Linkuri accesibilitate

Și regizorii de astăzi au o poveste de spus


„Drumeția”, Alexandru Conovaru, Delia Nartea, Sandu Pop, Mădălina Ciotea, Florin Dobrovici,Teatrul de Comedie, București, 2017

Vlad Massaci la Teatrul de Comedie și Teatrul Mic din București.

Nu o dată i-am auzit pe mulți dintre actori noștri mari, nu glumă, plângându-se că ar lipsi, acum, în Capitală, adevărații regizori. Din capul locului am avut credința că ei, marii actori, exagerează. Era adevărat că o dată cu libertatea au apărut o serie de tineri care, normal, vrând să demonstreze că ei eliberează teatrul românesc de rămășițele proletcultismului, de înapoierea față de modernismul contemporan și - bine venit - din Vest, încercau tot, totul. Textul n-a mai fost sfânt. Spectacolul se voia à la Meyerhold, deși nimeni nu văzuse, în viața sa, vreun spectacol Meyerhold și nici n-avusese posibilitatea să-l vadă, dacă nu de alta, fie și numai pentru că marele inovator fusese șters de pe fața pământului de tătucul Stalin, încă înaintea celui de al Doilea Război Mondial.

„Drumeția”, Florin Dobrovici, Alexandru Conovaru, Delia Nartea, Șerban Pavlu, Mădălina Ciotea, Teatrul de Comedie, București, 2017
„Drumeția”, Florin Dobrovici, Alexandru Conovaru, Delia Nartea, Șerban Pavlu, Mădălina Ciotea, Teatrul de Comedie, București, 2017

Tot așa se imitau englezi sau mai ales americani. Mai din văzute, mai din auzite. Dar asta era, sincer vorbind, normal. Scăpaserăm de cenzură și credeam că și de comunism și voiam să zburdăm. Perioada aia trebuia să fie și apoi, natural, să treacă și cred că a și trecut în mare măsură. Fie că inovatorii, de dragul inovației, care, de fapt, nici nu era inovație, obosiseră. Fie că alții au dispărut, așa cum se întâmplă întotdeauna. Dar mai ales pentru că au apărut cei care înțelegeau noul, care știau să-și însușească noutatea și care pricepuseră că POVESTEA nu moare niciodată, ea urmând evoluția lumii, incluzând noul și dând posibilități de interpretări numeroase și diverse.

Un exemplu ultra-pozitiv, după mine, e spectacolul lui Victor Ioan Frunză, cu cunoscuta istorie al lui Mozart și Salieri. Se joacă realist, dar nu învechit, și foarte, foarte „modern”. Dar contează și povestea pe care regizorul, scenografa și actorii ne-o prezintă azi. Pe gustul spectatorului de azi, demonstrându-ne că sunt moderni prin ce au gândit, prin ce ne-au oferit. E un spectacol pe care, natural, vi-l recomand, din toată inima.

„Drumeția”, Alexandru Conovaru, Mădălina Ciotea, Teatrul de Comedie, București, 2017
„Drumeția”, Alexandru Conovaru, Mădălina Ciotea, Teatrul de Comedie, București, 2017

Pe aceeași linie, dar nu la fel, ci într-o altă „gamă” povestește și Vlad Massaci. Mai tânăr de cât generația lui Frunză. Am avut plăcerea să-l întâlnesc, ca spectator, acum puțini ani, pe scena cea mică a Teatrului Nottara. Unde montase „Aniversarea”, piesa ce teatraliza un excelent film danez „Festen” al lui Thomas Vinterberg. Piesa ca și filmul, 100% scandinavă, ca stil și poveste. Dar pricepută perfect, surprinzător de perfect, de regizor și actorii români. Pentru mine, care sunt de pe acolo, doar de vreo 37 de ani, Alexandru Repan, ce juca unul din rolurile principale, și nu numai el, mă făcea să mă simt ca la mine acasă, undeva în Nord, dar văzând publicul românesc cum primește piesa, îmi dădeam seama că spectacolul avea și ceva din tradiția noastră teatrală. Și asta ține tot de faptul că am devenit contemporani, vedem multe aspecte ale lumii de azi și vrem să pricepem ce vedem, ca niște adevărați europeni.

Am citit abia azi, o îmbătrânită și răutăcioasă cronică a Ilenei Lucaciu la „Aniversarea” și abia atunci mi-am dat seama de ce-mi plăcuse atât de mult spectacolul. Cronicăreasa lui Eugen Barbu nu putea înțelege acest teatru. Nici piesa, nici înscenarea. Nu și pace. Și asta era bine. Asta dovedea că Massaci pusese în scenă teatru de azi.

„Drumeția”, Florin Dobrovici, Delia Nartea, Teatrul de Comedie, București, 2017
„Drumeția”, Florin Dobrovici, Delia Nartea, Teatrul de Comedie, București, 2017

Massaci are talentul de-ai face pe toții actorii unei distribuții să „cânte” pe același ton. Ei sunt diverși, dar jocul lor e unitar. Ultimele două spectacole ale lui Massaci, unul la Teatrul de Comedie („Drumeția” de Martin Heckmanns), celălalt la Teatrul Mic (Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts) nu fac decât să întărească acest „dar”. Fie în comedie, fie în dramă, punerile în scenă poartă semnătura lui. Și asta înseamnă adevăr de viață și de intenții.

Regizorul ori cât ar fi el de talentat mai are nevoie de „ajutoare”, de o distribuție ce întruchipează scenic gândurile autorului și ale lui. La ambele teatre, a avut-o. La Teatrul de Comedie, Delia Nartea, Sandu Pop, Florin Dobrovic, Alexandru Conovaru, Mădălina Ciotea și o tânără debutantă (care? că pe program sunt două nume Măriuca Băiașu și Nora Zamfir) se întrec între ei și sunt, realmente, personajele. Bravo lor !

Nu e locul aici să vă povestesc spectacolele. Sunt însă sigur că dacă le veți vedea, îmi veți da dreptate. Teatrul românesc are regizori. Trebuie doar să-i cunoaștem și să le dăm posibilitatea să se afirme.

*Lucian Giurchescu, regizor și director al Teatrului de Comedie, București, 1960 -1979/ 1990-1994.

XS
SM
MD
LG