România si Spania sunt două din cele cinci țări ale Uniunii Europene care nu recunosc independența Kosovo (celelalte trei fiind Grecia, Cipru și Slovacia). E limpede de ce: aceste cinci țări evită să încurajeze separatismul, precum cel kosovar, basc sau catalan. Grecia și Cipru din pricina ocupării Ciprului de Nord de către Turcia; România și Slovacia țin ochii îndeaproape pe minoritățile lor maghiare, iar Spania e confruntată cu un secesionism catalan din ce în ce mai activ și care încalcă în mod repetat constituția țării.
Înțelegerea este reciprocă și niciodată România n-ar cauționa mișcarea separatistă a catalanilor din Spania, ai cărei șefi s-au refugiat în Belgia, la Bruxelles, oraș ce a fost întotdeauna o ascunzătoare de teroriști și poeți. Am fost cu atât mai surprins, uitându-mă pe pagina de Facebook a ICR-ului din Bruxelles, să văd că recent, pe 16 iunie, ICR a organizat un concert al Cameratei Regale în cadrul unui festival, ținut pentru prima oară în capitala Belgiei și a UE, care celebrează separatismul catalan. City Zen se numește festivalul, care durează o lună, 15 iunie – 15 iulie, aflându-se chiar acum în toi.
„Camerata Regală a concertat pentru prima dată într-o catedrală din capitala Belgiei și încă una somptuoasă, Église du Béguinage, iar invitatul de onoare a fost violonistul George Tudorache, prim solist al Filarmonicii din Liège”, se mândrește ICR pe pagina sa.
Acum, ideea n-ar fi că Église du Béguinage nu e deloc o „catedrală”, cum zice ICR-ul, ci o bisericuță, mai mult o capelă transformată în spațiu de expoziție și pentru reprezentări teatrale și muzicale (la ICR Bruxelles ar trebui să se știe ce este o catedrală). Ideea e mai degrabă că România a turnat o grămadă de bani într-un concert ținut în cadrul unui lanț de evenimente, expoziții, prelegeri și întâlniri cu și pentru membrii guvernului catalan în exil. Prelegeri în care statul spaniol este tratat drept „fascist” și se vinde literatură care încurajează separatismul catalan, dar și al altor minorități din țările Uniunii Europene. Presa catalană independentistă se mândrește cu acest lanț de evenimente de la Bruxelles.
Carevasăzică, în anul centenarului Unirii și cu șase luni înainte de preluarea președinției Uniunii Europene, ICR a plătit pentru un concert cu muzicieni de elită aduși de la București, neștiind că va cauționa evenimente ce glorifică dezmembrarea unei țări din UE și NATO, Spania, pe deasupra una din puținele țări din UE care, împreună cu România, nu recunosc Kosovo.
„Concertul a fost pregătit și finanțat de centrală, de ICR București, iar noi, ICR Bruxelles, am asigurat doar promovarea”, mi-a spus directoarea Carmen Ducaru. „El trebuia să aibă loc inițial la Liège, însă tinerii din orchestră au ales această locație în cadrul respectivului festival.”
Cei de la București nu au făcut-o intenționat, desigur, atunci când au organizat un concert românesc pentru catalani. Doar că nimeni nu s-a ostenit câtuși de puțin să verifice despre ce e cu festivalul ăsta City Zen și că este vorba de un festival ținut împotriva Spaniei, partenerul nostru din EU și NATO.
Noi însă nu putem să rămânem zen, mai ales că directoarea ICR Bruxelles, Carmen Ducaru, e soția fostului ambasador al României la NATO, Sorin Ducaru, fost asistent al secretarului general NATO și fost șef al Diviziei pentru Riscuri de Securitate Emergente din NATO.
Bruxelles, ascunzătoare de teroriști și poeți…
De ce catalanii la Bruxelles? Bruxelles a primit și adăpostit întotdeauna teroriști potențiali și refugiați politici care nu se puteau exprima în țara lor de origine: Baudelaire, Verlaine (care a tras cu pistolul în iubitul său Rimbaud), revoluționari ruși, Victor Hugo (care a publicat aici Mizerabilii), Karl Marx (care a scris aici Manifestul Partidului Comunist).
E acel spirit de toleranță al Țărilor de Jos din care alt exemplu este Olanda. Unii din islamiștii de azi au profitat, în Bruxelles, de același spirit de toleranță și nepăsare de care a beneficiat și Marx când plănuia revoluția mondială, distrugătoare potențială chiar a locului său de azil. Nu e de mirare, așadar, că guvernul catalan în exil și-a găsit o ascunzătoare în capitala Belgiei (și a UE).
Și eu am primit azilul politic aici, în 1988.
Toți aceștia trec și vin și pleacă, cel mai adesea nerecunoscători… Bruxelles însă rămâne.
La fel cum rămâne faptul că Belgia este un stat federal care a recunoscut independența Kosovo și unde separatiștii flamanzi, element important în coaliția guvernamentală, sprijină pe față secesionismul catalan.
Politica României este însă exact opusul acesteia și n-ar trebui folosiți bani publici pentru a aduce o orchestră la balul din Bruxelles al separatiștilor dintr-o țară aliată, Spania... chiar dacă liderul catalan în exil Carles Puigdemont, fugit la Bruxelles și actualmente arestat în Germania (din imprudența lui, căci n-ar fi trebuit să părăsească Belgia), este însurat cu o moldoveancă.
