Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

marți 17 iulie 2018

Calendar
ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
iulie 2018
L Ma Mi J V S D
25 26 27 28 29 30 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5

Inima mea de suporter este împărţită – între naţionala Franţei, ţară (& Civilizaţie) pe care o iubesc passionnément (repetând în transă, după Gherasim Luca, poet francez de origine română, şi cea a Croaţiei, mica naţiune balcanică având peste o mie de insule şi insuliţe, care şi-a făcut loc în Careul cu Aşi al Granzilor, iar apoi şi în Marea Finală.

Bineînţeles, toată lumea îşi aminteşte meciul dintre aceste două naţionale de-acum 20 de ani, când Franţa se impunea în faţa Croaţiei, cu scorul de 2 la 1, după o dublă a lui Lilian Thuram, pentru a câştiga în cele din urmă turneul. Ceea ce înseamnă că pentru una dintre echipe meciul de azi va avea gust de revanşă, iar pentru alta – l’avant-goût de consécration!

Aşadar, bătălia dintre două drapele tricolore, ambele albastru – alb – roşu, atât că benzile drapelului francez sunt pe verticală, iar cele ale steagului croat pe orizontală, conţinând şi stema, un scut în tablă de şah alb-roşu (între paranteze fie vorba, la început tabla de şah era colorată în pătrăţele albe şi roşii!) – ceea ce va face ca, indiferent de rezultat, tricolorul să iasă învingător! (Pe orizontală sau pe verticală? – aceasta-i întrebarea…)

În aşteptarea Marii Finale, îngăduiţi-mi să vă aduc aminte despre naşterea „culorilor politice moderne” & evoluţia lor ulterioară pe baza atât de îndrăgitelor, în diferite epoci, roşu şi/sau albastru. După cum se ştie, anume Revoluţia franceză a fost la originea divizării culorilor nu în „calde” şi „reci”, ci „de dreapta” şi „de stânga”. Exemplul francez de întrebuinţare politică a culorilor va fi preluat, de-a lungul sec. XIX-XX, de numeroase ţări europene: iniţial, albastru este culoarea partidelor republicane progresiste, apoi a centriştilor sau a moderaţilor, în sfârşit, cea a conservatorilor; pe stânga, i se opune rozul socialist şi roşul comunist. Asta la modul ideal – dar în cazuri concrete, lucrurile sunt ceva mai încurcate. De exemplu, în ce priveşte uniforma: odată proclamată Republica, în toamna lui 1792, albastru devine culoarea oficială a infanteriei, apoi a întregii armare regulate, în sfârşit, a armatelor revoluţionare înrolate episodic în 1793 şi 1794. (I se opune nu roşul, ci albul monarhist!) Începând cu Revoluţia de la 1848, albastrul îşi pierde dimensiunea revoluţionară şi devine culoarea republicanilor moderaţi, apoi a centriştilor pentru ca, sub a III-a Republică, să ajungă cea a dreptei republicane. În practică însă, deja armata lui Napoleon întâmpina mari dificultăţi în a-şi îmbrăca armata în albastru, dat fiind că indigoul venea din Indii şi din Lumea Noua, iar blocada continentală din 1806 făcea imposibilă sosirea produsului tinctorial american. Chiar dacă cere relansarea cultivării drobuşorului şi a industriei pastelului, y compris savanţilor noi procedee chimice pentru a vopsi în albastru de Prusia, Franţa pierde bătălia pentru albastru, rămânând în continuare dependentă de Anglia în aprovizionarea cu indigo. Este şi motivul pentru care, în iulie 1829, regele Carol X ordonă ca pantalonul de postav albastru al soldaţilor francezi să fie înlocuit cu un pantalon roşu, vopsit cu garanţă, a cărei cultură înfloreşte pe teritoriul naţional. Între 1829-1859, folosirea pantalonului roşu s-a extins la toate corpurile de armată; acestea îl vor purta până în 1915. Iată ce scria, la 1911, Ministrul de Război, Etienne: „A face să dispară tot ce înseamnă culoare, tot ce conferă soldatului un aspect voios, antrenant, a căuta nuanţe terne şi şterse înseamnă a merge în acelaşi timp împotriva gustului francez şi contra exigenţelor funcţiei militare. Pantalonul roşu are ceva naţional în el (…) Pantalonul roşu înseamnă Franţa!”

