Cum să te auto-expulzezi din lumea civilizată (VIDEO)

Jurnalistul Vitalie Ciobanu

Legea, drepturile omului, respectul pentru demnitatea și integritatea persoanei sunt sacrificate în interes politic sau pentru satisfacerea vanităților nemăsurate ale unora.

Your browser doesn’t support HTML5

Cum să te auto-expulzezi din lumea civilizată


Scandalul momentului în Republica Moldova are conotații tragice. E vorba de expulzarea a 7 profesori și manageri turci din rețeaua de licee „Orizont”. S-a întâmplat pe 6 septembrie. Operațiunea, executată de agenții SIS în colaborare cu serviciile secrete turcești, a uluit și oripilat opinia publică.

Cei 7 profesori din rețeaua de licee „Orizont” au fost extrădați în Turcia. Președintele Recep Erdoğan a declanșat o vânătoare de proporții împotriva adepților clericului Fethullah Gülen, pe care-l acuză că ar fi orchestrat lovitura de stat din iulie 2016. Gülen, exilat în Statele Unite, este fondatorul rețelei de licee „Orizont”, extinsă în mai multe țări, inclusiv în Moldova. În Turcia represiunea împotriva „güleniștilor” e foarte dură. Circa 100 de mii de intelectuali, profesori universitari, avocați, ziariști au intrat în închisoare pentru delictul de a avea o altă viziune politică decât cea a președintelui și a partidului de guvernământ. Cine a nimerit pe mâna justiției lui Erdoğan nu are o soartă de invidiat. Organizațiile internaționale pentru apărarea drepturilor omului vorbesc despre tortură, tratamente inumane, despre condamnări la ani lungi de detenție.

Cazul profesorilor turci, livrați pe tavă regimului autoritar de la Ankara, a iscat o adevărată polemică terminologică. Mulți s-au întrebat cum să încadrezi sancțiunea: expulzare, extrădare, deportare… sau răpire? Vagi și contradictorii sunt și argumentele care au stat la baza acestei decizii.

După felul în care s-a procedat – profesorii turci au fost ridicați în drum spre școală, din sala de clasă, sau în timp ce se deplasau dintr-o localitate în alta; nu li s-au citit drepturile și capetele de acuzare, nu au avut în preajmă avocați – se poate spune că este vorba de o răpire de persoane la care au participat instituțiile statului. Expulzarea sau extrădarea nu putea să se facă decât în baza unei decizii judecătorești, care a lipsit. Apoi, expulzarea sau extrădarea nu se face către țări cunoscute pentru violența lor împotriva disidenților. Există convenții internaționale ce stipulează aceste lucruri, convenții la care Moldova este parte.

Autoritățile de la Chișinău au dat semne vădite de derută în ce privește justificarea deportării profesorilor turci. Au organizat audieri parlamentare cu ușile închise, s-au contrazis invocând responsabilitatea diferitor instituții implicate – SIS-ul, Biroul de Migrație și Azil –, încercând să țină piept valului de proteste din societate. Spicherul Candu, de pildă, a declarat că cei 7 profesori turci s-ar fi aflat de zeci de ani în vizorul organelor de securitate, deși profesorii de la „Orizont” nu au știut că sunt filați, urmăriți operativ: nu au fost invitați de procurori la discuții, nu li s-au înaintat niciun fel de învinuiri. Ba mai mult, au fost lăsați să-și desfășoare nestingherit activitatea pedagogică, iar efortul lor s-a văzut. Liceele „Orizont” sunt dintre cele mai performante în Moldova, cu numeroși olimpici la concursurile naționale și internaționale.

Guvernanții, neputincioși în fața unei justiții moldovene teribil de independente...

Bâlbâielile oficialilor, care n-au știut să răspundă limpede la întrebări, dând de înțeles că „nu pot face nimic în fața legii”, că au acceptat explicațiile și informațiile clasificate, profund clasificate, ale SIS-ului despre activitatea subversivă a profesorilor turci expulzați, ne-au adus aminte de penibilul dat din gard în gard al acelorași oficiali, de subterfugiile retorice de după anularea alegerilor din Chișinău. Atunci, la fel, guvernanții în frunte cu infailibilul coordonator Plahotniuc s-au declarat neputincioși în fața unei justiții moldovene teribil de independente.

