Linkuri accesibilitate

Vrea poporul să aleagă judecătorii?


Lucrurile ar trebui spuse pe şleau: oamenii sunt pur şi simplu dezgustaţi de justiţia moldovenească şi de reprezentanţii acesteia.

Vlad Plahotniuc, un maestru al surprizelor, ne spune că PD propune alegerea judecătorilor de către popor pentru a întări încrederea în actul de justiție. Marele coordonator al guvernării a spus că, în ciuda reformelor din ultimii ani, mai există „percepția că acest domeniu nu este tocmai independent sau unele grupuri de interese ar interveni în actul justiției”.

Vrea poporul să aleagă judecătorii?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:14 0:00
Link direct

Cînd auzi asemenea formulări delicate, îţi vine să rîzi. Asta i se arată de pe piscurile puterii lui Vlad Plahotniuc – că oamenii văd domeniul ca fiind nu tocmai independent? Eu aş zice că lucrurile ar trebui spuse pe şleau. Oamenii sunt pur şi simplu dezgustaţi de justiţia moldovenească şi de reprezentanţii acesteia, care nu doar că îşi fac pensii astronomice, ci şi, în ciuda gafelor impardonabile, semnalate de CEDO, au luat obiceiul de a apostrofa din cînd în cînd presa.

Numai că dezgustul acesta ar putea să se perpetueze şi în cazul în care poporul îi va alege pe judecători. Dacă judecătorul va fi ca şi politicianul angrenat într-un soi de campanie electorală, nu riscă el să-şi piardă şi bruma aceea de independenţă pe care o mai avea? Nu există riscul ralierii judecătorilor la partide?

Dar poporul vrea să-i aleagă? A făcut cineva vreun sondaj în această privinţă? Şi are oare poporul competenţa necesară pentru a alege cei mai buni judecători? Sigur, sună frumos – judecători aleşi de popor. Numai că aceşti judecători ar putea să se comporte la fel ca politicienii pe care poporul îi tot alege din zorii tranziţiei. De fapt, într-o ţară ca RM, nici nu prea mai are importanţă cine pe cine alege. Rezultatul e acelaşi. Prost.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG