Linkuri accesibilitate

Solidaritate fără vârstă


Un proiect de voluntariat, în sprijinul bătrânilor din R.Moldova.

O organizație neguvernamentală pentru ajutarea oamenilor în etate a lansat astăzi un nou proiect de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor în vârstă. Proiectul sprijinit financiar de ONU va include între altele campanii de informare și crearea unor echipe de asistenți sociali instruiți pentru a interveni în asemenea cazuri.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:09 0:00
Link direct

Varvara Cucuruzeanu îmi spune fără nicio jenă că, deși a împlinit vârsta de 65 de ani, se implică în toate activitățile de voluntariat din Peresecina, localitatea sa de baștină. Pentru ca o doare sufletul, spune femeia, când îi vede pe cei vârstnici ce condiții de viața îndură. De 15 ani se ocupă de apărarea drepturilor persoanelor social vulnerabile și e bucuroasă să se implice în noul proiect lansat de HelpAge International. Iată cum vede Varvara Cucuruzeanu problema persoanelor în etate din satul său:

Varvara Cucuruzeanu
Varvara Cucuruzeanu

„Avem multe familii care au emigrat, părinții au plecat peste hotare, copiii au rămas cu bunicii și nu întotdeauna ascultă bunicii. Bunicii ca persoane în etate suferă de violență din partea nepoților. Părinții le trimit bani la copii, copiii sunt mai pe picioare și pot să agreseze și un bătrân.”

Europa Liberă: Care ar fi primul pas spre soluționarea acestei probleme?

„Să fie informați, să fie în atenția atât a poliției, cât și a asistentului social și să fie organizat lucru de voluntariat care să-i informez și să le explice la ce duce aceasta, să conștientizeze urmările și impactul asupra comunității. Cresc copii agresivi, cresc copii violenți… Vrem o societate sănătoasă și o bătrânețe asigurată.”

Exact asta și-au pus drept scop membrii organizației HelpAge International când au formulat proiectul pentru realizarea drepturilor fundamentale ale persoanelor în vârstă din Moldova, căruia i-au dat startul astăzi. Nu e o premieră, o inițiativă similară a fost lansată în anii 2013-2014. De data asta însă proiectul va acoperi opt localități din centrul și sudul țării.

Ce se va face la modul practic?

Membrii ONG-ului vor instrui 24 de echipe multidisciplinare raionale, dedicate prevenirii și combaterii violenței persoanelor în etate. Acestea vor putea ajuta victimele și vor putea interveni când e cazul. Se vor mai lansa și campanii naționale de informare, iar jurnaliștii vor fi instruiți cum să vorbească despre problema violenței domestice. Aceste planuri vor deveni realitate în decursul a trei ani, fiind sprijinite financiar de Națiunile Unite, care oferă pentru asta 200.000 de euro.

Respectarea drepturilor persoanelor în etate deseori vine mână în mână cu protecția femeilor împotriva abuzurilor. Pentru a formula soluții, autoritățile lucrează împreună cu societatea civilă, spune viceministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Anastasia Oceretnîi:

„Din 2007 avem adoptată legea cu privire la prevenirea combaterea violenței în familie, fapt ce a reprezentat recunoașterea existenței fenomenului de violență în familie ca și o problemă a Republicii Moldova și de asemenea adoptarea acestei legi a dat un semnal că RM își asumă angajamentul de a combate acest fenomen, de a dezvolta servicii pentru subiecții implicați în violența în familie.”

Oceretnîi a amintit și de Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pentru perioada 2018-2023. Însă pentru unii, promisiunea că peste șase ani violența domestică va deveni istorie nu este de-ajuns.

Statisticele demonstrează o situație alarmantă: șase din zece femei în Republica au fost supuse unei forme de violență pe durata vieții. Mai mult, datele oficiale arată că 92% din femeile de peste 60 de ani au fost abuzate fizic.

Situația este agravată și de numitul fenomen al tăcerii, Femeile în etate evită să atenționeze autoritățile despre abuzurile suferite, spune Tatiana Sorocan, directoarea HelpAge International:

Tatianna Sorocan
Tatianna Sorocan

„Problema violenței în general este foarte sensibilă, însă două treimi din 30% sunt femei care sunt supuse violenței. Ea este importantă din cauza că femeile în vârstă au o speranță de viață un pic mai mare și de aceea la o vârstă mai fragedă se întâmplă multe cazuri de violență anume asupra femeilor în vârstă. De aceea este important să protejăm anume femeile în vârstă, atunci când la o vârstă înaintată ele rămân fără un suport din partea familiei, fără un suport din partea soțului care este decedat și sunt într-adevăr singure.”

Violența față de persoanele în vârstă, în special a femeilor, are mai multe fețe. Nu e vorba doar de abuzuri fizice, dar și de cele psihice, emoționale, financiare și medicale. Atunci când persoanele în etate sunt tratate ca o povară, are de suferit întreaga comunitate, spun ONG-iștii.

Într-un raport tematic al Băncii Mondiale din 2017, Republica Moldova este inclusă în lista țărilor care îmbătrânesc cel mai rapid din regiune. Până în anul 2050, se estimează că o treime din populație o vor constitui vârstnicii, dinamică explicată prin declinul fertilității și migrație masivă. Autoritățile au elaborat o mulțime de politici publice care anunța scopul de a le oferi o viață decentă persoanelor în etate, constată experții Băncii Mondiale. Rămâne doar să fie puse în aplicare.

Previous Next

XS
SM
MD
LG