Soldaţii francezi plecaţi pe front în august 1914, îmbrăcaţi în pantalonii lor roşii-garanţă, au plătit scump această „exigenţă a funcţiei militare” – foarte vizibili pe câmpul de luptă, această culoare roşie prea vie a costat viaţa câtorva zeci de mii de „poilus” („pletoşi” – soldaţi francezi combatanţi în Primul Război mondial). Şi atunci se decide înlocuirea roşului ucigaş cu albastrul, un albastru tern, cenuşiu, discret. În primăvara lui 1915, trupele franceze sunt îmbrăcate în acest albastru nou, zis şi „bleu horizont” cu referire la culoarea indefinită a liniei care, la orizont, pare a despărţi cerul de pământ (sau de mare). Acest nou albastru are şi el un caracter naţional şi face ecou faimoasei „linii albastre a munţilor Vosges” (Jules Ferry). Ei bine, după război, expresia „bleu horizont” va părăsi câmpul de luptă pentru a-şi face intrarea în arena politică.

* * * * * *

Iar acum, să înceapă Finala – toată lumea cu ochii pe „bleu horizont”!

Emilian-Galaicu-Paun-blog-2016

De peste două săptămâni, adică de când are loc Campionatul mondial la fotbal din Rusia, o echipă de băieţi din Tailanda, însoţită de antrenorul lor, este captivă într-o grotă dintr-o regiune greu de acces. Fără hrană şi apă – şi ceea ce e şi mai îngrozitor, într-o beznă absolută! –, 12 elevi şi un adult au supravieţuit – iar la ora la care scriu aceste rânduri, încă se mai zbat să rămână în viaţă – într-un adevărat „mormânt frăţesc” săpat adânc în stâncă, pe care salvatorii au reuşit să-l „deschidă” acum o zi, evacuând patru băieţi, iar azi dimineaţă – încă unul. Lucrările de salvare continuă, în condiţii deosebit de dificile – un plonjor şi-a pierdut deja viaţa! –, la care se adaugă şi ameninţarea unor ploi torenţiale care riscă să inunde grota. Naţiunea întreagă a înmărmurit în faţa ecranelor, ţinându-şi suflarea – numai în pielea părinţilor & rudelor acelor copii să nu fii în aceste zile!

Între timp, restul lumii a urmărit sferturile de finală ale campionatului, cu o Franţă de zile mari bătând fără drept de apel Uruguay-ul; cu o Belgie revenită spectaculos, după ce că puţin a lipsit să nu fie trimisă acasă de modesta Japonie; cu o Anglie întinerită administrându-i o corecţie exemplară Suediei; nu în ultimul rând, cu o Croaţie rămasă în cărţi după o partidă dramatică & plină de suspans cu ţara gazdă, a cărei echipă a reuşit să împingă meciul în prelungiri, fără a mai avea norocul la loviturile de departajare ca-n optimi, cu Spania (altminteri, la cum a jucat Rusia, ar fi trebuit să fie mulţumită şi cu ajungerea în sferturi).

Marţi seara, 10 iulie, se joacă prima semifinală, Franţa – Belgia, două naţiuni vecine, şi totodată două echipe de top ale fotbalului contemporan. Miercuri, 11 iulie, Anglia întâlneşte una din revelaţiile acestui campionat, echipa Croaţiei (al cărei vârf, Mario Mandjukic a transferat, în chiar seara victoriei cu Rusia, suma de 3500 de Euro pentru suporterii din localitatea sa natală, să celebreze calificarea în semifinală). Bănuiesc că meciurile vor începe, cum s-a întâmplat deja în optimi şi în sferturi, cu o poză de grup, pe fundalul unui banner împotriva discriminării rasiale. Sincer să fiu, mi-aş dori şi un gest public din partea jucătorilor celor patru echipe la adresa acelor bieţi copii captivi, pe durata campionatului, într-o grotă care numai de Peştera lui Platon ne le va fi adus aminte. În plus, sper din toată inima să-i fi evacuat pe toţi – vii şi nevătămaţi, vorba vine (despre sechelele psihologice, n-am cădere să mă pronunţ, dar bănuiesc că vor fi groaznice!...) – până marţi seara, altminteri pe toată durata meciului voi fi tentat să trag cu ochiul pe ştiri, cum am făcut-o în toate zilele acestea. Or, numai un campionat mondial îndoliat de dispariţia unor fotbalişti juniori nu mi-aş fi dorit – cine şi-ar?! – să văd!

„Cuvintele atrag realitate”, vorba lui Nichita Stănescu; în toate aceste zile am tot repetat versurile lui Lucian Blaga: „Sapă, frate, sapă, sapă/ Până ce vei da de apă”, cu gândul la lucrările de salvare a copiilor, iar dimineţile, punând radioul la ştiri pe RFI, recitam din Virgil Mazilescu: „când mă trezesc dimineaţa mai arunc afară două trei lopeţi/ de pământ reavăn dar tu cum îţi începi activitatea prietene”, ca pe-o rugăciune a inimii. M-o fi auzit oare Cel-de-Sus?!

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG