere permanentă a acestor profiluri. Cei din vârful puterii de aici nu pot gândi altfel. Ei așa au fost crescuți, ei vor alege oameni din anturajul lor și nu va exista nicio posibilitate alternativă de a schimba această situație.

Dacă până în 2014-2015 în regiune, timp de 25 de ani, totuși se mai organizau anumite cercetări sociologice, sondaje, monitorizări, se studiau stările de spirit din societate, atunci acum astfel de lucruri sunt practic imposibile. Și nu doar din cauza Covid-ului, acestea sunt imposibile în principiu, din cauza situației și atmosferei din regiune și a însuși conceptului care stă la baza puterii. Astfel de sondaje nu sunt necesare pentru că imediat ar scoate la iveală nivelul de nemulțumire din societate și gradul de neîncredere în putere.”

Chiar dacă anumite lucruri se spun în exterior, în Transnistria aceste lucruri nu ajung…

Europa Liberă: Să revenim un pic la atmosfera din interiorul Transnistriei. Ați spus că populația este nemulțumită de ce se întâmplă, dar tace. Dar unde și cât de multe poate spune o persoană care este nemulțumită, care vede lucrurile altfel? Cum se poate manifesta ea în Transnistria? Își poate exprima, la modul real, punctul de vedere undeva?

- „Anii 2020-2021 au arătat că își poate spune părere doar prin intermediul unui mecanism formal și poate comunica cu anumiți reprezentanți ai puterii. Sau poate ieși în afara regiunii – există cazuri absolut singulare ale unor reprezentați ai opoziției care nu au fost auziți în interior și au putut vorbi doar în afara Transnistriei. Dar chiar dacă anumite lucruri se spun în exterior, în Transnistria aceste lucruri nu ajung.

Cei care sunt nemulțumiți în principal scriu scrisori către putere. S-a păstrat încă corespondența pe hârtie și mai este și cea electronică. Și având în vedere că astfel de adresări există, putem constata că oamenii încearcă totuși să-și exprime nemulțumirile și cumva, foarte copilărește, să se adreseze acestui patronaj al puterii cu rugăminți naive de genul: „tătucă, te rog să mă ajuți!”

Europa Liberă: Adică ei se adresează puterii de la Tiraspol?

- „Da. Oamenii chiar au deja un reflex – li se spune că imediat ce se întâmplă ceva, trebuie să scrie. În administrația președintelui Krasnoselski există o „direcție generală pentru lucrul cu adresările cetățenilor”, care trimite imediat toate scrisorile primite la tot felul de structuri. Așa a fost și în cazul meu, de mai multe ori – te pomenești cu un teanc de documente de la tot felul de instanțe pe care poți, nu știu, să le păstrezi în arhiva familiei, să le pui în ramă sau să le recitești. Este singurul rezultat pe care îl poți obține”.

Europa Liberă: Dar există vreo opțiune de exemplu de a publica undeva în presă vreun apel din partea vreunei organizații neguvernamentale sau a unor? Așa se întâmplă în orice stat democratic. Sau să faci un site pe internet și să-și publici acolo poziția?

Miliția este principalul executor și organul care controlează cam tot ce se întâmplă în ultimii ani

- „Există trei aspecte. În Transnistria este un teren foarte arid, secat și tern atât în spațiul internetului, cât și în presă, unde nu se poate imagina publicarea unei astfel de declarații. În al doilea rând, nimeni nu va permite. Și în al treilea rând – toți se vor teme de consecințe. Pentru că dacă nu vorbiți anonim, ci încercați să vă afirmați din nume propriu, veți fi supus unor represiuni din partea ministerului de interne. Miliția este principalul executor și organul care controlează cam tot ce se întâmplă în ultimii ani, începând cu 2020 și cred că și anul viitor va fi la fel. Este o bâtă a puterii de care depinde sănătatea și comunicarea Dvs. Mai mult nu există nimic – doar miliția care vă va persecuta imediat. Adică este imposibil, este de neimaginat în prezent.”

