Linkuri accesibilitate

Leonid Litra

vineri 27 aprilie 2018

La sfârșitul lunii noiembrie, liderii UE s-au întâlnit cu cele șase țări ale Parteneriatului Estic la Bruxelles pentru a evalua ceea ce s-a realizat de la ultimul lor summit, în 2015. După ce a fost un simbol al speranței, Moldova a devenit un stat care trezește tot mai multă îngrijorare.

Cu doar câțiva ani în urmă, Moldova a fost considerată o poveste de succes a Parteneriatului Estic, fondat de Uniunea Europeană în 2009, cu scopul de a aprofunda cooperarea politică și integrarea economică cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Datorită progresului moderat în privința anumitor reforme care au fost întreprinse în anii 2010-2013, Moldova a devenit favoritul UE în acest grup. Reformele au fost legate în principal de punerea în aplicare a Planului de acțiuni privind liberalizarea vizelor cu UE care prevedea o serie de îmbunătățiri în domeniul libertății, securităţii și justiției, migrației și gestionării frontierelor, drepturilor omului și combaterii corupției. Fiind o „dragoste” a UE, clasa politică a Republicii Moldova a beneficiat de sprijinul UE și, în același timp, a considerat sprijinul UE de-a gata, indiferent de ceea ce se întîmpla în Chișinău.

Cu toate acestea, Republica Moldova nu a fost niciodată o poveste de succes în termeni absoluți. În comparație cu alte ţări din regiune la acel moment, a fost cea mai avansată, adică tendințele de dezvoltare au fost cele mai pozitive. Ucraina a văzut un recul în reforme în timpul președinției lui Viktor Ianukovici, în timp ce Georgia a suferit modificări negative după ce Bidzina Ivanisvili a preluat puterea. Prin urmare, UE a numit Moldova drept o poveste de succes, în principal din lipsa altor progrese în statele Parteneriatului Estic. În 2014, un oficial de rang înalt al UE a vorbit despre ceea ce se întîmpla prin intermediul unei comparații: „Avem șase elevi în clasă, în general, toți au performanțe proaste, dar unul dintre ei se comportă mai bine decât ceilalți, așa s-a născut povestea de succes a Moldovei”.

Dezamăgire și neîncredere

Situația de astăzi este diferită. În comparație cu Ucraina și Georgia, care la fel au semnat Acordul de Asociere cu UE, progresele înregistrate de Moldova sunt încă limitate, iar grava criză bancară a creat o imagine mult mai proastă a țării. Punctul de cotitură care a provocat o neîncredere între societatea moldovenească și partenerii internaționali a fost frauda bancară care a condus la furtul de 1 miliard de dolari. În 2014, Banca de Economii și alte două bănci private au rămas vulnerabile din punct de vedere financiar din cauza gestionării incorecte și a corupției prin emiterea unor împrumuturi neperformante.

În ciuda dezamăgirii profunde a UE și a relațiilor mai reci cu Bruxelles, Moldova, alături de Georgia și Ucraina, în continuare își dorește aderarea la UE. Potrivit sondajelor de opinie, majoritatea relativă a moldovenilor sprijină integrarea în UE, iar elita politică folosește pe scară largă agenda de integrare europeană pentru a se poziționa și pentru a atrage voturi. UE este una dintre elementele-cheie ale campaniilor electorale și ale discursurilor politice, adesea susținute de politicieni din partidele pro-Europene, care au fost acuzate în mai multe rânduri de corupție, cumătrism și neprofesionalism. Cu toate acestea, UE a fost timidă în ceea ce privește utilizarea influenței sale politice, de exemplu prin exprimarea deschisă a lipsei de încredere pentru elitele politice corupte. Desigur, UE nu poate interveni în afacerile interne ale Republicii Moldova, dar are instrumente care pot influența cursul reformelor, dintre care cele mai importante sunt impunerea condițiilor pentru sprijin financiar și recunoaștere politică (legitimizarea externă).

Deficiențe democratice

Viitorul „Indice al transformării 2018” al Fundației Bertelsmann arată că situația din Moldova s-a deteriorat în continuare în domenii-cheie care stau la bază relațiilor bune cu UE, mai ales separarea puterilor, lupta cu corupția, independența sistemului judiciar, urmărirea penală a abuzurilor de serviciu, angajamentul fată de instituțiile democratice și aprobarea democrației. Cu toate acestea, înrăutățirea reformelor din aceste domenii este compensată cu o anumită stabilitate și chiar o îmbunătăţire a domeniilor legate de economia de piaţă, cum ar fi liberalizarea comerțului exterior și stabilitatea macroeconomică. Aceasta arată că elita politică actuală este capabilă să întreprindă reforme în domenii care nu subminează puterea ei sau care nu pun în pericol statutul și privilegiile actualei guvernări. Dar, în același timp, ele creează un sistem loial unor interese înguste care amenință independența sistemului judiciar și a structurilor de forță.

În viitor, UE ar trebui să testeze seriozitatea discursului de integrare europeană a Republicii Moldova prin aplicarea unei politici de reforme care să consolideze independența justiției și lupta împotrivă corupției. Acordul UE-Moldova privind asistența macrofinanciară, semnat la Bruxelles la 23 noiembrie 2017, este un prim pas pozitiv. A fost stabilită o listă de condiții între ambele părţi, care trebuie îndeplinite înainte de efectuarea plăților. Un alt pas pozitiv ar fi distanțarea totală de liderii politici care nu împărtăşesc obiectivele care stau la baza relațiilor dintre Moldova și UE.

Există o singură cale, cum ar putea elita politică din Moldova să aducă țara mai aproape de UE: urmărind o agendă de reforme care să ducă la democrație. Fără a demonstra progrese în ceea ce privește independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, orice discuție privind perspectiva aderării la UE pentru Moldova devine teoretică, dacă nu chiar imposibilă.

La apus de carieră politică, Mihai Ghimpu şi încă cîţiva liberali au primit răspuns de la Curtea Constituţională referitor la neutralitatea militară a Republicii Moldova. Răspunsul Curţii, formulat timp de trei ani, este unul bine argumentat şi explică anumite nuanţe care deseori sunt trecute cu vederea şi pe care aş vrea să le explic din perspectiva mea.

Unul. Experienţa istorică demonstrează ineficienţa statutului neutru ca mijloc de evitare a agresiunii externe. Adoptarea statutului neutru de către ţări precum Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda şi Norvegia în timpul celui de-al doilea război mondial nu le-a ajutat să evite agresiunea. Cu toate acestea, chiar Suedia şi Elveţia au fost nevoite să-şi modifice politica externă în funcţie de interesele celui de-al Treilea Reich. Mai mult, odată cu încheierea războiului rece, multe state neutre din Europa s-au detaşat de la respectarea strictă a acestui statut şi şi-au intensificat cooperarea cu NATO (şi UE) pentru a face faţă noilor provocări de securitate. De exemplu, în urma agresiunii ruseşti împotriva Ucrainei, ţări precum Suedia şi Finlanda şi-au intensificat semnificativ cooperarea cu Alianţa Nord-Atlantică şi Statele Unite, inclusiv prin semnarea de noi acorduri de cooperare şi extinderea domeniilor de cooperare. În hotărîrea Curţii se spune clar că neutralitatea nu poate fi mai presus decât independenţa. Respectiv, dacă independenţa este subminată de statutul de neutralitate, atunci cea din urmă este secundară. Mai mult că atît, în aceste condiţii, statul trebuie să se adapteze la condiţiile regionale actuale pentru a-şi apăra independenţa.

Doi. Neutralitatea ca garanţie a neagresiunii funcţionează numai dacă statul neutru nu este în interesul unui stat revizionist – în cazul Moldovei, dacă nu este în interesul Rusiei. Această afirmaţie este confirmată de experienţă Suediei şi Elveţiei în timpul celui de-al doilea război mondial, precum şi de ţări precum Finlanda, Austria, Suedia şi Elveţia în timpul războiului rece. De fapt, Moldova nu poate rămâne neutră atunci cînd este o ţintă a agresiunii. Neutralitatea se răsfrînge doar asupra conflictelor dintre părţi terţe, nu şi atunci cînd ţara este atacată. Respectiv, Moldova trebuie să tragă concluzii şi să acţioneze diferit atunci cînd are trupe de ocupaţie ale Federaţiei Ruse pe teritoriul sau, pentru că de multe ori politicienii se comportă aşa de parcă n-am avea trupe ilegale în Transnistria.

Trei. Curtea îi obligă pe cei de la guvernare, inclusiv pe preşedinte, să ia măsuri pentru protecţia independenţei Republicii Moldova. Astfel, pot fi luate în calcul şi o cooperare, inclusiv participare, mai strînsă cu diferite sisteme de securitate colectivă dacă acestea vor ajuta la menţinerea independenţei RM. Aici trebuie să fim realişti şi să nu sărim cu titluri de genul „Moldova aderă la NATO”. Şi nu doar pentru că în Moldova nu există o astfel de dorinţa, dar şi din cauza că NATO nu prea are planuri pentru Moldova, decât să deschidă un oficiu de legătură amărât, pe care tot îl amână. Moldova trebuie să demonsteze că e serioasă faţă de riscurile de securitate pe care le are. Să treacă la standarte de inoperabilitate cu NATO şi să construiască un sistem integru în toate instituţiile statului, altfel, militarii nu vor apăra un sistem corupt. Toate aceste lucruri trebuie făcute cît mai repede, pentru că orice asigurare trebuie cumpărată înainte de accident. Altfel, nu există nici o garanţie că Moldovei i se va întinde o mâna de ajutor la nevoie, Doamne fereşte.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG