Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

miercuri 25 aprilie 2018

O creştere prin scădere

Între 19 şi 22 aprilie, la Chişinău, are loc cea de-a XXII-a ediţia a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, iar ideea inspirată a organizatorilor a fost să invite şi nişte autori români contemporani care excelează în domeniu:

Lavinia BRANIŞTE (n. 1983, Brăila); volume: Povești cu mine (poeme, Paralela 45, 2006), Cinci minute pe zi (proză scurtă, Casa de pariuri literare, 2011), Escapada (proză scurtă, Polirom, 2013), Rostogol merge acasă (literatură pentru copii, Arthur, 2016), Interior zero (roman, Polirom 2016), Jungla lui Toco (literatură pentru copii, Cartier, 2017), Melcușorul (literatură pentru copii, Cartier, 2017);

Adina ROSETTI (n. 1979, Brăila); volume: Deadline (roman, Curtea Veche, 2010), Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul (literatură pentru copii, Curtea Veche, 2014), De zece ori pe buze (proză scurtă, Curtea Veche, 2015), Cartea Curajului (literatură pentru copii, Curtea Veche, 2016), De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură (literatură pentru copii, Curtea Veche, 2016);

Alina PURCARU, (n. 1982); volume: Rubik (coautoare, roman colectiv, Polirom, 2008), Povești cu scriitoare și copii (coordonatoare, Polirom, 2014), rezistență (poeme, Cartea Românească, 2016), Alte 10.000 de semne/ Otros 10.000 caracters (coordonatoare , Editura ICR, 2017, antologie bilingvă de proză românească), Catrina și Marele Domn-Somn (literatură pentru copii, Cartier, 2017).

Tustrele au citit joi seara la Librăria din Centru, în prezenţa unui public (de dorit mai) numeros, în mare parte tânăr şi foarte tânăr. După lectură, o improvizată masă rotundă pe teme de actualitate literară. Şi iarăşi toate trei scriitoare au remarcat cum piaţa de carte a readus în actualitate cartea pentru copii. Şi dacă tot vorbim de piaţă de carte, iată şi statisticile (a se vedea: http://www.contributors.ro/cultura/vin-alegerile-ceva-despre-%E2%80%9Ecaramida-umana%E2%80%9D-din-care-e-facuta-romania/):

La o la o populație de peste 20 de milioane de locuitori, cifra de afaceri anuală a pieții de carte din România este de 60 de milioane de euro. Acum comparați această cifră cu cea a pieții de carte în câteva țări mai mici:

Bulgaria – 60 de milioane euro;

Slovacia – 140 de milioane euro;

Ungaria – 230 de milioane euro;

Cehia – 430 milioane euro;

Danemarca – 350 milioane euro;

Suedia – 450 de milioane euro;

Olanda – 1 miliard euro.

Ce să mai vorbim de cifra de afaceri la cele mai mari țări europene (tot ele, şi mari culturi ale Bătrânului Continent):

Polonia – 1,2 miliarde euro;

Italia – 2,5 miliarde euro;

Franța – 4 miliarde euro;

Marea Britanie – 4 miliarde euro;

Germania – 9, 8 miliarde euro.

Ar fi trebuit să încep, de fapt, cu cifra de afaceri anuală a pieții de carte din Republica Moldova – noroc de editorii moldoveni că au acces, cei mai buni, pe piaţa românească! – dar mi-am zis că, după Germania celor aproape 10 miliarde, cele câteva jalnice milioane vor arăta starea reală în care – vorba unui slogan de partid – CREŞTE[M] MOLDOVA. O creştere prin scădere, dacă nu cumva prin împărţire sau chiar extragerea radicalului.

Nici o altă ţară din lume nu s-a îngrijit mai mult să-şi „potrivească” evenimentele după un anume calendar ca URSS, ideologia sovietică mizând pe impactul simbolic al unor aniversări & puneri în ecuaţie cu fanatismul propriu unei adevărate religii. Un singur exemplu, ce-mi vine în minte astăzi, vineri, 13 aprilie.

Să ne întoarcem cu o zi în urmă, suntem pe 12 aprilie – ziua în care URSS lansa, în 1961, primul om în cosmos, la bordul navei „Vostok 1”, zborul de doar 108 minute inaugurând o nouă eră. Să fie o pură întâmplare că ieşirea în spaţie se făcea exact în ziua în care, la 1633, Inchiziţia începea interogatoriul savantului Galileo Galilei, în procesul ce va duce, într-o primă fază, la o condamnare pe viaţă, revizuită apoi – după celebra „abjurare” a omului de ştiinţă, din care se va reţine mai cu seamă acel „şi totuşi se învârte” – în termenii mai blânzi ai „restului la domiciliu”.

Puţină istorie: începând cu 1616, Roma interzicea predarea teoriei copernicane, doctrină conform căreia Soarele se afla în centru, iar Pământul se rotea în jurul său; or, după urcarea pe tronul pontifical al papei Urbano al VIII-lea, Galileo Galilei publică tratatul Dialogo sopra i due massimi sistemi del mondo (Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii) unde se arată afin teoriei lui Copernic. Suntem în 1633, iar clericii nu sunt dispuşi să-i treacă cu vederea acest afront, Galileo fiind chemat în faţa judecătorilor pentru încălcare a dispoziţiei din 1616. Miile de pagini scrise la temă mă scutesc de nevoia unui „scurt istoric” – voi aminti doar, o dată în plus, de replica „şi totuşi se învârte!”, cunoscută mult mai bine de toată lumea decât teoriile savantului (dar oare nu se întâmplă la fel cu Albert Einstein, autorul teoriei relativităţii, a cărui celebră poză cu limba scoasă a devenit o imagine cult?!); se ştie şi ce a urmat, peste secole: în anul 1981, papa Ioan Paul al II-lea a înfiinţat o comisie având misiunea exclusivă de a se ocupa de cazul Galileo Galilei. Mai încoace, Biserica Catolică şi-a revizuit atitudinea faţă de marele savant renascentist, pe care un alt geniu, recent dispărut, Stephen Hawking, îl considera „poate mai mult decât orice altă persoană, (…) responsabil pentru nașterea științei moderne”.

Ei bine, fiind o putere declarat ateistă, URSS trebuie să fi simţit o satisfacţie aparte în a lansa un om în cosmos – alias, în Ceruri! – tocmai în ziua debutului procesului lui Galileu, şi astfel a bate obrazul nici nu Bisericii Catolice, cât Credinţei creştine (între paranteză fie vorba, oare în ce dată căzuse Paștele în acel îndepărtat 1961?), cu tot arsenalul ei de îngeri, arhangheli şi sfinţi. În tot cazul, imaginea cosmonautului Iuri Gagarin, în scafandru, va deveni pentru un timp icoana oficială a regimului, cu transmisie… ereditară (fiica lui Gagarin, rămasă orfană de mică, va aprinde – era să zic candela – focul olimpic al Olimpiadei de la Moscova, în 1980). Iar chiuitul cosmonautului, la decolare («Поехали), expresia de vârf a acelei epoci de glorie a cosmonauticii sovietice. Estimp, americanii erau cu ochii pe Lună, iar o altă frază memorabilă urma să se nască în capul lui Niel Armstrong, astronautul care a pus, primul, piciorul pe satelitul Pământului, pe 20 iulie 1969: „Acesta este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG