18 volume, în total apoape 10.000 de pagini, au scris Securitatea și colaboratorii ei despre Dorin Tudoran, poetul devenit dizident în anii 80. Născut în 1945, Dorin Tudoran își termină facultatea în 1968, iar în 1971 este deja redactor la publicațiile romînești pentru străinătate. Apoi, din 1974 lucrează pentru „Luceafărul”, o revistă literară care facea în epocă propaganda nationalist-comunistă. În 1979, cu toate că se afla deja sub monitorizarea Securității, Tudoran pleacă la o bursă în Franța, iar un an mai târziu în Germania.
Într-un raport al Securității din 1978 este citat un articol scris de Tudoran pentru „Luceafărul”, dar refuzat de redacție, în care poetul de atunci ajunsese la concluzia, cităm că „tinerii scriitori sunt o generaţie laşă, uşor de cumpărat cu funcţii şi bani“. Documentul mai menționează poziția critică a lui Dorin Tudoran față de Adrian Păunescu la Colocviul Național de Poezie.
Cităm din nou din raportul Securității: „Luând ca pretext existenţa de-a lungul veacurilor a linguşitorilor la diverse curţi împărăteşti, Tudoran descrie în mod ironic activitatea şi comportarea poetului Adrian Păunescu, concluzionând că acesta reuşeşte să aibă o influenţă nefastă asupra celor care îl sprijină”. Tudoran mai spune că la noi se îngăduie prea mult lichelelor, că poezia patriotică este talanga de gâtul adevăratei poezii și că nu avem nevoie de conştiinţe în curs de dezvoltare…“
O altă notă a securității din 20 martie 1982, menționează că Dorin Tudoran şi-a depus carnetul de partid, în semn de protest împotriva „unei organizaţii care duce o politică de distrugere treptată a culturii şi economiei naţionale“, iar pe 13 octombrie în acelaşi an, generalul Iulian Vlad şi generalul Nicolae Pleşiţă, adjunct al ministrului de Interne, aprobau un plan de măsuri care îl privea şi în care se menţiona că Tudoran protesta împotriva reintroducerii cenzurii „şi a «practicării» pe scară înaltă a traficului de influenţă“.
În aprilie 1984, Dorin Tudoran depune cerere de emigrare. După ce este refuzat, îi scrie la începutul lunii august un memoriu lui Nicolae Ceaușescu, din care cităm: „Acum aproape jumătate de secol, aflându-se într-o situaţie din unele puncte de vedere asemănătoare celei ale mele, scriitorul Evgheni Zameatin îi scria aceste rânduri lui Iosif Visarionovici Stalin: «Autorul acestor rânduri, un om condamnat la pedeapsa supremă, apelează la dvs. cu cererea de a-i comuta această pedeapsă». Pedeapsa supremă era, Excelenţă, aceea de a nu mai putea publica şi nici măcar a nu mai putea scrie în mijlocul unei realităţi din ce în ce mai ostile şi de neînţeles lui, ca artist şi ca om. Comutarea pedepsei, Excelenţă, consta în aprobarea plecării în exil. Şi a obţinut-o imediat, drept e, şi graţie intervenţiei lui Maxim Gorki. Deşi nu pot apela la bunele oficii ale lui Maxim Gorki - nici nu-l avem, şi oricum nu ştiu dacă l-aş fi rugat să intervină -, îmi e greu să cred, Excelenţă, că ceea ce obţinea un scriitor şi cetăţean sovietic de la Iosif Visarionovici Stalin în timpul celei mai cumplite terori îi poate refuza domnia voastră, azi, în 1984, unui scriitor şi cetăţean român. Căci, bine e totuşi să sperăm şi să acţionăm cu toţii ca al nostru 1984 să nu semene întru totul cu cel al lui George Orwell“.
34 de informatori au fost descoperiți de Dorin Tudoran în cele aproape 10.000 de pagini strânse de Securitate în timpul urmăririi sale. Istoricul Radu Ioanid, scrie în prefața cărții lui Tudoran, "Eu, fiul lor. Dosar de securitate", că acei informatori erau critici literari, scriitori, poeți, prienteni, vecini și câțiva foști deținuți politici care fuseseră racolați prin constrângere în perioada detenției lor. Pe lista celor care au scris sau au vorbit despre Tudoran în fața ofițerilor de securitate se află nume celebre. Între ele, chiar Mihai Botez, devenit și el dizident, iar după căderea lui Ceaușescu ambassador al României la Washington.
Radu Ioanid scrie că în dosarele de urmărire ale lui Tudoran apar 15 informări datate 1982-1985 provenind de la Mihai Botez, date locotenent-colonelului Marian Ureche. Nouă sunt semnate, iar restul sunt rapoartele lui Marian Ureche despre convorbirile sale cu Tudoran.
Cităm din cele scrise de istoricul Radu Ioanid: „De la raport la raport, conştiinţa lui Mihai Botez se degradează treptat, relatarea detaşată a martorului binevoitor şi subtil din primul raport (foarte asemănător, de altfel, cu rapoartele date de Tudor Vornicu despre Silviu Brucan) dispărând în favoarea unor informări punctuale despre Dorin Tudoran, dar şi despre activitatea unor diplomaţi americani în post la Bucureşti. În sfârşit, afirmaţia lui Botez, de la 2 februarie 1983, despre sine - „colind ambasadele străine din Bucureşti şi frecventez diplomaţi de circa 15 ani“ - existentă în dosarul lui Dorin Tudoran, sugerează că el avea o relaţie veche cu cel puţin două dintre direcţiile Departamentul Securității Statului: contraspionaj şi spionaj”.
În 2010, Dorin Tudoran mărturisea că nu a găsit o explicaţie pentru ceea ce făcuse Mihai Botez, în afară de aceea că prietenul său juca o partidă de șah și spera să o câștige, chiar dacă știa că sistemul e invincibil. Tudoran nu vrea să creadă că a fost trădat de Mihai Botez, cu toate că are toate datele să o facă. „Mihai, îngrijorat de îngrijorările mele, îi dă tot felul de amănunte lui Marian Ureche despre starea mea (dorm puţin, prost etc.), ba şi un buletin medical al fiicei mele (probleme cu stomacul, o boală de piele etc.). Exact ce îi trebuia Securităţii ca să mă ardă, cum se spune, cu chiştocul exact unde era pielea mai subţire. Informaţiile din aceste note sunt absolut exacte. Pot fi sigur că Mihai i le-a furnizat în chipul cum relatează Marian Ureche? Nu.” Am citat dintr-o mărturie a lui Dorin Tudoran din 2010, consemnată în revista 22.
Înainte să-și publice cartea „Eu, fiul lor. Dosar de securitate", Tudoran scrie vreme de doi ani editoriale în Jurnalul Național, cotidian fondat de Dan Voiculescu, iar în 2004 devine consultantul politic al Partidului Umanist Român, o jucărie politică a aceluiași Dan Voiculescu, identificat în dosarele de informatori ale Securității cu nume de cod Felix.
De ce a vrut „cel mai reușit rezistent roman din străinatate”, după cum l-a numit Adrian Marino în Memoriile lui pe Dorin Tudoran să lucreze pentru cineva ca Dan Voiculescu? „Fiecare avem trecuturile pe care le avem. Este vorba de servicii strict profesionale” a explicat Tudoran, care știa că Voiculescu fusese director într-una din marile firme ale Securității, până la moartea lui Ceaușescu și chiar după.
Revenind la arhiva sonoră a Europei Libere vă invităm să ascultați în continuare un interviu cu Dorin Tudoran realizat de directorul departamentului românesc al postului nostru de radio Vlad Georgescu în 29 august 1985, deci la o lună după plecarea lui Tudoran din țara sa. Discuția pornește de la celebrul eseu scris de Dorin Tudoran în 1984, intitulat „Frig sau frică, sau despre condiția intelectualului român de astăzi”. (Prezentare de Sabina Fati. Lectura: Sabina Fati și Lucian Ștefănescu)