Europa Liberă: Am văzut exemplul comunistului Samonii care scria pe rețelele de socializare, chiar dacă nu din nume propriu, am văzut exemplul lui Ciorba care a stat în închisoare tot pentru că era activ pe rețelele de socializare…

- „Ciorba și Sanomii sunt doar ce s-a văzut la suprafață, sunt grupuri foarte înguste care sunt foarte departe de a reprezenta toată amploare fenomenului care există în rândul populației. Și este doar o mică parte din ce s-ar putea spune. Pentru că populația ar putea spune mult mai mute lucruri.”

Europa Liberă: Acestea sunt informațiile care au reușit să iasă din Transnistria, despre care s-a aflat în afară.

- „Ce a ajuns în afara Transnistriei, da, este un ecou slab, un ecou abia sesizabil al evenimentelor reale. Mai ales că și Ciorba, și Samonii sunt în afară și este puțin probabil să poată reveni în viitorul apropiat.”

Europa Liberă: Dar, apropo, cât de departe trebuie să pleci din Transnistria ca să te simți în siguranță, atunci când nu ești de acord cu puterea?

- „Acum este greu de spus pentru că în afară există o anumită rețea de agenți pro-transnistreni și se pare că nici măcar la Chişinău nu te poți simți chiar în siguranță astăzi și nu poți vorbi liber despre lucrurile despre care discutăm acum. Trebuie să pleci destul de departe. Poate la Kiev…”

Europa Liberă: Nici măcar nu la Odesa?

- „Nici măcar la Odesa. Poate la Kiev, poate chiar în România, la București sau la Iași.”

În afara Transnistriei oamenii trăiesc totuși în altă lume…

Europa Liberă: Am auzit voci la Chişinău care se întrebau de ce un om de la Tiraspol nu s-ar duce pur și simplu în judecată și nu și-ar demonstra nevinovăția? De ce trebuie să-ți iai repede lucrurile și să fugi undeva, dacă poți demonstra acasă la tine că ai dreptate să să-ți trăiești viața liniștit?

- „Voi spune un lucru dur care unora li se poate părea fantastic, pentru că în afara Transnistriei oamenii trăiesc totuși în altă lume. Aici sistemul de justiție, judecătorii sunt nu doar complet corupți, ci și complet montați în angrenajul presiunii administrative. Instanța de judecată nu este un mediator, un arbitru. Aici nu vă va fi asigurată niciun fel de protecție. Toți înțeleg foarte bine că vor fi aplicate nu doar pedepsele deschise, dar că se va face totul ca omul care a depus plângere sau a încercat să demonstreze că are dreptate să devină un paria al societății.

Noi avem câțiva apărători ai drepturilor omului. Numele acestora sunt cunoscute, cel mai cunoscut este Stepan Popovski, mai sunt și alți câțiva despre care nu știe nimeni. Aceștia s-au afirmat nu prin intermediul instanțelor locale, ci au mers la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ei au reușit chiar să câștige câteva cazuri.

Perspectiva vieții acestor oameni în interiorul Republicii Moldova este practic egală cu zero. Ei fie fug din Transnistria, fie nu sunt în stare să se ocupe de activitatea lor profesională. Activitatea de apărare a drepturilor omului în Transnistria este în general o chestiune din domeniul fantasticului, pentru că aceasta pur și simplu comportă riscuri pentru viață. Dacă vă apucați să apărați un om care are un dosar – fie el penal, fie cu acuzații legate de extremism - veți fi imediat acuzat de lucruri inventate și nu vi se va da posibilitatea să fă faceți meseria.

Și un aspect interesant. Informația despre aceste lucruri circulă din gură în gură, la modul cel mai primitiv, la nivelul secolului XIX. Și oamenii preferă să nu aibă treabă cu instanțele de judecată sau, în cel mai rău caz, să apeleze doar pentru chestiuni care țin de lucruri minore, cotidiene. Niciodată nu au existat chemări în judecată pentru cauze politice.

Mai mult, ați amintit de epoca stalinismului, eu însă vă voi aminti despre epoca brejnevismului, când toate dosarele politice, toate acuzațiile că ai fi disident, că ai fi împotriva puterii erau catalogate drept dosare penale. Așa se întâmplă acum în Transnistria.

La noi sunt două exemple minunate – Vardanian și Ilcenko – jurnaliști care au ajuns sub tăvălugul serviciilor speciale ale republicii moldovenești nistrene.

După evenimentele din noiembrie-decembrie 2020, alegerile legislative de atunci, Sherifful s-a supărat atunci foarte tare pe popor și pe alegători. Au venit foarte puțini oameni la votare, alegătorii au făcut astfel opoziție și au ignorat alegerile. Cu greu s-a reușit prelungirea atribuțiilor deputaților Sheriffului. Pentru alegerile de la sfârșitul anului 2021 s-a discutat mult timp că poate că s-ar putea invoca faptul că e Covid și votarea să nu aibă loc în general.

Evident că un om dintr-un sat nu poate concura cu resursa administrativă. Dar cel mai uimitor este faptul că noi în general nu mai avem alegeri alternative, adică noi nu mai vedem nicio alternativă pentru Krasnoselski. Repet, nu au fost alegeri, ci o prelungire a atribuțiilor. Și acesta, evident, va continua să-i țină în închisori pe deținuții de care are nevoie pentru ca să poată la un moment dat să demonstreze un gest de clemență, pe unii să-i elibereze, pe alții să-i mai țină, ca să se simtă „mâna de fier” a creaturilor Sheriffului.”

Europa Liberă: Îl aveți în vedere pe Oleg Horjan?

- „Îl am în vedere nu doar pe Horjan, acolo mai este un șir întreg de figuri din anturajul fostului președinte Șevciuk, care au termene de detenție.”

Maia Georghievna să-și continue linia pentru a lupta cu corupția transnistreană și cu Sherifful…

Europa Liberă: Ce poate face Chişinăul și partenerii occidentali ca să-i susțină pe oamenii care poate că gândesc altfel decât puterea, au o altă poziție, vor să vorbească, dar se tem, pentru că este periculos?

- „Cred că aici am putea puncta câteva lucruri care mi se par adecvate și care ar putea aduce și rezultate.

În primul rând ar fi foarte bine ca Maia Georgievna (Maia Sandu – n.red.) să-și continue linia pentru a lupta cu corupția transnistreană și cu Sherifful, pentru ca aceasta să devină o linie fermă și de neschimbat a președintelui și a Guvernului Republicii Moldova, în pofida a orice. Pentru ca cei din Transnistria să simtă că măcar într-o oarecare măsură nu neapărat că sunt presați, dar măcar că acțiunile lor pot fi calificate și taxate nu doar pe interior, unde oamenii nici măcar nu înțeleg – „cum adică, să-i taxezi pe cei de la putere?”.

Al doilea moment important este că în raport cu populația Transnistriei trebuie să existe o politică specială. Sunt situații în care o persoană este nevoită să plece din Transnistria, când nu mai poate trăi acolo, chiar dacă acolo i-a rămas familia, proprietatea, anumite relații, poate chiar un loc de muncă, persoana este nevoită să se mute în Moldova. Păi iată că în Moldova nu există astăzi - și este un lucru care trebuie de făcut – așa o chestie cum este recunoașterea statutului fugarilor, oamenilor care au ajuns să fie marginalizați social nu doar ca migranți din Transnistria, dar ca oameni care au nevoie de protecția statului moldovenesc, a Guvernului și a autorităților moldovene. Și, respectiv, a organizațiilor de caritate. Acești oameni trebuie să poată avea susținere informațională.

Adică să existe un fel de patronaj pentru acești oameni, să existe o asemenea posibilitate, din punct de vedere juridic și practic. În felul acesta, dacă Moldova i-ar trata astfel, ar apărea mai mulți oameni care ar vorbi deschis despre problemele lor și despre ceea ce se întâmplă în interiorul regiunii transnistrene.

Este absolut inutil să se poarte negocieri cu republica moldovenească nistreană

În ceea ce privește Occidentul. Occidentul și în primul rând Europa trebuie să pornească de la două premise. Este absolut inutil să se poarte negocieri cu republica moldovenească nistreană despre careva transformări. Este inutil de discutat cu ei sau, mai ales, de abordat tema reducerii nivelului de militarizare. Occidentul trebuie să înțeleagă foarte bine că orice proiecte, fie ele legate și de agricultură sau de sistemul de transport, toate vor fi controlate și vor trece prin Sheriff, în interiorul regiunii. În plus, trebuie să se discute mai mult despre Transnistria între Chişinău și Kiev, pentru ca Ucraina să fie nu doar co-participant la negocieri. Pentru că de facto vocea Ucrainei astăzi este foarte importantă. Dacă Transnistria se va pomeni strânsă între Ucraina și Moldova, atunci și acolo vor începe să se producă anumite transformări.

Deci, trebuie să fie o poziție politică clară – că nu se poartă negocieri cu republica moldovenească nistreană. Astfel de negocieri sunt absolut inutile, pentru că aceste negocieri se vor limita mereu la o singură situație – voi îndepliniți protocolul, iar Transnistria nu-și schimbă poziția. Mai mult ca atât, imediat aleargă să se plângă la Kremlin.

Și eu cred că este foarte importantă acordarea unor facilități maxime din punct de vedere informațional. Adică imediat ce se aude o vocea de revoltă din Transnistria, imediat cum cineva a reușit să ajungă, să povestească, acestui om să i se dea posibilitatea să spună cât mai multe, astfel ca informația să ajungă la cât mai mulți oameni, pentru ca oamenii să știe. Pentru că din regiune iese tot mai puțină și mai puțină informație, regiunea este de facto închisă. Acesta ar fi un aspect foarte important.”

Europa Liberă: Ați vorbit despre lucrurile de care se tem oamenii în Transnistria. Dar de ce se teme puterea din Transnistria?

- „În Transnistria puterea astăzi nu se teme practic de nimic. Ei au câte două-trei pașapoarte, minim 3-4 cetățenii, se deplasează liber chiar și prin România, sunt gata în orice moment să-și ia valizele și să plece în Rusia sau în alte state din regiune – nu în Ucraina, evident, dar în Belarus sau în Turcia de exemplu. Există o mulțime de structuri - și angajații din miliție, și din toate celelalte structuri de forță - și, repet, sunt foarte multe, inclusiv ministerul justiției sau ministerul apărării, plus o mulțime de diviziuni speciale – unde oamenii automat primesc, imediat, două pașapoarte: cel intern, fantasticul pașaport transnistrean care nu folosește nicăieri în altă parte, și cel rusesc. Și acești oameni din start se consideră ca locuind temporar pe teritoriul Transnistriei. Adică transnistreni, dar care locuiesc temporar pe acest teritoriu, administratori temporari, mercenari.”

***

Așadar, o discuție pe care am avut-o cu un locuitor al regiunii transnistrene care ne-a rugat să nu-i dăm numele pentru că, spune el, riscă să fie persecutat de structurile de forță din regiune pentru faptul că și-a permis să-și spună public punctul de vedere și nemulțumirile față de regimul de la Tiraspol.

În mare parte ei spun adevărul. Este realitatea pură din regiunea transnistreană…

Pentru a ne lămuri cât adevăr este în aceste declarații și cât de îndreptățiți sunt oamenii din stânga Nistrului să se teamă de consecințe, atunci când spun deschis că sunt nemulțumiți de administrația de la Tiraspol, am stat de vorbă cu Ion Manole, directorul Promo-Lex, organizație care de ani de zile monitorizează abuzurile din domeniul drepturilor omului din regiunea transnistreană și reprezintă mai multe dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Poate că, totuși, acești oameni exagerează și lucrurile nu sunt chiar atât de grave?

Europa Liberă: Dle Ion Manole, am discutat cu câteva persoane din regiunea transnistreană care ne-au contactat și care ne-au spus lucruri destul de dure legate de viața lor din regiune, spunându-ne că nu există niciun fel de posibilitate de a-ți spune punctul de vedere acolo, de a fi cumva nemulțumit față de regim, față de sistem și că există pericol pentru securitate și pentru viață atunci când oamenii încearcă să-și arate poziția sau să spună că sunt nemulțumiți.

Atunci când discuți cu oameni care își vorbesc pe o asemenea tonalitate, îți spun asemenea lucruri involuntar apare întrebarea: „Dar poate că ei totuși exagerează. Poate că lucrurile nu stau chiar așa?” Pentru că suntem în Europa, secolul XXI și nu poți pentru o postare pe rețelele de socializare să riști să fii asasinat sau să fii concediat. Din experiența Dvs la Promo-Lex, exagerează acești oameni, atunci când vorbesc cu asemenea termeni, pe o asemenea tonalitate?

Ion Manole
Ion Manole

Ion Manole: „De regulă, aceste persoane sunt oameni disperați, de regulă ei au încercat deja toată căile legale, juridice, civice - și au eșuat. Evident că după atâtea eforturi și eșecuri ei deja sunt disperați și poate că în unele situații mai exagerează. Dar în mare parte ei spun adevărul. Este realitatea pură din regiunea transnistreană. Și probabil că ei, fiind disperați, nu mai au ce pierde.”

Nu există nicio instituție, nicio posibilitate, nicio organizație națională sau internațională care le-ar garanta acestor oameni drepturile…

Europa Liberă: Să iasă, să publice ceva, să-și spună punctul de vedere undeva la Tiraspol – de ce nu ar face-o?

Ion Manole: „Pentru că nu există nicio instituție, nicio posibilitate, nicio organizație națională sau internațională care le-ar garanta acestor oameni drepturile și le-ar apăra securitatea lor în cazul în care ei ar avea probleme.”

Europa Liberă: Dar justiția? Mecanismele din justiție? Te duci, dai în judecată, îți aperi drepturile – de ce nu ar face ei lucrul acesta?

Ion Manole: „Haideți să comparăm spre exemplu cu Belarus. Păi iată că în regiunea transnistreană este mult mai rău decât în Belarus. Acolo cel puțin e un stat recunoscut, acolo sunt instrumente, sunt pârghii, sunt mecanisme internaționale de monitorizare. Acest teritoriu al Republicii Moldova – mă refer la stânga Nistrului – este un teritoriu închis. Închis pentru monitorizare, închis pentru opinii liber exprimate de către cetățeni. În stânga Nistrului nu veți vedea emisiuni de genul celor pe care le face Europa Liberă, în care oamenii își spun părerea, o argumentează foarte bine. Instituțiile media din stânga Nistrului nu sunt independente și, respectiv, trebuie să promoveze doar un mesaj care convine și este verificat, exact ca în perioada sovietică.

Și atunci, dacă nu există în acest teritoriu aceste elemente – de societatea civilă nici nu mai vorbesc, aceasta este persecutată, este intimidată, este practic neutralizată – deci, într-un astfel de teritoriu evident că nu poți să ai nicio garanție. Și nici nu te poți aștepta la o solidaritate a cetățenilor cu tine, în cazul în care vei avea probleme…”

Europa Liberă: Deci, rămâi singur, ca în perioada stalinistă, și încă și arătat cu degetul…

Ion Manole: „Exact. Și impunitatea care există acolo descurajează oamenii, pentru că ei știu că nimeni nu-i va apăra, ei știu că în cazul în care vor avea probleme nimeni nu-i va putea ajuta. Unica lor speranță este să se uite peste Nistru, către Chişinău. Iar din păcate la Chişinău, așa cum am mai spus, nu avem nici instituții ale statului, nici altfel de instituții – civice sau internaționale – care s-ar ocupa nemijlocit de astfel de astfel de cazuri și astfel de probleme.”