Odată cu operațiunea de deportare a unor oameni pe motive politice, Republica Moldova a intrat în atenția mass-media internaționale, care au așezat-o în rândul țărilor în care drepturile omului și respectarea convențiilor internaționale, ca și a propriei Constituții, nu există, sunt subminate metodic. Putem spune că Republica Moldova s-a auto-expulzat din lumea civilizată. Prețul deportării profesorilor turci va fi o foarte probabilă condamnare la CEDO. Prețul moral, pierderile de imagine sunt incomensurabile.

Your browser doesn’t support HTML5

„Vrem profesorii înapoi!”

Ca și-n cazul altor abuzuri strigătoare la cer, uluitor este că nimeni dintre înalții funcționari și demnitari de stat nu a cârtit, nu a mișcat în front, nu a luat distanță în raport cu acțiunile guvernării. Demisia de onoare e un fenomen rarisim în Moldova, practic inexistent. O demisie de onoare înseamnă că într-o situație confuză, suspectă, care provoacă indignarea opiniei publice, să alegi partea victimelor, să te situezi de partea umanului, să te separi de acest comando represiv. Există o regulă de aur în politică și în viață în general: atunci când lucrurile nu sunt clare, când există un mare pericol să luneci pe o pistă greșită, alege să te conduci de considerente morale. Or, tăcerea, eschiva, alibiurile justificative îi fac pe marea majoritate a funcționarilor noștri de stat complici la ilegalitățile regimului.

Arbitrarul instituțional a devenit „normă” în Republica Moldova...

Scandalul cu profesorii turci expulzați, și mai ales condițiile în care a fost executată operațiunea, demonstrează că arbitrarul instituțional a devenit „normă” în Republica Moldova. Dacă autoritățile de la Chișinău au procedat într-un asemenea hal cu niște cetățeni străini, știind că vor provoca reacții critice pe plan extern, la ce se pot aștepta cetățenii moldoveni și mai ales cei aflați în opoziție față de actuala putere?

Legea, drepturile omului, respectul pentru demnitatea și integritatea persoanei sunt sacrificate în interes politic sau pentru satisfacerea vanităților nemăsurate ale unora. În acest caz este vorba, scrie presa, de o recompensă pe care binomul Plahotniuc-Dodon i-o oferă lui Erdoğan în schimbul lucrărilor de reparație la sediul președinției de la Chișinău, devastat în aprilie 2009, și de niște investiții turcești la construcția complexului sportiv Arena Chișinău.

### Vezi și... ### Igor Boțan: „În R. Moldova se încetățenește o practică de ignorare brutală a drepturilor omului” (VIDEO)

O tragedie este întotdeauna mai puternic resimțită când victimele încetează a fi un simplu număr statistic. Grație unor investigații de presă, știm mai multe despre cei 7 profesori turci extrădați regimului Erdoğan. Le-am aflat numele, le-am văzut fețele, le-am citit biografiile. Trăiesc de mulți ani în Moldova, unii au făcut studii în universitățile noastre înainte de a deveni cadre didactice, și-au întemeiat familii aici, copiii lor sunt, prin naștere, cetățeni moldoveni. Cinci din cei 7 profesori turci au cerut azil politic și au fost refuzați. De ce? Poate pentru că sunt oameni cu mintea deschisă, care vor democrație și stat de drept în patria lor, așa cum vrem și noi pentru Republica Moldova?...

Despre complicități, lașități, minciuni sfruntate, falsificare de acte oficiale etc. urmează să aflăm...

Tot din investigațiile presei se cunoaște și cine i-a „turnat” autorităților turce pe doi intre cei 7 profesori expulzați: o cumnată și un prieten din copilărie. Au făcut-o din antipatie personală și pentru a scăpa ei înșiși de bănuiala că ar avea legături cu mișcarea Gülen (exact ca la noi pe timpul lui Stalin!). Despre deciziile abuzive care s-au luat la Chișinău, despre complicități, lașități, minciuni sfruntate, falsificare de acte oficiale etc. urmează să aflăm. Până atunci, rămânem cu imaginea emoționantă a fetiței de la aeroport, de unde-au fost îmbarcați, în mare grabă, fără acte și fără pic de milă, cei șapte intelectuali turci. „Tatăl meu nu este terorist, este profesor, vă rog să-l salvați!”, implora ea printre lacrimi.

Există, ar trebui să existe pe lumea asta un loc de refugiu pentru fiecare. Pentru orice om necăjit, persecutat, disperat, care lasă în urma lui o dramă personală, care-și dorește o nouă viață, undeva, în altă parte. Să nu le întoarcem spatele, să ne punem în pielea lor, să fim solidari cu ei, oricât de greu ne-ar fi și nouă.