Linkuri accesibilitate

Rogozin și războiul hibrid


Dmitri Rogozin în tanc, într-un regiment militar din Tula
Dmitri Rogozin în tanc, într-un regiment militar din Tula

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care este şi reprezentantul special al Kremlinului în reglementarea transnistreană, urmează să sosească la sfârşitul lunii în Republica Moldova pentru a marca 25 de ani a misiunii de pacificare la Nistru. Intenția de a ateriza la Chişinău cu un avion militar a scandalizat mai mulţi politicieni moldoveni. Vizita va avea loc la invitația preşedintelui Igor Dodon, a spus Rogozin. Ministrul de Externe, Andrei Galbur, i-a transmis ambasadorului Federaţiei Ruse, Farit Muhametşin, că ar fi fost bine ca manifestările comemorative să fie planificate în comun. Preşedintele parlamentului, Andrian Candu, a declarat astăzi că Rogozin „sosește fără să fie tare binevenit”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:16 0:00
Link direct

La 25 de ani de la semnarea acordului de încetare a focului informațiile că vicepremierul rus Dmitri Rogozin avea de gând să vină cu un avion militar a scandalizat autoritățile moldovene, mai puțin Președinția care face opinie separată când vine vorba de relația cu Rusia. Mai mulți comentatori au surprins nota discordanta între evenimentele dedicate misiunii de pacificare şi militarismul proverbial al lui Rogozin. Asta i-a sărit în ochi analistului Ernest Vardanean, plus dorinţa demnitarului rus de a epata.

„În ultimii ani, în Moldova foarte mult se vehiculează teama că iată vin tancurile ruseşti şi, din când în când, Federaţia Rusă respinge aceste acuzaţii. Dar iată domnul Rogozin vrea să vină nu cu tancul, dar cu avionul militar. Un gest absurd, un gest foarte scandalos, care din nou ţine să escaladeze relaţiile ruso-moldoveneşti”.

Ernest Vardanean
Ernest Vardanean

Ernest Vardanean spune că Dmitri Rogozin este considerat un promotor al politicii șoviniste. Ca orice demnitar rus, în care îşi pun mari speranță lideri regimului de la Tiraspol, el crede că vine în Republica Moldova la el acasă, mai afirmă Vardanean. Cât despre rolul vicepremierului rus asupra regiunii transnistrene, analistul îşi aminteşte că la sfârşitul anului trecut Rogozin l-a rugat pe actualul lider de la Tiraspol, Vadim Krasniselski, să nu-l ancheteze penal pe Evgheni Şevciuk, cel care de curând şi-a găsit azil la Chişinău.

Oficialii moldoveni au fost mai rezervaţi în declaraţii. Speakerul Andrian Candu s-a limitat doar la fraza: „Am înțeles şi noi că sosește, fără să fie tare binevenit”, în timp ce președintele Igor Dodon, cel care l-a invitat, i-a transmis contrariul – „că este aşteptat cu drag”.

Principalele agenţii ruseşti de ştiri au relatat că în ciuda interdicţiei, Dmitri Rogozin intenționează să zboare în Republica Moldova, fără să precizeze cu ce navă va sosi. „N-am înţeles cine şi ce mi-a interzis. Vin neapărat”, a scris Rogozin pe reţelele sociale. Emisarul Moscovei a răspuns în stilul său şi şefului diplomaţiei de la Chişinău, Andrei Galbur: „«Planul comun de manifestări» arată mai ales picant după discursul provocator şi antirusesc al oligarhului şi omului care controlează parlamentul moldovean Plahotniuc”.

Dialogul pe reţelele sociale a continuat astăzi în timp ce Parlamentul adopta o declaraţie vizând retragerea trupelor ruseşti din Transnistria. „Se pare că domnul Rogozin ne-a trimis pe Twitter că, chipurile, ne pregătim de război. Îi transmitem că noi suntem o națiune pașnică și că știm să ne apărăm interesele”, a fost replica lui Andrian Candu.

După părerea ex-ministrului apărării Valeriu Troenco, disensiunile dintre democrații conduși de Vladimir Plahotniuc şi socialiștii proruşi ar fi doar aparenţe, lucru demonstrat după votul comun de schimbare a sistemului electoral. Contextul regional, cu declararea pretinsei republici Micarusie în estul Ucrainei, îl pune pe gânduri pe Troenco, care crede că escapadele lui Rogozin sunt parte a unui plan bine gândit de Moscova.

Valeriu Troenco
Valeriu Troenco

„Este o parte a stratagemei pe care ei o realizează cu succes, este lupta pentru Moldova, prin intermediul procedeelor interzise, cu lovituri sub centură, cu războiul hibrid pe care ei l-au pornit împotriva Moldovei demult şi au avut prima victorie odată cu alegerea lui Dodon în funcţia de președinte. Ei deja au trecut la realizarea planului doi – intimidarea totală prin demoralizarea cetăţenilor. Toţi cunosc persoana lui Rogozin care este un bădăran, care a făcut declarații şi ne-a numit ţara găinărie, care a spus că poate veni la noi în vizită cu un bombardier. Sunt nişte lucruri care conţin în esenţa lor intimidarea”.

Valeriu Troenco, la fel ca şi Dmitri Rogozin, a luptat la Nistru, doar că pe baricade diferite. Fostul şef al armatei regretă că demnitarii moldoveni sunt fără verticalitatea cuvenită.

Previous Next

XS
SM
MD
LG