Europa Liberă: Dle Manole, oamenii cu care am vorbit arătau destul de necăjiți, se vedea că nu o duc deloc bine.

Ion Manole: „Probabil că acesta este rezultatul sărăciei. Și în special a sărăciei oamenilor care au avut cândva o poziție civică a lor, au avut o altă opinie pe care au încercat să o exprime la nivel local. Iar noi știm că un regim nedemocratic se simte foarte incomod și neconfortabil cu oameni care gândesc altfel, sau cu organizații care promovează gândirea liberă și libera exprimare.

Și atunci, să ne amintim că cea mai eficientă și cea mai gravă amenințare pe care o avem în stânga Nistrului este amenințarea cu concedierea. Deci, în momentul în care o persoană devine incomodă sau exprimă o opinie critică la adresa regimului sau la adresa anumitor persoane care dețin funcții sau poziții „oficiale”, să le spunem așa, în stânga Nistrului, prima pedeapsă pe care o primește este concedierea. Iar amenințarea că tu vei fi concediat, că rudele tale vor fi concediate, este una destul de eficientă în astfel de cazuri.

Și odată fiind concediați și pierzându-și astfel toate sursele de venit, acești oameni se pomenesc într-o situație și mai grea, în primul rând din perspectivă financiară.”

Ion Manole
Ion Manole

Europa Liberă: Și aici trebuie să ținem cont și de faptul că în regiunea transnistreană există acest holding Sheriff, care are afaceri, face angajări practic în toate domeniile. Și în momentul în care ai intrat pe „lista neagră” a Sheriff-ului practic nu mai ai nicio șansă să urci cumva, sau să ai vreo perspectivă de a te angaja undeva, chiar dacă ar fi vorba despre o afacere privată.

Ion Manole: „Așa este. Noi avem chiar cazuri pe care le-am reprezentat la Curtea Europeană. Persoanele care au intrat în dizgrația administrației de la Tiraspol au ajuns practic în condiția și în situația în care au trebuit să plece din această regiune. Și marea lor majoritate au plecat - și nu doar în Republica Moldova, dar și mai departe.”

Europa Liberă: Deci, pierzi totul și devii un nimeni. Exact ca în perioada lui Ceaușescu din România sau de represiunile din fosta URSS.

Ion Manole: „Exact. Și este bine că acum avem hotarele deschise și cei care pot, reușesc și au vârsta mai tânără reușesc să plece să-și aranjeze viața. Celor care au o vârstă mai înaintată le este mult mai complicat și mai dificil.”

Europa Liberă: Dle Manole, în această situație, gândul de speranță cel mai apropiat – încerc să mă pun în locul acestor oameni – pentru ei ar fi Chişinăul: să încerce să-și caute acolo protecție, un rost. Pot apela acești oameni la autoritățile de la Chişinău pentru un asemenea sprijin? Se vorbește mult despre drepturile omului și despre faptul că trebuie să avem grijă de oamenii din stânga Nistrului și că facem foarte multe pentru ei. În ce măsură e doar o declarație și în ce măsură se poate ajunge și la fapte?

Ion Manole: „De la declarație până la fapte în cazul Republicii Moldova este o cale foarte lungă, din păcate. Din experiența noastră, vă spun cu mâna pe inimă, în marea majoritate, dacă nu chiar în toate cazurile, atunci când am avut nevoie de implicarea statului sau a anumitor instituții ale statului, ca să apere, să ajute o persoană care avea nevoie urgentă la acel moment de suportul statului – chiar dacă erau cetățeni ai Republicii Moldova – nu a fost posibil. Dimpotrivă, noi eram nevoiți nu doar să-i asistăm pe acești oameni, care aveau nevoie nu doar de suport juridic pe partea dreaptă a Nistrului, dar aveau nevoie și de un acoperiș de asupra capului, aveau nevoie de un pat pe o anumită perioadă până se rezolvă anumite probleme pentru ei. Și, din păcate, Chişinăul, nu are niciun astfel de instrument. Și, o spun cu regret, nici nu vor să se gândească la un astfel de instrument.

Este important să avem o instituție, un instrument prin care să poată fi ajutați oamenii care au probleme în stânga Nistrului…

Noi insistăm pe parcursul ultimilor ani - și vom încerca acum să apăsăm pedala, să accelerăm pe acest subiect, pentru că este important să avem o instituție, sau să avem un instrument prin care oamenii care au probleme în stânga Nistrului, care nu se mai pot întoarce în stânga Nistrului, să poată beneficia în anumite condiții, periodic, sau pentru o anumită perioadă, de asistența foarte clară, pentru anumite categorii foarte clare, de asistența statului.”

Europa Liberă: Să încercăm să aruncăm o privire și către organizațiile internaționale, organizațiile care au teoretic un cuvânt de spus în procesul de reglementare transnistreană – același OSCE sau cei care vin cu donații în cadrul Măsurilor de consolidare a încrederii. De ce până în acest moment vorbim, la nivel internațional, doar despre două-trei cazuri, două-trei nume – Sanomii, Horjan, Larisa Calic și poate încă două-trei cazuri despre care se știe că sunt persecutate acolo – din moment ce fenomenul acestor abuzuri este atât de amplu precum îl descrieți Dvs.?

Ion Manole: „Eu cred că dacă vom avea la Chişinău o persoană în guvern care ar ști exact ce trebuie să facă executivul de la Chişinău și apoi și partenerii internaționali, atunci lucrurile ar fi diferite – lucrurile s-ar schimba, vă garantez acest lucru. Este important ca autoritățile noastre să înțeleagă că este totul în mâinile lor.

Cheia este la Chişinău. Fără un plan elaborat de autoritățile noastre organizațiile internaționale nu vor ști ce să facă…

Deci, este important că mingea acum este la Guvern. Acolo trebuie să se înțeleagă că fără un plan de acțiuni elaborat foarte bine de autoritățile noastre organizațiile internaționale nu vor ști ce să facă. Noi trebuie să înțelegem că organizațiile internaționale acționează în primul rând în baza mandatelor lor. În al doilea rând, în baza percepțiilor persoanelor care muncesc în aceste instituții. Și de ce să nu o recunoaștem, uneori, sau în multe cazuri, și în baza intereselor pe care le au anumiți actori care sunt în aceste instituții, sau anumite persoane. Care, la fel, sunt și ei oameni – pot fi neprofesioniști, pot fi influențați sau, doamne ferește, pot fi chiar și corupți, noi nu știm acest lucru.

Nicu Popescu: Dialogul rămâne singura soluție în reglementarea transnistreană
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:03 0:00

Dar toată responsabilitatea rămâne pe umerii și pe seama autorităților constituționale. Atâta timp cât nu avem un gospodar în această gospodărie, care este Republica Moldova, atâta timp cât nu avem o persoană competentă și responsabilă, lucrurile nu se vor schimba.”

Europa Liberă: Deci, problema este nu doar în abuzurile care au loc la Tiraspol, dar și în inconsistența politicilor promovate toți anii de Chişinău?

Ion Manole: „Foarte corect. Abuzurile care au loc la Tiraspol sunt consecința incompetenței și inacțiunilor din partea Chişinăului. Totul se află aici. Toate cheile se află aici”.

Aici e Radio Europa Liberă

XS
SM
MD
LG