Linkuri accesibilitate

Vula Viel (VIDEO)


Xilofonul din lemn, jazzul și muzica electronică minimalistă.

Vula Viel
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:07:24 0:00

Vula Viel este un grup de jazz de la Londra, a cărui muzică are la bază sunetul instrumentului numit gyl, xilofonul din lemn folosit în Africa de vest, un sunet căruia i s-au adăugat elemente de muzică electronică și minimalistă.

Trupa a fost înființată de Bex Burch, din Yorkshire, care a studiat percuația la Guildhall School of Music and Drama, unde a fost introdusă în domeniul muzicii minimaliste de către Steve Reich, care e, împreună cu Phillip Glass, unul din pionierii acestei muzici.

Bex Burch a petrecut apoi trei ani cu tribul Dagaaba din regiunea de vest a Ghanei, unde a fost ucenica unui meșter de xilofoane din lemn care a învățat-o și muzica acestui instrument.

Revenită la Londra, Bex Burch a înființat grupul Vula Viel, un nume de calificare, dacă-l putem numi așa, care i-a fost dat în Africa la terminarea uceniciei, și care în limba dagaare a tribului Dagaaba înseamnă „bun e bun”.

Primul album Vula Viel se cheamă chiar așa „Good is Good”, și la lnsarea lui în 2015 a fost întîmpinat a avut cronici entuziaste în „The Guardian”, „Financial Times”, „Songlines”, și „Jazzwise”.

În aprilie 2016, Vula Viel a concertat împreună cu Iggy Pop la BBC, iar Iggy Pop spune că muzica acestui grup e frumoasă de, citez „să dansezi pe ea, să faci dragoste pe ea, s-o consumi, s-o asculți, să te uiți la nori cu ea!”

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG