Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

marți 23 ianuarie 2018

Calendar
ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stephane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezia vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăi şi Dvs o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.

Andrei Ţurcanu: Cu idolii și idolatria, mărturisesc, stau prost. O poză făcută mai demult de Nicolae Răileanu, în care eram extrem de concentrat la spusele lui Vladimir Beșleagă, l-a făcut pe Mihai Cimpoi să remarce: „În sfârșit, și Andrei Țurcanu ascultă pe cineva”. Spre deosebire de preocupările mele critice, unde încercam să pun în rezonanță caracterul lui Vasile Coroban cu nuanța neologistică a frazei lui Cimpoi, nici vorbă să-mi treacă prin minte „prostia” să-i vreau de maeștri pe poeții epocii juneței mele! Chiar și pe cei mai buni – câțiva! – pe care îi aveam. Nu mă recunoșteam, ca poet, în scrierile lor și nu vedeam să pot ceva învăța din arta lor. De citit citeam absolut totul ce se publica. Și azi mai păstrez în memorie o istorie vie a poeziei românești din Basarabia sovietică. În forul meu intim însă simțeam cu acuitate că poetica tranzitivă a acestei lirici, imagistica plasticizantă și ambianța realistă, recognoscibilă în nsemnele ei preponderent rustice, nu cadrau defel cu universul metaforico-parabolic crepuscular al poeziei mele, cu miza acesteia pe tensiunile sumbre, dramatice ale unei conștiințe umane și istorice damnate, cu accentul pus pe sugestia onirică și simbolul de sorginte culturală, mitologică și biblică. Maeștrii mei i-am regăsit în altă parte, unii în alte vremuri: expresioniștii germani, apoi Kavafis, Ezra Pound, T. S. Eliot, Ted Hughes, Silvia Plath și, din poeții români, Ioan Alexandru, cel din „Infernul discutabil” și „Vămile pustiei”, Mircea Ciobanu, Nichita, bineînțeles, etc. Întâlnirea cu aproape fiecare din ei a fost, pot afirma fără a exagera, un șoc existențial, o recunoaștere a propriei identități.

Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

A. Ţ.: Acum nu mă mai caută nimeni. Probabil, din cauză că eu nu dau vreun semn că mi-ar plăcea să fiu deranjat. Odinioară însă mi s-au trimis sau mi s-au pus direct în mână maldăre de manuscrise ale diferitor dibuitori în ale poeziei. Se adresau, firește, criticului literar, nu poetului, de care puțini aveau știință. Cu unii debutanți am petrecut ore, zile întregi. Unele manuscrise mi-au luat, pentru descâlcirea lor, chiar săptămâni, eforturi din care, ca să dau o pildă, a rezultat „Obstacolul sticlei” de Lorina Bălteanu. Regret această risipă de timp? Nu. Pe atunci aveam în față o eternitate, nu o viață de om, așa că ceea ce conta era plăcerea de a găsi în tonele de minereu grăuntele de aur al poeziei. Azi sunt mai zgârcit cu timpul meu. Și nici nu aș mai avea răbdarea de altădată să răscolesc grămezi de moloz în speranța că voi găsi mărgăritarul poeziei autentice. Cu totul altceva e rolul de îndrumător în cercetarea literară. Un rol pe care încerc să-l susțin, onest și responsabil, în munca de dirijare a lucrărilor de doctorat de la Academie! Dincolo de prestanța unui cercetător vreau mereu să văd un critic literar, care lucrează temeinic, în deplină cunoaștere a surselor, cu disciplina maximă impusă de un sistem axiologic și metodologic bine definit. Să dai, mai întâi, de un tânăr absolvent al unei instituții superioare de învățământ sensibil, inteligent, talentat. Apoi să-l ajuți să-și sistematizeze lecturile, să-l faci să înțeleagă cât de importantă este în procesul scrierii rigoarea gândirii și nuanța cuvântului, să-i stimulezi, în discuții literare concrete, personalitatea, indicându-i doar reperele, fără a-l țintui în niște limite restrictive. Și... în sfârșit... să-l vezi că pornește singur, cătinel, că ajunge la niște înțelesuri de care el e cel care se miră mai tare, lăsându-l, firește, și pe îndrumătorul său oarecum surprins... Poate fi ceva mai frumos, mai viu și mai durabil decât această legătură intimă de vase comunicante?

Andrei Țurcanu
Andrei Țurcanu

Curriculum Vitae

Poet, critic literar, eseist.

Data şi locul naşterii: 1 septembrie 1948, în satul Cigârleni, Ialoveni.

Studii şi activitate: A absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, 1971. Doctorantura la Institutul de Literatură Universală „M.Gorki” al AȘ din Moscova. Deputat în primul parlament democratic al R. Moldova. Consilier prezidenţial. Cercetător ştiinţific principal, șef de sector la Institutul de Filologie al AŞM. Profesor la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”din Chişinău. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și din România.

Apariţii editoriale:

„Martor ocular”, critică, Ch., 1983;
„Regăsirea numelui”, critică literară, Ch., 1990;
„Bunul simţ”, eseuri, Ch., 1996;
„Cămaşa lui Nessos”, poezii, Ch., 1988, ed. a II-a -1996;
„Elegii pentru mintea cea de pe urmă”, poezii, Ch., 2000;
„Destin întors”, poezii, Ch., 2005;
„Sabatul sau noaptea vrăjitoarelor politicii moldoveneşti”, eseu politic, Ch.,2000;
„Plânsul centaurului”, poezii, Ch., 2008;
„Estuar”, poezii, Ch., 2008;

„Interior în roşu aprins”, poezii, Iași, 2012;

„Arheul marginii și alte figuri”, Iași, 2013;

„Verde regal”, poezii, Ch., 2014;

„Verde regal”, poezii, ed. II, completată, B., 2015;

„Zăpezi în august”, poezii, Ch. 2015;

„Dreptul la nume. O antologie a poeziei șaizeciste din Basarabia”, Ch., 2016

„Cartea din mâna lui Hamlet”, dialoguri literare cu Nina Corcinschi, Ch., 2017

Premii:

Premiul USM pentru publicistică, 2000;

Premiul Centrului Independent de Jurnalism:”Jurnalistul care a provocat cel mai mult opinia publică în anul 1999”;

Premiul USM „Grigore Vieru”, 2011;

Premiul pentru eseu al Ministerului Culturii – Salonul internațional de carte, Chișinău, 2013;

Premiul pentru poezie al Ministerului Culturii – Salonul internațional de carte, Chișinău, 2015;

Premiul Național al Republicii Moldova, 2016.

Contacte:

andrei.a.turcanu@gmail.com

Tel. (373)68715454

Ierte-mi-se parafraza neaoşă a celebrei fraze holderliniene („În chip poetic locuieşte omul pe acest pământ”), întoarsă pe toate părţile de Martin Heidegger pentru a deveni una dintre axele gândirii sale; şi românul, care zice-se s-a născut poet, în ce chip trăieşte pe plai?

Cel puţin o dată pe an – de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie (perfectă sincronizare a celor două ţări, România şi Republica Moldova!) – e de bun simţ să-i chestionăm pe urmaşii lui Vasile Alecsandri, cum e cu lectura poeziei. A făcut-o revista Sinteze din Cluj-Napoca, în nr. de noiembrie-decembrie 2017, într-un număr special intitulat „Statul Paralel al Poeziei”, iar ceea ce dezvăluie o anchetă IRES dă de gândit: doar 2% dintre români declară că citesc în mod frecvent poezie; 27% dintre români recunosc că au scris cel puţin o singură poezie; unul din cinci români ştie numele unui poet contemporan (Dinescu, Blandiana, Cărtărescu – în ordinea preferinţelor); Eminescu este mai citit în Transilvania, Banat, Muntenia şi Oltenia, decât în Moldova, iar Adrian Păunescu e de două ori mai citit în Moldova comparativ cu alte regiuni. Asta, în linii mari; luat la bani mărunţi, tabloul arată astfel: la întrebarea „Cine este poetul român preferat de Dvs.?”, topul arată în felul următor: Mihai Eminescu – 58,5%; Ion Creangă (sic!) – 3,7%; Adrian Păunescu – 3,5%; George Bacovia – 3,4%; Lucian Blaga – 2,5%; Vasile Alecsandri – 2,0%; Nichita Stănescu – 1,6%; Octavian Goga – 1,5%; Ion Minulescu – 1,2%; Tudor Arghezi – 0,9%; George Topârceanu – 0,5%; Nicolae Labiş – 0,3%. Mai puţin surprinzătoare sunt răspunsurile (ca la şcoală!) la întrebarea „Care este titlul poeziei Dvs. preferate?”: Luceafărul de M. Eminescu – 21,3%; Mama şi Iarna pe uliţă de G. Coşbuc – 2,5%; Scrisorile de M. Eminescu – 2,2%; La steaua de M. Eminescu – 1,3%; Plumb de G. Bacovia – 1,3%; Ce te legeni? de M. Eminescu – 1,3%; Pe lângă plopii fără soţ de M. Eminescu – 1,0%; Moartea căprioarei de N. Labiş – 0,9%; Mioriţa – 0,9% ş.a. Nu-i greu să remarci că-n top tenul preferinţelor pe texte, nu figurează decât trei autori – Eminescu, Coşbuc şi Bacovia –; atât că diferenţa dintre cel din fruntea clasamentului (21,3%) şi următorii doi (2,5%) e de-a dreptul strivitoare.

Despre ce vorbesc aceste statistici? Despre şcoală, în cazul preferinţelor pe texte (că doar nu vă imaginaţi cum tot românul cititor de poezie se apucă să recitească, a câta oară, cele 98 de strofe ale Luceafărului; mai treacă-meargă, Mama sau, sezonier, Iarna pe uliţă); despre impactul mass-media, în cazul poetului preferat (Adrian Păunescu în imediata apropiere a lui Eminescu, chiar dacă la o distanţă de 55%, dar devansându-i pe Bacovia, Blaga, Stănescu sau Arghezi – se poate una ca asta?!) sau a poetului contemporan cunoscut (Dinescu, Blandiana, Cărtărescu – toţi trei vedete media). (Între paranteze fie spus, sunt curios ce-ar fi răspuns aceiaşi români cititori de poezie la întrebarea: „Care este versul Dvs. preferat?”; eu unul aş fi ezitat între „Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”, „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă” şi „Eu de sus de pe deal nu ştiu cum privii pentru totdeauna”…)

Aceeaşi publicaţie a avut inspirata idee să publice ample interviuri cu câţiva poeţi români contemporani – dintre care unul, Ion Mureşan, laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu” –, consacraţi (Şerban Foarţă) sau tineri (Ştefan Manasia) & neliniştiţi (Ada Milea), fără a-l uita pe „cel mai cunoscut poet anonim român – Ivcelnaiv”, urmate de texte eseistice semnate de „greii” Mircea Muthu, Ion Pop, Adrian Alui Gheorghe, Nichita Danilov ş.a.

Inspirat, ca de fiecare dată când vine vorba de creaţie, Ion Mureşan s-a întrecut pe sine însuşi, în cele 9 pagini acordate cu generozitate de Sinteze; voi cita doar două fragmente, spre luare aminte: „…poezia este o relaţie între două realităţi, la fel de puternice: realitatea obiectivă şi realitatea subiectivă. Subiectivitatea este o realitate. Poezia face legătura între aceste două realităţi, prin poezie începi să înţelegi că lumile sunt legate. Poezia este dovada existenţei lui Dumnezeu, cea mai mare dovadă a existenţei Lui, pentru că ea demonstrează că toate lucrurile sunt legate unele de altele, că toate lucrurile din Univers comunică, şi lucrurile interioare, şi fragmentele de subiectivitate comunică între ele, şi ideile comunică între ele, şi cuvintele comunică între ele. Becquerel, un fizician de la începutul secolului XX, spunea că, dacă mişti un deget pe Pământ, ceva se mişcă pe Sirius. Asta dovedeşte că universul este o ţesătură de relaţii, că nu poţi să mişti ceva într-o parte a universului fără să se mişte ceva în altă parte a universului. Eu am mers ceva mai departe şi am zic că, dacă mişti ceva în cuvântul deget, ceva se mişcă în cuvântul Sirius”, şi, ceva mai încolo: „Omul contemporan are nevoie de poezie ca de hrană. (…) Teoria mea e ca în cazul unui organism bolnav; dacă apare o infecţie undeva, el secretă anticorpi, leucocite şi înconjură infecţia şi o neutralizează. La fel şi într-o societate bolnavă, poeţii sunt anticorpii sociali care înconjoară răul, înconjoară infecţia socială şi încearcă să o neutralizeze. (…) este o încercare de a îndepărta răul, de a îndepărta urâtul din lume şi din preajma lui, e o încercare de a vedea lumea în culori frumoase şi de a şi-o face dragă, de a şi-o apropia, de a se împrieteni cu ea”.

Revenind cu picioarele pe pământ (românesc / moldovenesc), nu pot să nu mă întreb de pe acum: şi Premiul Naţional „Mihai Eminescu” & Premiul „Constantin Stere” al Ministerului Culturii din Republica Moldova, acordate ambele pe 15 ianuarie, la Botoşani & la Chişinău, vor reflecta adevărata scara valorică sau conjunctura de moment?

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG