Linkuri accesibilitate

Vladimir Tismăneanu

sâmbătă 20 ianuarie 2018

Calendar
2018 2017 2016 2015
ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
ianuarie 2018
L Ma Mi J V S D
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

Manuscrisele economico-filosofice ale lui Karl Marx și Voința de putere a lui Friedrich Nietzsche rămân printre cele mai influente daruri postume pe care filosofia secolului XIX le-a oferit secolului XX. Știm că ideile lui Nietzsche au fost denaturate în mod scandalos de către o soră antisemită și proto-nazistă. Niciodată rasist, filosoful a disprețuit naționalismul german. În cazul lui Marx, a fost filosoful însuși cel care a decis că acele cu adevărat pasionate și extrem de originale reflecții, scrise cu patru ani înaintea Manifestului comunist, trebuie să fie abandonate „criticii nemiloase a șoarecilor”. Odată publicate, în anii 1920, Manuscrisele au legitimat o întreagă linie de gândire care a definit ulterior istoria intelectuală și politică a marxismului occidental, crucial diferit de cel sovietic. Textul și urmașii lui entuziaști, incluzându-i pe Walter Benjamin, Theodor W. Adorno, Max Horkheimer, Karl Korsch, Herbert Marcuse, Ernst Bloch, Erich Fromm, Henri Lefebvre, Lucien Goldmann, Ágnes Heller, tânărul Leszek Kołakowski, Karel Kosík, Grupul Praxis din Iugoslavia, au favorizat drepturile individuale în detrimentul supremației totalității, au scos în evidență reificarea (Verdinglichung) și au explorat condiția umană ca rezultat tragic al alienării (Entfremdung).

Încercând să transceandă (până în punctul de-a o aboli printr-o revoluție apocaliptică planetară) distincția dintre Împărăția lui Dumnezeu (Libertatea) și Împărăția Omului (Necesitatea), Karl Marx a dat naștere unui fundamentalism politic, un proiect escatologic care promitea salvarea completă și definitivă. Adevărații proletari nu-l interesau prea tare. Ei contau doar precum clasă socială „obiectiv” izbăvitoare, adică purtătoare a unei promisiuni mesianice surprinsă într-o ultimă și spasmodică despărțire de injustiție, opresiune, exploatare și dominație, în general.

Există trei postulate la baza viziunii marxiste: postulatul revoluției; postulatul internaționalismului; și cel al democrației de masă. Avatarurile acestor sine qua non-uri reprezintă soarta materialismului istoric ca practică politică și teoretică. Folosesc termenul de „marxian” în sensul apartenenței la corpul original de idei elaborate de Karl Marx. Cât privește noțiunea de „marxist”, înțeleg prin ea o caleidoscopică pletoră de interpretări, de la Engels și până în zilele noastre. Să ne amintim că atunci când împlinea cincizeci de ani, în mai 1868, alarmat de osificarea dogmatică a ideilor sale, Marx declara fără urmă de echivoc că el nu se consideră „marxist”. În discursul său de la UNESCO din primăvara anului 1968, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Karl Marx, marele sociolog și filosof politic Raymond Aron, un critic consecvent al materialismului istoric, îl descria pe Marx drept „echivoc și inepuizabil”. Caracterizarea este valabilă și astăzi...

Să nu ni se vorbească, în termeni evazivi și descărnați, despre culpabilitatea generică a unui „sistem” depersonalizat. Evident, sunt ultimul care să nege rolul instituțiilor în funcționarea ideocrațiilor totalitare. Sistemul a fost unul ilegitim și criminal. Dar, instituțiile au trăit și au distrus vieți umane prin indivizi cu prenume și nume. De pildă, Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965), Ana Pauker (1893-1960), Nicolae Ceaușescu (1918-1989), Alexandru Drăghici (1913-1993), Teohari Georgescu (1908-1976), Leonte Răutu (1910-1993), Elena Ceaușescu (1916-1989), Ilie Verdeț (1925-2001), Petre Lupu (1920-1989), Constantin Dăscălescu (1923-2003), Manea Mănescu (1916-2009), Emil Bodnăraș (1904-1976), Alexandru Moghioroș (1911-1969), Tudor Postelnicu (1931-2017), Ion Traian Ștefănescu (n. 1942), Ion Dincă (1928-2007), Dumitru Popescu (n. 1928), Leontin Sălăjan (1913-1966), Iulian Vlad (1931-2017) și, cu voia domniilor voastre, Ion Iliescu (n. 1930)!

Un prieten mi-a trimis recent linkul la un interviu luat, la începutul anilor '90, de rapsodul comunismului dinastic, Adrian Păunescu, lui Nicu Ceauşescu, cel pregătit de părinții săi şi de sicofanţii din jur să fie urmaş la tron. Nu intru acum în detalii, Nicu apare aşa cum îl ştiam şi cum am avut prilejul de a-l portretiza în cartea mea Lumea secretă a nomenclaturii (apărută la editura Humanitas în 2012). Este însă în interviu o inexactitate care se cere corectată. Întrebat de Adrian Păunescu dacă în martie 1965 s-a schimbat ceva fundamental în viaţa sa odată cu „alegerea” lui Nicolae Ceauşescu drept prim-secretar al CC al PMR, Nicu răspunde scurt: „Nu”.

Eram colegi de clasă pe atunci. Am trecut împreună pe lângă catafalcul lui Dej. Ne vedeam zilnic la şcoală, am fost o vreme colegi de bancă, adeseori mergeam împreună cu bicicletele. Dar, din acel moment, Nicu a intrat sub un regim de supraveghere totală. Venea la şcoală însoţit de securist. Nu mai intra nimeni la el în casă (în 1964 mă invitase să ne uităm împreună la „Căpitanul Val Vârtej”). Devenea tot mai singur. Era tot mai mult proprietatea familiei, adică a partidului-stat. Nu ştim când s-a născut scenariul succesiunii dinastice, probabil la mijlocul anilor 1970. De ce a acceptat Nicu acest joc? Putea el să-l refuze? Eu cred că da. Dar se credea și el, în felul său, blagoslovit de Istorie.

Așadar, cine a fost Ceauşescu? Un Nimeni care ne-a acaparat destinele. Era ranchiunos, răzbunător, fără scrupule. Cât a trăit Dej, l-a linguşit fără ruşine. In clipa când s-a dus, a început lepădarea de fostul idol, stăpân, patron şi model. Avea stalinismul în ADN. Detesta orice formă de libertate a gândului. Ii plăceau doar „colaboratorii” în poziție de echer. Pe toți ii amăgea cu funcții şi privilegii. Avea doar două spaime: Lenuţa şi Moscova. Acest gângav, un „bâlbâit cu gura strambă”, slut la chip şi la suflet, a batjocorit un popor vreme de un sfert de veac. Cum s-a putut? O spun cu durere, citând-o pe Monica Lovinescu - pentru că am fost „orfani la capitolul curaj”...

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG