Linkuri accesibilitate

Zidul rușinii și statul de nedrept


La cincizeci și șapte de ani de la construirea în inima Europei a Zidului Rușinii, un zid ce avea să despartă fără milă familii și prieteni, ține de domeniul suprarealismului să vezi oameni care regretă acele timpuri ale fricii, umilinței și dezonoarei. Zidul Berlinului a fost impus ca simbol al distincției dintre o lume a nelibertății și una a libertății. Totalitarismul reprezenta o lume în care individul era strivit în numele adevărului superior al Partidului, adică al unei clici de indivizi amorali, venali și îmbătați de putere. Germanii din Est votau, cum se spunea, cu picioarele, fugeau de binefacerile „socialismului real”.

Între aceștia, Florian Havemann, fiul lui Robert Havemann (1910-1982), intelectualul marxist disident, nemesis-ul regimului RDG. Să amintesc retragerea cetățeniei, în 1976, lui Wolf Biermann (81 de ani), poet, autor și cântăreț de balade, om al stângii anti-autoritare, fiul unui antifascist mort la Auschwitz, discipolul lui Hanns Eisler (1898-1962), compozitorul imnului de stat al RDG (fratele faimoasei militante anti-staliniste Ruth Fischer), autorul, în 1970, al celebrei „Die Stasi-Ballade” cu acele cuvinte devenite proverb, „Die Stasi is mein Ecker/Mein Ecker/Mein Eckermann”, referință usturătoare la ascultările și înregistrările poliției secrete, ori acele cuvinte despre prietenul său persecutat, „oder irgendwo und wann/mit dem Teufel Havemann” (neo-stângiștii nu-i iartă lui Biermann apostazia, renunțarea la crezul marxist, reconcilierea cu democrația parlamentară, faptul că a susținut acțiunea NATO în Kosovo și războiul din Irak).

Fondată în octombrie 1949 în zona sovietică de ocupație, die sogenannte DDR, cum i se spunea, era o născocire a lui Stalin și a instrumentelor sale locale (comuniștii Wilhelm Pieck, Walter Ulbricht, Hermann Matern, Kurt Hager, Erich Mielke și colaboraționistul ex-social-democrat Otto Grotewohl). Clădită pe scheletul Comitetului „Germania Liberă”, constituit el însuși cu binecuvântarea lui Stalin, Molotov și Beria în URSS, RDG se pretindea un stat antifascist, însă a refuzat să plătească vreodată despăgubiri victimelor dementei politici de exterminare a evreilor practicată de naziști. Era de fapt o dictatură cinic-polițienească, așa cum se poate vedea din excepționalul film Das Leben der Anderen. Un regim în care domnea cea mai asfixiantă uniformitate, un dogmatism atroce, iar cuvintele Rosei Luxemburg din Critica revoluției ruse era considerate subversive: „Libertatea este întotdeauna libertatea celui care gândește altfel” (Freiheit ist immer Freiheit der Andersdenkenden). Armata RDG a păstrat multe din ritualurile militarismului prusac, inclusiv defilarea cu pas de gâscă. Organizația de tineret Freie Deutsche Jugend (FDJ) cultiva ritualuri care aminteau scandalos de cele de tip Hitler Jugend.

Au existat nișe ale societății civile, dar acestea au fost prigonite sistematic, în pofida susținerii de către Bisericile catolică și luterană a mișcărilor pacifiste independente. Am scris pe larg despre aceste mișcări într-un articol apărut în 1987 în revista Problems of Communism, intitulat „Nascent Civil Society in the GDR”. Istoricul Georg Herbstritt mi-a spus în 2007 că textul meu circula în mediile disidente din Berlinul de Est și că exemplarele xeroxate fuseseră confiscate de către Stasi. Era însă greu de pronosticat colapsul RDG într-un timp atât de scurt, în chip predominant, dar nu exclusiv non-violent (regimul a organizat oribile campanii represive în 1988 și 1989 împotriva demonstranților pașnici arestați și bătuți de poliția comunistă).

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG